Vinuri bio Ferma Magureni si branzeturi Delaco- Degustarea nr.33

Experienta cu numarul 33- Vinuri bio Ferma Magureni si branzeturi Delaco

Atunci cand cumperi o sticla de vin nu cumperi un produs alimentar, ci o experienta. Bei un vin intr-o seara, la o masa cu prietenii, si -ti amintesti parfumul, aroma, gustul ani de zile, o viata intreaga. La fel s-a intamplat la ultima  degustare organizata in cadrul proiectului  „Branzeturi cum se cuVin” al Asociatiei Bloggerilor Olteni, la Oxygen Bistro. Aici s-au comparat 6 pairinguri alcatuite din vinuri bio ale Fermei Magureni cu branzeturile Delaco. Pentru cei mai multi din bloggerii olteni pana acum trei ani lumea vinului era invaluita in mister, iar alegerea unui vin dintr-un magazin legata de nesiguranta. Mie cel putin mi-a fost mereu incomoda cererea asistentei unui specialist, poate din cauza ca trebuia sa-mi dezvalui ignoranta, dar intotdeauna mi-au placut experientele pozitive ale degustarilor, loc unde gazdele impartasesc cu oaspetii povestea vinului si de unde sunt recrutati lejer viitorii consumatori. Mereu mi-a placut retorica vinului si prezentarea degustarii atat ca arta cat si ca stiinta. Am incercat de multe ori sa fixez zborul gustului intr-un cadru lingvistic cat mai apropiat de cel al trairilor, dar nu am reusit, inca caut acest graaal.  Dar dincolo de cuvinte se afla gustul.

„Berea este făcută de oameni, vinul de Dumnezeu” – Martin LutherVinuri bio Ferma Magureni si branzeturi Delaco- Degustarea nr.33

ASociatia Bloggerilor Olteni si degustarile

Noi, ASociatia Bloggerilor Olteni,  incurajam cunoasterea,  ne place sa invatam despre vin privindu-l ca pe un artefact cultural, despre identitatea sa ca o combinatie de brand, terroire, traditie, in timp ce  il degustam in asociere cu diverse branzeturi. Abordam totul nu ca un joc cu miza, ci „win win situation” pentru toate partile implicate. Ne place sa credem ca in trei ani de cand organizam aceste degustari am devenit buni cunoscatori ai vinurilor oltenesti si a o parte insemnata din cele romanesti.

Ferma Magureni si ale ei vinuri bio

Este o concurenta acerba pe piata vinului, astfel ca brandurile incearca sa se diferentieze si sa se stabileasca in preferintele cat mai multor consumatori. E destul de greu sa te identifici si sa te diferentiezi, dar Ferma Magureni a reusit. Cum? Au vinuri bio, astfel ca sunt usor de identificat, de diferentiat. Din zi in zi suntem mai interesati de calitatea alimentelor pe care le punem pe masa, iar vinul nu face exceptie. Indiferent daca il vei bea singur sau il vei servi oaspetilor, sigur doresti sa stii ce contine sau sa-i cunosti povestea. Toti vinificatorii sunt interesati de calitatea si durabilitatea vinurilor produse si sunt de acord ca substantelor chimice pot afecta sanatatea umana si a mediului, dar nu le pot evita 100%. Multe astfel de remedii pot distruge solul si podgoria, ca sa nu mai zic ca pot afecta gustul vinului. Ferma Magureni din Gusoeni, Judetul Valcea se pare ca reuseste acest lucru si obtine un vinuri bio. 

Set sah si accesorii vin, Caseta Deluxe
Set sah si accesorii vin, Caseta Deluxe
Set accesorii vin pentru sticla de vin
Set accesorii vin pentru sticla de vin
Decantor vin cu suport arcuit
Decantor vin cu suport arcuit
Termometru vin Brau metalic
Termometru vin Brau metalic
Tirbuson electric cu accesorii vin, set cadou 4 piese

Zona Dragasaniului este binecunoscuta ca un rai al vinului bun si casa catorva soiuri romanesti – Crimposie Selectionata, Negru de Dragasani, Novac. Traditia locului a transformat Dragasaniul, astfel ca acum are credibilitatea vinurilor de marca premium. Povestile marcilor vinurilor de pe aceste dealuri au puterea de a influenta pozitiv experienta de cumparare, constientizare si sunt amintite cu drag atunci cand consumatorul este iar si iar expus la eticheta. Strategia generala pentru comercializarea eficienta aici este abordarea  diferentierii, durabilitatii si pozitionarii preturilor. Contrar asteptarilor, intre producatorii de vinuri in stil clasic si cei care produc vinuri bio nu exista concurenta.  Motivul este simplu, aceste  vinuri bio pe care le produc se incadreaza in categorii distincte.

Ce este vinul biodinamic? Dar Biodinamica?

Deci ce este vinul biodinamic? Intuiesti ca este vorba de un vin organic obtinut fara utilizarea de pesticide, fungicide, erbicide artificiale, dar ce anume mai are in plus? Bine, combat bolile vitei de vie folosind produse naturale sau introduc feromoni, pradatori naturali, dar ce altceva? Aceasta vinificatie biodinamica este bazata pe principiile unui filozof, Rudolf Steiner. El a emis ipoteza ca pentru a se atinge potentialul maxim  trebuie sa fie echilibru si  armonie. Se aplica cam la tot ce exista in natura, deci de ce n-ar functiona si in cadrul unei podgorii?

Biodinamica exista in podgorie si inainte de a face vinificatie. Toate sarcinile din vie: taierile, plantarile, recoltarile, stropirile sunt facute dupa un calendar biodinamic. Conceptul este ca totul este interconectat in univers si emite vibratii. Agricultura biodinamica incearca echilibrarea acestor vibratii dintre om, vita de vie, luna, pamant, stele, univers. De secole se promoveaza rotatia culturilor, biodiversitatea, pentru a imbogati iar solurile epuizate. Folosirea gunoiului de grajd, pulverizarea de infuzii de plante pentru combaterea daunatorilor sunt practici comune, deci cu ce vine in plus aceasta biodinamica?  Toate muncile in podgorie se fac in conformitate cu fazele lunii. Nu-i un lucru nou, vechii greci si romanii practicau aceste lucruri, deci de ce nu am continua?


Vinuri bio Ferma Magureni si branzeturi Delaco- Degustarea nr.33

Cunosc prea putine reguli acceptate, nu stiu daca exista un organism de supraveghere in Romania care sa certifice aceasta productie, dar imi place ideea de a nu se interveni pe cat posibil in procesul natural. Nu se adauga drojdii industriale, zahar, enzime, nu se filtreaza decat grosier pentru a elimina particolele mari, dar se pulverizeaza infuzii de plante naturale: urzici, ienupar pentru combaterea daunatorilor, se utilizeaza lapte de vaca indoit cu apa pentru combaterea manei, compost de grajd, toate pentru obtinerea unui vin sanatos.

Pairingurile prezente la degustare:

  1. Cramposie sec + Camembert Ile de France,
  2. Pinot Gris sec + Emmentaler Delaco,
  3. Sauvignon Blanc sec + Mozzarella Dealco,
  4. Rose Cabernet Sauvignon demisec + Gouda Delaco D’Exceptie,
  5. Tamaioasa Romaneasca demisec + Maasdam Delaco D’Exceptie,
  6. Negru de Dragasani sec + Grana Padano Delaco D’Exceptie.Vinuri bio Ferma Magureni si branzeturi Delaco- Degustarea nr.33

Pinot Gris sec + Emmentaler Delaco

N-am scapat de paradoxul expresiei „je ne sais quoi ” si l-am acordat pairingului Pinot Gris sec + Emmentaler Delaco. De obicei gusturile mele se pliaza mai bine pe pairingurile acre contin soiuri romanesti de vinuri si in general  vinuri rosii, dar de data aceasta am ales altfel.

Pinot Gris

Poate m-a frapat culoarea chihlimbarie a vinului si nu galbuiul prea bine cunoscut. Este prima oara cand am baut un astfel de monosepaj in care fermentatia pe pielita a fost indelungata, de 24 de ore. Despre Pinot Gris se stie ca deriva din Pinot Noir, ca originile sale se afla in regiunea din jurul Dijonului, ca are arome in care se disting note caracteristice de miere pe langa diverse indicii florale, fructate sau chiar de mosc. De data aceasta pot spune ca a avut loc o inmugurire a soiului, deoarece a fost vinificat nu in alb, ci in rosu si fermentatia peliculara i-a imprumutat alt gust si alta culoare. Zaharul rezidual este de 1,5 g/l ceea ce il incadreaza la vinurile seci.  Zaharul rezidual se refera la zaharul ramas dupa oprirea fermentatiei si foarte rar se gasesc vinuri cu un nivel mai mic de 1g/l datorita faptului ca unele zaharuri cum este pentoza nu fermenteaza. Acesti struguri prezinta un potential ridicat de zahar, iar Pinot Gris mi-a conferit atat acel gust uscat cat si rotunjime dulceaga cu note de nuca, insotite de o aciditate scazuta pana la moderata, fapt care mi-a confirmat netezimea legendara a acestui vin. Poate la acest lucru au contribuit si cele cateva nuci mancate.Pinot Gris - Ferma Magureni

Dar am uitat sa spun despre aroma imbatatoare de care nu ma mai saturam si pe care am admirat-o timp de vreo doua minute pana sa ma hotarasc sa si gust din vin. Ea te ducea cu gandul la bogatie si profunzime pe palat si o clipa mi-a fost frica ca nu aveam sa regasesc aceste senzatii atunci cand il voi gusta, dar nu m-a dezamagit. Plin, vascos a avut un gust exotic cu note de miere, condimente si ceva decadent care m-a dus cu gandul la botritis, mucegaiul benefic. E drept ca si in aroma mi s-a parut ca gasesc o nota de botritis, dar in final am concluzionat ca era de fapt miere. Il privesc cu respect pentru nuantele, complexitatile existente in el si pentru pasiunea care a fost investita in crearea lui.Vinuri bio Ferma Magureni si branzeturi Delaco- Degustarea nr.33

De ce poarta acest vin numele de „Pasiune”? Pentru ca toti cei care au contribuit la formarea lui au avut dorinta puternica care i-a determinat sa obtina un vin uimitor, iar dorintele alimentate de pasiuni obtin rezultate. Toti oamenii pasionati au avut emotie in actiunile lor, altfel n-ar fi dobandit rezultate demne de consemnat. Pasiunea te impinge de la spate sa continui o actiune chiar si atunci cand totul iti sta impotriva.

Acest Pinot Gris sec ca este un vin al seductiei care poate fi usor asociat cu o multime de mancaruri. Este excelent cu paste, salate, carne alba. L-as incerca si cu deserturi, dar unele care sa fie pe baza de fructe si nu foarte dulci. Iar cu branzeturile poate fi dragoste la prima degustare, asa cum a fost cu Emmentaler Delaco.Pairinguri de branzeturi si vin

Emmentaler

Despre Emmentaler nu stiu ce as putea sa-ti spun, iar tu sa nu stii deja. Pinot Gris sec si Emmentaler se aseamana intrucatva. Emmentalerul este natural si nu are aditivi. Laptele din care se face provine de la vacute hranite in mod natural si nu din silozuri. Emmentalerul este facut in mare parte de artizani si este un produs gourmet, asta intr-o tara in care numarul vacilor depaseste numarul oamenilor. Se face in roti uriase, are un continut mare de grasime si are gauri. Aromele sale sunt usor complexe. de nuca si o nota fructata dulce si plina de suflet. Este o branza semi-dura pe care toata lumea o cunoaste si o recunoaste din desenele cu Tom si Jerry. Pentru mine are gustul copilariei chiar daca pe vremea comunistilor am vazut-o mai mult in poze si filme decat in farfurie. Tendinta multora este sa o confunde cu Gruyerul francez tocmai datorita gaurilor, dar cea din urma are gaurile mult mai mici de n-ar incape Jerry prin ele. Daca te intrebi cum apar gaurile de dimensiuni diferite, sa stii ca nu sunt opera soarecilor, ci se datoreaza unor particule mici transmise din fan in lapte, si care in timpul fermentatiei elibereaza gaz carbonic care formeaza celebrele gauri. Fara laptele crud al vacutelor hranite doar cu iarba si fan nu se obtin gauri.Branza Emmentaler

Emme este un rau din Elvetia si Tal inseamna in elvetiana vale. Din etimologie ne putem da seama de zona in care s-a dezvoltat fabricarea acestei branze. Daca la inceput a fost mai mult o tehnica de a  conserva prinosul de lapte, astazi este o baza a dietei mapamondului, asa ca este produs pe scara mare si comercializat la fel.

Elvetienii chiar daca au avut cererea de branza mereu in crestere nu au construit fabrici uriase si pana astazi o produc in peste o mie de ferme ce inconjoara valea raului Emme. Totul insa este strict controlat astfel ca rotile sa rezulte la o calitatea superioara si sa-si sublinieze originalitatea. Cu fiecare zi mai multi consumatori isi lasa seduse papilele gustative si devin clienti fideli. Eu o folosesc preponderent in sandwich-uri la toaster, cu crackers si cu fructe, mai ales pere. Pentru ca se topeste bine mai fac din cand in cand si fondue cu ea. Cand am avut prea multa am incercat si s-o congelez intr-o punga vidata si a mers smecheria. De imperecheat pana acum partenerul ei era Merlot, Reisling, dar am vazut ca la nevoie merge si cu o bere lager. Pinot Gris insa ii adauga un plus de dulceata si parca cremosenia devine usor crocanta. Acest pairing este un acompaniament usor in sensul ca niciunul nu va supraincarca aroma celuilalt, ci doar il va pune mai bine in evidenta.Pinot Gris si Emmentaler Delaco

Pasiune + Originalitate = Experienta Pozitiva

Cu noi orice degustare va fi orientata catre o educare usoara cu accent pe distractie si echilibrata pe pairinguri care sa-ti lase papilele gustative in delir. Vei afla si gusta vinuri si branzeturi uimitoare, vei impartasi din pasiunea noastra si ne vei insoti in aceasta experienta frumoasa pe care o vei vrea repetata cat mai des. Apoi vei putea singur construi o degustare  privata, echilibrata si bine structurata  acasa pentru familie si prieteni.

Curioasa lume a vinului
Enciclopedia vinului de Madeline Puckette
Enciclopedia vinului de Madeline Puckette
Vin si divin - Jean-Robert Pitte
Vin si divin - Jean-Robert Pitte
Istoria sticlei de vin de Jean-robert Pitte
Istoria sticlei de vin de Jean-robert Pitte
Expert in vin in 24 de ore de Jancis Robinson
Expert in vin in 24 de ore de Jancis Robinson

35 de comentarii la „Vinuri bio Ferma Magureni si branzeturi Delaco- Degustarea nr.33

  1. Deosebita experienta! Eu prefer vinurile seci și demisec, asa ca recomandările de brânză pentru a este tipuri de vin sunt perfecte!

  2. Am invatat atat de multe despre vinuri citind articolele tale despre degustari incat acum stiu ce vin sa aleg in functie de mancarea comandata si de ocazie, iar pentru asta iti multumesc.

  3. Nu am mai auzit de notiunea de vin biodinamic pana acum. Ma bucur ca am aflat si ceva nou din acest articol. Am mai mers si eu la degustari de vin prin diverse locatii, insa am nimerit la cateva mult prea pompoase pentru gusturile mele. Insa un vin bun, intr-adevar, nu se uita vreodata

  4. Nu am încercat acest vin deoarece eu nu beau alcool de câțiva ani. Rar pun în mâncare sau iau mâncare ce conține alcool.
    Sunt curioasă ce metodă de filtrare au (nu am găsit sau am sărit peste această informație), sunt curioasă dacă e vegan acest vin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.