Traind visul de a zbura cu balonul cu aer cald

Traind visul de a zbura cu balonul cu aer cald

Zilele trecute am zburat prima dată cu balonul cu aer cald al celor de la Aventura Baloanelor.  Aventura lor a început cand ARIES Oltenia a implementat proiectul  “Aventura cu balonul, un nou produs turistic transfrontalier” Aventura mea a început de cum am ajuns la  Aerodrom Sky Fun Predești. A fost o experiență diferită de tot ce știam despre zbor. În plus, n-am fost singură, ci cu prietenii mei din ASociația Bloggerilor Olteni. Împreună am asamblat balonul cu aer cald, l-am gonflat și tot împreună am zburat ( în grupuri de căte patru, 4 x 7 mai exact)

Zborul, eterna obsesie a omului

Am privit cerul urmărind cu plăcere cum o pasăre se înalță ușor în spații deschise, pentru ca imaginația noastră să o însoțească, aventurându-se. Ne-am închipuit cum ar fi să fim acolo, sus. Am fost invidioși pe păsări încă din zorii timpurilor, pe capacitatea lor de a zbura și de a evolua libere în aer. Ambiția de a transforma acestă obsesie în realitate a fost stimulul pentru înțelegerea, stăpânirea și aplicarea principiilor fizice și dinamice care-l guvernează. 

Zborul, expresia cea mai concretă a libertății 

Ființa umană a visat întotdeauna să domine cerul, să poată să se ridice, să zboare și să se miște ca păsările. Poate pentru că a simțit o atracție deosebită față de ceea ce îi este interzis, faţă de tot ceea ce el consideră o provocare la adresa puterulor, inteligenţei sale.

Zborul, ca o dorință nesatisfăcută

dorință la fel de veche ca omenirea, care apare în mituri, legende și opere de artă, la civilizații îndepărtate în timp și spațiu. Ne-am ridicat picioarele de la sol prin diferite mijloace, dorindu-l.  Există multe exemple de vise, planuri, eșecuri legate de zborul uman. Amintintește-ți de legenda lui Icar și penele lui care s-au topit când s-a apropiat prea mult de soare.

Zborul, unul dintre cele mai vechi vise ale omului

Adevărul este că toți cunoaștem sentimentul pentru l-am visat.  Apoi ni l-am indeplinit. De la îngeri la supereroi, oameni-pasări se regăsesc în mituri, legende, în artă.  Leonardo da Vinci a schițat sute de planuri pentru mașini zburătoare înaripate propulsate de oameni, pe care le-a numit ornitopteri. Batman cu pelerina lui a influențat cultura pop,  Birdman a câștigat Oscarul pentru cel mai bun film în 2015, reclamele ne promit „Red Bull gives you wings”.

Zborul, dimensiune a timpului liber

Când tehnologia a ajuns la apogeu am realizat că ne lipsește ceva: timpul liber. Suntem prea serioși, prea ocupați, supraevaluăm munca. Aristotel are o afirmație mult discutată: „Lucrăm pentru a avea timp liber”. Timpul liber este un fel de liniște, pace, opusul oricărui efort și presupune o stare de bucurie. Timpul liber ne oxigenează existența. El echivalează cu o atitudine receptivă- să te lași absorbit de realitatea care te înconjoară, conectarea cu natura ce poate promova creativitatea și sănătatea. De aceea omul modern preferă să părăsească orașul, să se plimbe sau să contemple marea, să se bucure de un apus de soare sau să zboare cu balonul cu aer cald și să găsească cea mai bună priveliște asupra orașului pentru a se deconecta de la zi cu zi.

Ce este un balon cu aer cald?

 Poate fi una dintre primele întrebări care apar atunci când ne gândim la zborul cu un balon cu aer cald. Baloanele sunt aeronave mai ușoare decât aerul, fără sisteme de control al direcției și fără sistem de propulsie. Ele se deplasează întotdeauna în aceeași direcție și viteză ca vântul.  După principiul lui Arhimede baloanele de fapt nu zboară cum am sugerat eu mai sus, ele de fapt plutesc în aer

Puțină istorie a baloanelor cu aer cald

Primii pași în istoria baloanelor nu au fost făcuți, așa cum se crede de către frații Montgolfier, ci de un preot iezuit Bartolomeu Lourenço de Gusmão. Ideea i-a venit întâmplător. A observat cum un balon de săpun s-a ridicat când a trecut peste o lumânare. El a construit un balon din hartie cu un bol cu foc în interior, pe care a reușit să-l ridice la 3 metri. Asta la 8 august 1709. Balonul fraților Montgolfier a fost ridicat abia peste 70 de ani. Datorită lor și predecesorilor, putem trăi astăzi experiența de a zbura în siguranță. 

Din ce este alcătuit un balon cu aer cald

Această aeronavă de tip aerostatic ce folosește curenții de aer pentru a decola și a ateriza este alcatuită din anvelopă, nacelă, arzator si o supapa in partea de sus. Baloanele cu aer cald depind de fluxul de aer pentru a zbura, deși înălțimea zborului poate fi reglată prin intermediul arzătorului- urcarea și o supapă in varf pentru a efectua coborarea răcind aerul din interior. Pentru a incepe decolarea este necesara umflarea balonului cu aer rece prin intermediul unui ventilator, apoi acesta se incalzește cu arzatorul si in acest fel se ridică balonul.

Te-ai întrebat vreodată cum funcționează baloanele cu aer cald?

Baloanele cu aer cald se ridică spre cer din același motiv pentru care navele plutesc în mare, ele sunt flotabile. Baloanele cu aer cald plutesc deoarece aerul prins în interiorul balonului este încălzit de un arzător, făcându-l mai puțin dens decât aerul din exterior, ceea ce produce o forță ascendentă. Aceasta înseamnă că densitatea aerului din balon se poate schimba, în timp ce presiunea din interior și din exterior este în esență aceeași. Din cauza diferențelor de temperatură, aerul din interiorul anvelopei este încălzit de arzător și, prin urmare, moleculele se extind și devin mai ușoare decât aerul din exterior, care este mai rece și acest lucru îl face să urce. Dacă aerul din interior începe să se răcească sau este ventilat, balonul coboară. Când aerul este fierbinte, balonul se ridică deoarece forța de ridicare este mai mare decât greutatea sa. Dacă aerul din interior este prea rece, greutatea balonului este mai mare decât forța ascendentă și balonul coboară. Mai există varianta cand greutatea este egalizată de forța ascendentă și atunci balonul plutește la o înălțime constantă.

De ce mi-am dorit și îmi doresc să zbor cu balonul cu aer cald

Te-ai gândit vreodată să plutești prin aer și să te bucuri de priveliștea impresionantă văzută de sus? Balonul cu aer cald este una dintre cele mai bune alternative de a trăi o experiență ca aceasta. Deși putem zbura cu avionul, o mașinărie mult mai complexă și infinit de mult mai tehnologizată, ne dorim să zburăm cu balonul, De ce? Aici fiecare are răspunsurile lui, cele enumerate mai sus și multe altele. Uite cateva din motivele mele excluzînd faptul că a fost un prilej de a socializa și de a degusta după câteva vinuri oltenesti:

  1. Pentru că este un mod minunat și diferit de a îți cunoaște orașul și împrejurimile lui.
  2. Pentru că acolo sus liniștea este atât de mare încât poți să-ți auzi gândurile.
  3. Pentru că este romantic.
  4. Pentru trăiești senzația de a pluti.
  5. Pentru că vezi priveliștile minunate prin ochii unei păsări.
  6. Pentru că e fun.
  7. Pentru că mă relaxează.
  8. Pentru că este un mod diferit și original de a petrece timpul liber cu familia și prietenii.
  9. Pentru că este o mare aventură… liniștită și sigură.
  10. Pentru că cine nu a visat vreodată să zboare într-un balon?
  11. Pentru că este atât de magic, încât când am coborât din nacelă am crezut că a fost un vis.
  12. Pentru că zborul este o experiență de neuitat, dar să o faci într-un balon cu aer cald îți oferă o oferă o experiență spectaculoasă diferită de avion. Chiar dacă faci mai multe zboruri cu balonul, niciunul nu va fi la fel ca precedentul, emoția și adrenalina te vor însoți mereu.
  13. Zborurile cu balonul cu aer cald sunt o experiență unică pe care ar trebui să o trăiești cel puțin o dată în viață. Fiind la înălțime te simți ușor ca o pană și te bucuri de priveliștile impunătoare care se întind sub tine. 
  14. Odată ce atins pământul am experimentat o libertate inexplicabilă și m-am simți capabilă de orice.

Îndrăznești să încerci un zbori cu  balonul cu aer cald?  Aventura Baloanelor are cele mai bune oferte pentru ca tu să trăiești primul zbor cu balonul și să te bucuri de experiență. Ce mai astepti? Poți fi sigur că nu vei regreta! Indraznește sa  iti rezervi calatoria! 

6 comentarii la „Traind visul de a zbura cu balonul cu aer cald

  1. Nu am avut parte de o asemenea experiență, dar tare mi-ar plăcea! Cred că e o senzație divină să te afli acolo sus, deasupra copacilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.