In septembrie, mica noastra comunitate e bloggeri olteni, stransa sub umbrela juridica ca Asociatia Bloggerilor Olteni, ar fi trebuit sa serbeze BlogMeetul cu numarul 100, dar din cauza coronavirusului, intalnirea a fost amanata. Dupa mai mult de jumatate de an si dupa ridicarea partiala a restritiilor, ne-am inceput timid, de luna trecuta, intalnirile cu o degustare de vin si branzeturi, urmand ca luna aceasta sa celebram Craiova BlogMeet 100. Cum poti sarbatori o astfel de realizare? Adunanad in jurul nostru, timp de trei zile, bloggeri dn toata tara care care ne-au fost mereu aproape.
Cuprins
Craiova BlogMeet 100
Ce program am avut? Am inceput vineri cu lansarea cartii lui China-Birta, urmata de o degustare de vin si branzeturi- Crama Samburesti si Delaco la Ribs House; sambata dimineata am tinut un webinar pe teme social media, urmat de o alta degustare de vinuri oltenesti la crama Domeniului Coroanei Segarcea, o petrecere rustica cu mancare si alte vinuri la Port Cultural Cetate incununata de lansarea albumului de folk- Ninsorium – al lui Marius Matache; iar duminica un tur ghidat prin Craiova pentru oaspetii din tara. Totul la temperaturile toride, de 40 de grade, ale Craiovei. O sa-ti povestesc pe rand despre toate aceste activitati, dar acum vreau doar sa-ti expun placerea de a bea un vin de Samburesti alaturi de o branza Delaco chiar la temperaturi imposibile. Nu exista un anotimp special pentru o degustare de vin si branzeturi, ele nu se impiedica de marcajele termice ridicate de afara.
Asocierile culinare de la aceasta degustare de vin si branzeturi
Care au fost imperecherile de vinuri si branzeturi pe care le-am degustat?
- Domeniile Samburesti Sauvignon Blanc + Camembert Ile de France,
- Domeniile Samburesti Chardonnay + British Cheddar Delaco D’Exceptie,
- Domeniile Samburesti Pinot Noir + Emmentaler Delaco,
- Domeniile Samburesti Cabernet Sauvignon + Grana Padano Delaco D’Exceptie,
Pairingul declarat castigator
Care crezi ca mi-a placut cel mai mult? Contrar a ceea ce credeam, am ales perechea:
Domeniile Samburesti Pinot Noir + Emmentaler Delaco
Poate te surprinde alegerea mea,( si pe mine m-a surprins), credeai ca aleg un vin alb care este un produs specific pentru sezonul cald. Vinurile de vara sunt cele care pot fi servite la temperaturi mici, pentru ca nu au la fel de mult corp sau volum, au o aciditate racoritoare si un continut mic spre mediu de alcool. Primele doua imperecheri de vinuri cu branzeturi contineau un astfel de vin si a fost cat pe ce sa aleg asocierea culinara: Domeniile Samburesti Sauvignon Blanc + Camembert Ile de France, mai ales pentru cremozitatea branzei ce lesinase pe farfurie ca o domnita in asteptarea sarutului aromat, racoritor si proaspat al cavalerului in straie albe.
Ce vinuri alegi vara?
Vinicultura a dezvoltat multe optiuni de licori bahice, astfel incat sosirea verii sa nu impiedice sa ne bucuram de farmecul vinului. E drept ca prevaleaza cele albe fructate, florale cu aciditati marcante, produse tinere destinate a fi baute in anul lansarii lor pe piata si care nu au neaparat nevoie sa insoteasca un pranz sau o cina, dar nici unele vinuri rosii tinere si expresive nu se lasa mai prejos. De rozeuri ce sa mai zic, au gasit punctul de mijloc intre vinurile rosii si albe, avand o parte din corpul, culoarea si taninurile primelor si aciditatea si prospetimea celor din urma.
Pinot Noir, un vin dificil de vinificat, dar fermecator...chiar si vara
Pinot Noir este soiul de struguri rosii prin excelenta din Burgundia, o regiune situata in nord-vestul Frantei centrale. De fapt, Pinot Noir a facut ca aceasta regiune viticola franceza sa fie una dintre cele mai renumite din lumea vinului. Aici, pe o portiune de 50 kilometri lungime si 3 kilometri latime, cunoscuta sub numele de Côte d’Or, se produce cel mai bun Pinot Noir. Nu pot sa certific aceasta, deoarece n-am gustat unul original, dar ma bazez pe specialisti. Ce anume face ca din vita de vie de aici sa se obtina vinuri magnifice? Terroirul. Aceasta fasie are un sol calcaros si bine drenat. De asemenea, este bine expus la lumina soarelui, cu temperaturi peste medie si pante usoare. Pinot Noir este cultivat in multe tari, iar in Romania, zona Olteniei careia ii apartine Samburesti, si-a castigat o reputatie buna in acest sens.
Domeniul Samburesti
Zona Samburesti era odata cunoscuta pentru o altfel de plantatie, cea de pruni, fapt dovedit chiar de nume. De-a lungul anilor, pornind de la Mihai Viteazul trece in proprietatea mai multor familii importante care hotarasc sa inmulteasca si sa raspandeasca atat soiurile autohtone cat si cele straine, franceze. Acum, Domeniul Samburesti se intinde pe teritoriul a trei comune: Dobroteasa, Samburesti si Vitomiresti, ale caror terroir scaldat in razele soarelui si hranit cu seva pamantului oltenesc da iubitorilor de vin adevarate licori bahice.
Caracteristicile Pinot Noir-ului
Pinot Noir este un soi foarte vechi, ce a inceput sa fie vinificat inca de romani. Numele sau se datoreaza formei ciorchinelui de strugure. Traducerea din franceza se refera la forma sa, ca un „pin negru”, agatat invers de vita-de-vie. Ciorchinii sunt mici, compacti, cilindrici. Desi vinul obtinut din acest soi de struguri este considerat ca fiind unul elegant, este dificil de cultivat si de vinificat. Este unul dintre cele mai complicate vinuri rosii de obtinut intr-o podgorie. Vita-de-vie tinde sa produca ciorchini foarte stransi, ceea ce ii face susceptibili la riscuri precum putrezirea, boli fungice, atacul viespiilor si necesita o intretinere mai atenta decat alte soiuri. In plus, pielita strugurilor este subtire si fina, asa ca demonstreaza si sensibilitate la vant, inghet. Pigmentarea vinului este mai usoara, de obicei se face o macerare de prefermentare pentru o culoare mai intensa. Rezultatul muncii atente a omului asupra acestor vite de vie este sublim, vinurile Pinot Noir sunt printre cele mai renumite, scumpe si dorite. Sunt vinuri delicate, elegante, cu o astringenta scazuta avand putini tanini, culoare deschisa, corp mediu si o nota „dulce”. Pinot Noir are o anumita aciditate care activeaza vinul, dar nu este un vin agresiv, ci se simte proaspat, fin si fructat. Tot el este una din bazele faimoaselor sampanii si vinuri spumante, ocupand o proportie majora alaturi de Chardonay. Daca nu stiai Pinot Noir este folosit si in cosmetica, exemplar in acest sens fiind Elixirul Vinésime.
Vara si Pinot Noir-ul
Pinot Noir face parte din vinurile tinere rosii care nu se simt corpolente, deoarece trec doar printr-o perioada scurta de invechire in sticle si nu sunt maturate in butoaie de stejar. De obicei aceste vinuri sunt savurate vara la aproximativ 12 grade si nu la temperatura camerei. E drept ca la Ribs House temperatura era scazuta cu ajutorul climatizarii, dar nu cred ca a reusit sa fie mai mica de 20 grade, asa ca o eventuala servire la temperatura camerei cred ca nu l-ar fi pus in valoare. Desi in general 17 grade este o temperatura medie buna pentru vinurile rosii nematurate, acestuia ii prinde bine o servire la o temperatura mai inferioara. Parerea mea este ca exista unele vinuri rosii care pentru a putea fi savurate din plin, trebuie servite vara mai reci si nu la temperatura camerei. Dupa vinurile albe servite la aceasta degustare de vin si branzeturi, estimez ca aveau o temperatura de 10 grade, era destul de greu sa alegi un vin rosu care sa ne poata bucura pe aceasta canicula, dar Pinot Noir si-a eliberat calitatile si caracteristicile exemplar fiind servit la fix, la o temperatura usor sub media obisnuita. Atingerea usoara a frigului i-a dat o trezire fructata ce mi-ar fi parut rau s-o ratez.
""Vinul seamana poezie in inimi"", iar Pinot Noir-ul nu se lasa mai prejos
Dante Alighieri spunea: „Vinul semănă poezie în inimi”. In inima mea acest vin delicat, Pinot Noir, a semanat dorinta de distractie, anticipand toate lucrurile bune ce aveau sa vina a doua si a treia zi de Craiova BlogMeet 100. De la Samburesti provin atatea vinuri grozave, dar acest Pinot Noir este viu si persistent, nu este agresiv, iar taninul sau este sensibil. Este vinul ce caracterizeaza cel mai bine pasiunea bloggerilor pentru ceea ce fac si vinul pe care sa-l imparti cu placere alaturi de prieteni, in astfel de momente unice. Acest Pinot Noir este tipul de vin din care cumperi mai multe sticle pentru ca iti farmeca papilele, dar care are si un pret comod buzunarului. E vinul rosu care-ti poate sta alaturi toata vara atat langa un platou cu branzeturi, servit simplu pe marginea piscinei, fiind detaliul cu care incepi masa, dar si la un gratar sau o portie de coaste de porc. O experienta unica pe palat care a fost innobilata in aceasta degustare de vin si branzeturi cu ajutorul branzei Emmentaler.
Emmentaler, branza arhicunoscuta ca fiind cea cu gauri
Te intrebi care este branza Emmentaler? Este cea arhicunoscuta datorita pasiunii lui Jerry, soricelul cel vioi creat de William Hanna and Joseph Barbera, pentru ea. Emmentaler este branza cu gauri, iar unele dintre ele sunt mari cat o cireasa. Aceste gauri se formeaza in timpul procesului de fabricare datorita gazul acid carbonic. Temperatura din locatia de fermentatie declanseaza fermentarea acidului propionic in interiorul branzei. Se genereaza acidul carbonic de care v-am zis mai sus si, odata cu acesta, celebrele gauri. In momentul in care gaurile ating dimensiunea corecta, adica la aproximativ sase sau opt saptamani, rotile de branza sunt depozitate intr-un loc cu o temperatura constanta de aproximativ 12 ° C. Din acest moment nu se mai formeaza gauri, iar branza continua sa se matureze.
Stiai despre branza Emmentaler ca...?
- Ai idee cat de mari sunt rotile de Emmentaler si cat cantaresc? Ele pot avea un diametru de 80 pana la 100 de centimetri si o greutate de la 75 la 120 de kilograme.
- Cat timp se matureaza o roata de Emmentaler? Durata de maturare are o plaja destul de larga, poate fi de la 4 luni la 12 lunii si uneori chiar mai mult.
- Cat lapte este necesar pentru a fabrica un astfel de Greuceanu? In jur de 1.000 de litri de lapte crud.
- Care este motivul pentru care are aceste dimensiuni gigantice? Traditia. Producatorii de branzeturi de pe valea raului Emme, cantonul Berna, vorbitori de limba germana, din Elvetia, faceau o singura roata de branza pe zi pentru ca se platea o taxa relativ la numarul de roti.
- Cand este atestata documentar. prima oara. in izvoare istorice? In jurul secolului al XIII-lea, deci este o branza relativ tanara.
- Ce aroma are Emmentaler? Aroma sa este una usoara de nuci.
- Stii ca inainte vreme potentialilor clienti ai cramelor li se oferea branza inainte de a gusta vinul? Stii de ce? Se incerca acoperirea unor eventuale defecte ale vinului, deoarece aroma si grasimea branzei insensibiliza palatul bucal. Nu-i cazul, in aceasta degustare de vin si branzeturi am fost atenti sa fie fiecare pus bine in valoare.
Degustare de vin si branzeturi- asocierea culinara a Emmentaler-ului cu Pinot Noir-ul
Emmentaler este o branza destul de versatila din punct de vedere al imperecherilor, datorită intensitatii sale moderate, texturii sale fine, aromelor echilibrate, faptului ca este doar putin sarata si absentei aromelor marcante. Poate fi asociata cu diferite bauturi, fie pentru asemanarea aromatica, fie pentru contrast. Eu de obicei o imperechez vara cu paine prajita si o bere cu tonuri florale, pentru ca imi place similitudinea cu dulceata neteda, fructata, de nuci a branzei. La vinuri aleg de obicei unele delicate proaspete si dulci cu nuante citrice pentru o simbioza a notelor dulci. La orice imperechere de branza cu vin trebuie analizata intensitatea aromei fiecareia pentru a le putea asocia bine. Emmentaler fiind o branza semidura, aromele si textura ei cere vinuri rosii si albe cu corp, puternice, dar am constatat ca merge foarte bine cu un Pinot Noir fructat si tanar, acesta din urma adaugand vioiciune combinatiei. N-am avut acum la indemana un Lambrusco, dar cred ca s-ar fi imprietenit grozav de bine cu Emmentaler. Stii cum fac eu acasa imperecherile de branza si vin? Am mereu la indemana un vin rosu, altul alb si un spumant, dar si gemuri, chutney, cateva maini bune de nuci si cu ele transform un simplu platou de branza intr-o aventura gastronomica. E, nu-i chiar simplu platoul meu, Savensia, firma specializata in elaborarea de specialitati de branza, importa cele mai bune branzeturi de ultima generatie din Europa. Toate atestate DOC si incredibil de savuroase.
Branza si vinul sunt doua dintre marile placeri ale vietii
Branza si vinul sunt doua dintre marile placeri ale vietii. Desi nu exista reguli stricte atunci cand vine vorba de asocierea vinului cu branza, este important sa se ia in considerare modul in care ele se influenteaza reciproc. Invatam sa asociem vinuri si branzeturi de 37 de editii in cadrul proiectului „Branzeturi cum se cuVin”, si desi initial ne-am propus sa ne limitam doar la vinurile oltenesti, de mult am trecut granitele Olteniei ajungand in Dobrogea, Banat, Moldova. Am inceput cu vinurile oltenesti, deoarece ne erau mai la indemana si inca nu le-am degustat pe toate. Unele sunt simple, altele complexe, dar secretul este sa le gasim perechea perfecta intr-o branza marca Delaco, cat sa ne ramana cat mai mult timp in amintire. Pentru reimprospatarea si predispunerea palatului la aceasta degustare de vin si branzeturi intr-un mod neutru, si de aceasta data ne-am bazat pe Aqua Carpatica. Ea, datorita compozitiei sale, este cea mai potrivita pentru armonizarea cu vinurile, deoarece nu intervine in aciditate, pastrand mai bine componentele si aromele vinului. In plus, in zilele acestea toride, fara apa care ne-a insotit de la webinar la degustari, de la lansarea de carte la lansarea de album, de la Craiova la Segarcea si apoi la Cetate, n-am fi supravietuit. La un moment dat, la Portul Cultural Cetate, eram toti la masa si nu mancam bucatele minunate, nu beam vinul rece, doar ne intrebam unde sunt bax-urile cu apa.
Usor, usor, cu timpul am devenit degustatori de vin si branzeturi mai experimentati, bucurandu-ne de aparenta simplitate a produselor naturii. Vitalitate. simplitate. sinceritate, aventura si echilibru sunt caracteristicile care le cautam in aceste pairinguri. Pairingul pe care l-am apreciat: Domeniile Samburesti Pinot Noir + Emmentaler Delaco ar putea fi descris ca:
Eleganta + Traditie = Echilibru
Cand imperechem vinul cu branza, cheia este sa unim intensitatea aromelor, texturilor, aciditatii si taninurilor. Posibilitatile de imperechere sunt nelimitate si se cer experimentate, deoarece fiecare are preferinte diferite. Unele din aceste experimente te pot uimi si te pot face sa te indragostesti de vinuri sau branzeturi pe care altfel nu le-ai fi bagat in seama intr-un magazin.
Bucura-te de viata, de gusturile, aromele ei! Noroc!
21 de comentarii la „Craiova BlogMeet 100: degustare de vin si branzeturi- Samburesti si Delaco”
Băutoare de licori bahice nu sunt, dar mi s-a părut interesant să citesc atâtea informații despre soiul Pinot Noir. Cât despre brânzeturi, ador să le mănânc în combinație cu roșii sau cartofi prăjiți.
Foarte faine. Intalnirile voastre, chiar va invidiez!
Am vazut pe Facebook despre intalnirea voastra si ma gandeam ce fain trebuie sa fie sa ai o asemenea comunitate de oameni faini, care impartasesc aceleasi pasiuni si gusturi. Felicitari si la cat mai multe intalniri frumoase si gustoase.
Ce frumos, îmi e dor și mie de o întâlnire de genul, eu nu consum brânzeturi dar nu zic nu la un vin bun🤣
Mi-ar plăcea să particip la o astfel de degustare. 0are o experiență frumoasă.
Pare sa fi fost o reuniune si degustare pe cinste! Cate bunatati!! La cat mai multe evenimente! ^_^
Mi-ar placea sa particip si eu la o degustare de vinuri. Chiar este o experienta frumoasa!
Of, iar nu am fost printre voi! De când v-am descoperit îmi doresc să particip la o asemenea întnire, dar, probabil lucrurile se vor întmpla atunci cnd trebuie să se întâmple.
Atfel, ce să zic? Fain, interesant, comununicare, libertate, tot ce trebuie ca să fie bine!
Să vă fie de bine și la cât mai multe!
Wow, 100 de întâlniri! Felicitari si la cat mai multe! Ati sarbatorit frumos.
Ma bucur sa vad ca sunteti o comunitate atat de frumoasa si de mare. O experienta placuta si ma bucur sa descopar si eu fel de fel de vinuri la tine pe blog