Toata lumea a mancat cozonac, e cea mai des intalnita „prajitura” pe mesele de sarbatoare. Exista mii de retete de a-l face, unele mai elaborate, altele mai simple si asta dureaza de cel putin trei secole. Popoarele lumii au inceput sa faca prajituri de cand au descoperit faina, a fost o forma indulcita a painii de zi cu zi. Erau coapte la ocazii speciale deoarece erau facute cu ingrediente mai fine si mai scumpe. Cu cat persoana era mai bogata, cu atat era mai probabil sa consume prajituri mai des. Cam la mijlocul sec XVIII a aparut drojdia ca agent de crestere, de atunci au aparut diverse creatii dulci foarte elaborate. Drojdia a dat suflet aluaturilor, cu ajutorul ei a avut loc procesul biologic de fermentatie in urma caruia a luat nastere aroma, textura si forma. Astazi coacerea prajiturilor nu mai este o procedura complicata, avem instrumente de coacere, ingrediente perfectionate si tehnologia e de partea noastra, incat poti deveni cu usurinta brutar expert. Si totusi bunica facea cel mai bun cozonac traditional, fara tehnologie si fara ingrediente sofisticate. Nu stiu cum reusea mereu pentru ca nu am apucat sa invat nici reteta si nici tehnologia de fabricare de la ea. Eu fac cozonac traditional dupa retete de pe Internet, pe care le-am adaptat putin. Cozonacul traditional simbolizeaza bucurie, fertilitate, belsug si de aceea este nelipsit de pe mesele de sarbatoare.
Vezi si: Dulceata de ardei iute
De ce depinde ca un cozonac sa iasa perfect?
Sunt multe variabile care pot duce la un cozonac necorespunzator, dar in principal sunt 8 trucuri:
- calitatea fainii;
- calitatea cuptorului;
- respectarea retetei;
- timpul dedicat framantarii si implicarea in aceasta etapa;
- ingredientele sa aiba aceeasi temperatura;
- dospitul sa se faca la o temperatura mai ridicata (in jur de 35 de grade);
- cuptorul sa fie preincalzit,
si sa ai incredere in tine.
Ingrediente cozonac traditional:
Aluat cozonac traditional
- 1 kg faina;
- 500 ml lapte cald;
- 50 gr drojdie;
- 200 gr zahar;
- 250 gr unt;
- 6 galbenusuri din care unul este pentru ornat;
- 50 ml ulei pentru uns blatul;
- esenta de vanilie;
Umplutura cozonac traditional
- 200 gr rahat;
- 200 gr nuci;
- 100 gr stafide ( eu am pus merisoare de aceasta data);
- 3 linguri cacao;
- 2 linguri zahar pudra.
Mod de preparare cozonac traditional:
Se incalzeste laptele si se adauga in el zaharul amestecandu-se pentru a se topi. Se ia o cana de lapte indulcit si se pune intr-un bol impreuna cu drojdia si se lasa circa 5 minute pentru a se activa celulele aflate in hibernare din cauza temperaturii scazute din frigider. Drojdia este un organism viu care folosit in mod corespunzator ajuta la a avea succes coptura. In prezenta zaharurilor si a caldurii aceste celule prind viata inviind aluatul prin procedeul de dospire. In cazul drojdiei uscate, aceasta se hidrateaza si se alimenteaza cu zahar permitandu-i sa devina activa pentru a-i da un inceput bun aluatului. Se topeste untul.
Se cerne faina pentru a iesi un aluat afanat. Unele persoane am vazut ca o cern de doua ori, eu recurg la acest procedeu decat o singura data. Peste faina se pune drojdia crescuta, galbenusurile amestecate si apoi putin cate putin se toarna din laptele indulcit, urmand untul topit. Urmeaza framantarea, un proces de transformare a aluatului intr-o minge elastica si neteda. Ea dezvolta glutenul, astfel incat acesta face aluatul puternic, elastic, marindu-i volumul printr-o retentie de bule de gaz. Glutenul dezvoltat permite ca sa intindem apoi aluatul si sa i se extinda mereu volumul pe masura ce creste. Framantarea manuala dureaza cam 10-15 minute in functie de felul energic sau nu, in care reusesti sa framanti aluatul. Am auzit ca unele persoane il framanta chiar si o jumatate de ora, eu n-as rezista la astfel de tratament, dar cel mai bine se vede pe aluat cand este gata, se dezlipeste de mana, este aerat si neted. Se lasa la dospit intr-un loc ferit de curent si cald.
Se face umplutura de cacao si zahar prin adaugarea catorva picaturi de apa, cat sa fie vascoasa. Se imparte aluatul in 6 bile. Urmeaza punerea umpluturii. Din acest aluat mie-mi ies trei cozonaci si de obicei fac unul cu nuca si cacao, unul cu rahat si unul cu stafide si nuci. Luam una cate una bilele de aluat si pe blatul uns cu ulei impingem cu degetele si cu palma spre a forma un dreptunghi. Pe acesta se presara bucatele de rahat si apoi se ruleaza. Bila urmatoare are parte de acelasi procedeu simplu. Se pun rulourile unul langa altul si se impletesc usor. Se sustine cu palmele aluatul si se pune intr-o forma de copt. La fel se umplu si celelalte rulouri, fiecare cu cate o umplutura si apoi impletite se aseaza in forme. Cateodata mai folosesc si forma de guguluf desi nu-i forma de cozonac traditional , dar in lipsa de altora o ocup si pe ea. Acest cozonac iese parca mai aspectos si ma imbie mult mai mult la a-l manca.
Se lasa la crescut macar o jumatate de ora inainte de a fi pusi in cuptor, la copt, dar nu inainte de a se unge cu un ou batut cu putin lapte si zahar. Se mai pot presara cu mac, zahar sau susan, in functie de preferinte. Se coc la foc mic in jur de ora, dar depinde mult de cuptor. Mai simplu este sa faci testul cu o scobitoare sau ca mine cu betele de bambus pentru frigarui. Acestea trebuie sa fie uscate atunci cand se scot din cozonaci. Se scot si se lasa la racit in forma in care au fost copti. Trebuie raciti usor pentru a nu se incruda sau a cade.
Pofta buna si Sarbatori fericite!
P.S.
Daca esti in cautare de altceva bun, intra pe Miercurea fara carne si acolo vei gasi mai multe retete.
30 de comentarii la „Cozonac traditional. 8 Trucuri pentru a face cozonaci gustosi si pufosi”
Interesant articol! Voi incerca reteta pentru masa de Paste, iar daca imi place cum iese nu voi mai cumpara pe viitor cozonacii de la cofetarie 🙂
Abia aștept să îl încerc!
Multumim de trucuri! Cozonacul tau arata foarte bine. Eu nu fac cozonac prea des dar e de retinut. ☺️
Arata delicios! Imi place mult reteta ta!
Arata minunat, nu m-am incumetat sa fac, am cumparat mereu😍👍
Eu am noroc cu malaxorul care framanta foarte bine aluatul.
sarbatori frumoase, draga mea!
eu am cumparat drept sa-ti zic, am gasit unul excelent!
N-as cumpara, atatea prostii au in ei cozonacii de gata, ca nu ma incumet. Eu fac umplutura cu albusurile batute spuma la care incorporez zaharul si continuu sa bat bezeaua, apoi pun cacaoa. Sau, cacaoa+ceva zahar+lapte fierbinte amestec, apoi acest mix il incorporez in bezea. Dar nu fac decat unul singur, ca la noi nu se prea mananca, pasca e mai repede savurata 🙂
P.S. am uitat sa zic de nucile macinate :))))) ma duc sa fac stufatul de miel cu spanac… de aia eram grabita..
Cat de bine arata! N-am mai mancat de mult cozonac de casa, dar sigur voi fi acasa de paste si il voi gusta pe al bunicii 😍 stiu ca mereu, cand eram mica, imi spunea sa nu ma mir de ei ca se lasa 😂
Arată așa bine!!! Este ora 2:00 (noaptea) și mi-ai făcut o poftă teribilă!! :)))
Eu nu ma bag la facut cozonac, nu ma pricep. Doar sa l mananc.
Ce frumos a crescut ! Inca o reteta de incercat !! 🙂
am facut cozonac acum vreo 3 ani si de atunci am renuntat. anul asta am cumparat de la un hypermarket si am fost dezamagita. drept urmare, de craciun ma pun pe treaba! o sa-ti salvez reteta!
Am încercat de câteva ori sa fac cozonaci și niciodată nu mi-au ieșit așa frumoși ca ai tai! Voi încerca și eu rețeta ta
Iubesc cozonacul și chiar mi-as dori sa-mi iasă și mie un cozonac așa frumos și pufos ca al tău
Arata foarte bine cozonacul tau.
ce bine arata, insa nu ma risc momentan sa fac cozonac
Eu am un cuptor ingrozitor si orice prajitura incerc sa fac, nu iese deloc. Anul trecut am fost la mama mea si am facut impreuna, ne-au iesit neasteptat de bine.
Iubesc cozonacul. De Paste mama imi face unul special pentru mine, sa il mananc doar eu :))
și dacă se prinde de măini ce fac ?
Banuiesc ca nu a fost echilibrata cantitatea de unt raportata la cea de faina. Cred ca ar mai trebui adăugat unt la compoziție.