După criza economică, am fost zguduiți de o criză de sănătate. Pandemia ne-a captat toată atenția și sustenabilitatea a trecut pe locul doi. Am avut de ales între a ne proteja pe noi sau planeta, ambele nu se putea. De exemplu, ne-a obligat să folosim mai mult mașinile private și mai puțin transportul public, lucru care contravine recomandărilor generale de reducere a încălzirii globale. Un conflict etic pe care fiecare l-a gestionat cum a crezut de cuviință. Datorită faptului că ne-am limitat deplasările și interacțiunile, la un moment dat am observat o atenuare a efectelor devastatoare ale schimbării climatice, în principal datorită scăderii poluării, dar a fost ceva de scurtă durată. Problemele globale care existau înainte de sosirea SARS-CoV-2 n-au dispărut, a fost doar un moment de respiro pentru planetă,
Amprenta activităților umane lasă consecințe -uneori ireparabile- asupra naturii și asupra planetei. Vedem și simțim zilnic mesajele care ne sunt transmise despre deteriorarea acestora, iar în fața acestei situații, iau naștere diverse inițiative de afaceri sau private care încearcă să atenueze, echilibreze situația. Tehnologiile inovatoare sunt răspunsul. Ele deschid calea către un viitor mai bun. Tu știi astfel de tehnologii? Dar inițiative, idei private? In continuare o să-ți prezint câteva inițiative pentru o dezvoltare durabilă a planetei marca Decathlon dezvoltate sub sloganul -Planeta este terenul nostru de sport. Protejeaz-o!
Amprenta activităților umane lasă consecințe -uneori ireparabile- asupra naturii și asupra planetei. Vedem și simțim zilnic mesajele care ne sunt transmise despre deteriorarea acestora, iar în fața acestei situații, iau naștere diverse inițiative de afaceri sau private care încearcă să atenueze, echilibreze situația. Tehnologiile inovatoare sunt răspunsul. Ele deschid calea către un viitor mai bun. Tu știi astfel de tehnologii? Dar inițiative, idei private? In continuare o să-ți prezint câteva inițiative pentru o dezvoltare durabilă a planetei marca Decathlon dezvoltate sub sloganul -Planeta este terenul nostru de sport. Protejeaz-o!
Cuprins
Inițiative și idei Decathlon pentru o dezvoltare durabilă a planetei
Dintre toate aceste inițiative o să o dezvolt doar pe prima- produse ecodesign Decathlon
Consecințele consumerismului au determinat apariția unui nou model de producție care să optimizeze resursele și energia, să dezvolte infrastructură durabilă, să îmbunătățească accesul la serviciile de bază. și să genereze locuri de muncă ecologice și de calitate. Așa au apărut produsele ecodesign, iar acest sistem este bun pentru toată lumea deoarece îmbunătățește calitatea vieții oamenilor, reduce sărăcia, crește competitivitatea și scade costurile economice, de mediu și sociale.
Ecodesignul este o parte cheie a economiei circulare, fiind ceva mai mult decât o inițiativă, este o strategie care urmărește să prelungească valoarea produselor pe termen prelungit, ideal nelimitat. Se urmărește menținerea produsului într-o buclă închisă fără a se produce deșeuri. Obiectivul designului ecologic este dublu- reducerea impactului produsului asupra mediului pe tot parcursul ciclului său de viață și obținerea de beneficii pentru toate părțile implicațe.
Paradigma cumpărare-utilizare-aruncare a economiei liniare duce la un viitor incert, pe când economia circulară dă speranța într-un viitor bun. Economia circulară presupune produse durabile care încorporează criterii de mediu în toate fazele lor: concepție, dezvoltare, transport și reciclare. Oricine își dă seama că este total greșit să produci o pereche de pantaloni folosind 8000 de litri de apă, dar asta se întâmplă în cazul blugilor. Cantitatea asta de apă cred că ar ajunge ca să sature un sat întreg măcar o săptămână. Proiectarea de bunuri din materiale durabile permite o economie circulară, spre deosebire de economia liniară care se bazează pe principiul cumpărării, folosirii și aruncării.
În realizarea produselor Decathlon sunt implementate strategii de ecodesign printre care-
Nu uita– Planeta este terenul nostru de sport. Protejeaz-o!
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |
7 comentarii la „Produse ecodesign Decathlon sau cum să satisfaci toate nevoile clienților cu produse durabile”
Cei de la Dechatlon mereu ne surprind cu produse de calitate si mai nou si cu tot felul de promotii super interesante. Toate sunt binevenite pe criza
Chiar ieri am fost in Dechatlon si i-am luat adidasi lui Dragos, pentru ora de sport si mi-a placut ca am gasit multa incaltaminte din materiale reciclabile.
Aceste inițiative și idei extrem de bune ale lor merita spuse tuturor ❤️❤️❤️❤️ și susținute ✔️✔️✔️
Îmi place mult inițiativa lor. Eu, de exemplu, obișnuiesc să cumpăr second. Dacă produsul e ceea ce am nevoie, why not?!
Ma bucur sa vad ca Decathlon are si genul asta de produse. Cumpar frecvent produse de la ei si cu siguranta le voi trece pragul si mai des
Susțin și eu această inițiativă cumpărând, efectiv, produse din acele categorii.