Astazi va propun o pauza de reflexie pe o tema placuta papilelor mele gustative, tema de altfel esentiala multora dintre noi, degustarea asociata de branzeturi si vinuri. Pentru ca in orasul nostru nu exista educatie in acest sens, bloggerii olteni, mari gurmanzi, s-au hotarat sa se adreseze celor care vor sa inteleaga mai multe despre valorile esentiale ale acestor alimente, despre substraturile imperecherii lor, despre felul in care ajuta dorinta nostra de a fi fericiti, de a ne simti bine. Aceste evenimente sunt moderate de catre specialisti in domeniu, iar cel putin trei ore pe luna le dedicam reflectiei din perspectiva tuturor simturilor temelor ca valoarea, traditia, cunosterea, curajul, bogatia, simplitatea asocierii unor vinuri romanesti cu branzeturile Delaco. Ultima dezbatere a avut loc la Restaurantul Marmara, unde am fost putin mai multi de 30 de participanti, unii cu vasta experienta in pairinguri, altii la inceput de drum, dar plini de dorinta de a afla mai multe. Ca de obicei a fost o intalnire a unor oameni care impartasesc valori comune si isi doresc sa fie mai buni si mai avizati in acest domeniu. Pentru mine vedeta serii a fost imperecherea Emeritus Merlot si Grana Padano Delaco D’Exceptie, dar degustarea a fost despre vinurile Cramei Rotenberg si branzeturile companiei Delaco:
- Blanc de Merlot, Menestrel 2017 + Havarti Delaco D’Exceptie + covrigei;
- Rosé Rapsod 2017 + Brie au Bleu Ile de France;
- Merlot Menestrel 2015 + Emmentaler Delaco + mar + merisor + sare afumata;
- Merlot Notorius 2014 – Cascaval Delaco + covrigei;
- Merlot Emeritus 2013 – Grana Padano Delaco D’Exceptie;
- Merlot Primus 2013 + Danish Blu Extra Creamy Castello .
Perechea castigatoare – Merlot Emeritus 2013 – Grana Padano Delaco D’Exceptie
Pentru ca din fericire gusturile noastre nu au loc dupa un spectacol previzibil, fiecaruia dintre noi i-a placut cel mai mult un anume pairing si a ales sa scrie impresiile despre acesta. In cazul meu perechea castigatoare a fost Merlot Emeritus 2013 – Grana Padano Delaco D’Exceptie. Nu m-am ghidat dupa numele sonore de Emeritus sau D’Exceptie, desi le descriu perfect valoarea fiecaruia luat separat, dar acest pairing a fost cel mai reusit pentru papilele mele gustative. Cu Grana Padano sunt prietena din prima calatorie in Italia si tot acolo am invatat sa fac deosebirea intre ea si Parmigiano Reggiano. Nu oi fi umblat eu prin toate regiunile in care este produsa Grana Padano, adica Emilia-Romagna, Lombardia, Piemont, Trentino sau Veneto, dar pot detecta usor diferentele esentiale din aroma si textura.
Grana Padano versus Parmigiano Reggiano
Pe scurt uite cateva diferente intre cele doua branzeturi:
- Grana Padano este mai cremoasa si mai putin sarata;
- Grana Padano este fabricata din lapte degresat si integral, iar Parmigiano Reggiano este fabricata numai din lapte degresat;
- Vacilor care dau laptele pentru Grana Padano li se permite sa manance si furaje, in timp ce vacile de la Parmigiano Reggiano sunt hranite doar cu materii vegetale proaspete sau uscate;
- Grana Padano este mai dulce, are un gust usor, mai delicat, iar cateodata disting chiar aroma de legume fierte. In stadiu de maturare lunga are ceva indicii de fructe uscate sub cele puternice de nuca.
- O diferenta notabila este data Granei Padano de lizozima, o enzima cu actiune antibacteriana prezenta in mod natural in multe substante organice cum ar fi lacrimile.
- Grana Padano provine dintr-o zona mult mai mare de productie.
Un mare plus al amandorura este faptul ca nu contin lactoza, asa ca ambele sunt recomandate celor cu intoleranta a ea. Dar cum devine o branza realizata din lapte de vaca, fara lactoza? Printr-un proces de maturare. In primele etape bacteriile transforma lactoza in acid lactic, iar aproape de sfarsitul unui an cantitatea de lactoza din branzeturi este un pic peste zero, dar sub pragul de toleranta astfel incat branza este digerabila de toata lumea.
Dintre cele doua, care-i favorita ta? Ai gustat Poate iti plac ambele, dar le folosesti in scopuri diferite, una la paste, alta la mancaruri.
La prima vedere ai zice ca pretul lui Parmigiano Reggiano fiind mai mare, asta inseamna ca e si mai bun, dar dupa cum stii gusturile nu se discuta, iar pretul usor mai mare deriva din multele restrictii aplicate branzei. In plus e greu de comparat aceleasi branzeturi aflate in etape diferite de maturare. Mie imi place branza maturata peste 20 de luni fiindca este mai frageda si mai aromata, dar nu ma dau indarat nici de la Grana Padano de 9-16 luni sau intre 16-20 luni. La sfarsitul maturarii Grana Padano dezvolta o crusta solida care protejeaza interiorul parfumat. Grana inseamna granule in italiana si denumirea ii reflecta textura granulara fina cu gust dulce, intens. Cu cat imbatraneste aroma capata rotunjimi, devin mai savuroase, mai complexe. Numele de Grana Padano a dobandit in toata lumea un statut inalt, asociat celui unui produs de inalta calitate si nu-i usor sa o creezi prin acest proces de maturare lenta la temperaturi controlate. Cred ca nu mai este nevoie sa spun ca este o branza foarte gustoasa, dar nu stiu daca stii ca este si o alegere alimentara sanatoasa, o placere nevinovata, o experienta minunata pentru papilele gustative care-ti va maximiza starea de bine, contribuind la fericirea ta. Eu o prefer in preparate ca Rigatoni al Ragu, scoici, sparanghel si fac o minunata Grana Padano Aubergine Timbale. Cateodata ii sarbatoresc gustul delicat si parfumat doar cu putin de otet balsamic langa o felie de paine sau ca desert langa nuci si fructe.
Gustul sau inconfundabil vine din sec XI, din Valea Po. Creatori si pazitori ai retetei autentite au fost calugarii benedictini si cistercieni. Ei au predat stafeta acestei branze tari, caseus vetus („branza veche” in latina) pana astazi, astfel ca se fabrica urmand aceleasi metode traditionale, pastrand toate proprietatile si aspectul organoleptic din vechime. Principala hrana a taranilor acestor locuri, un stalp al gastronomiei italiene, a devenit astazi o delicatesa dorita in toata lumea si cea mai vanduta branza de origine DOP din lume.
Furnizorul Granei Padano al acestei degustari este Delaco. Stiu ca in Romania este foarte cunoscut brandul, dar stiai ca este parte a grupului francez Savencia, unul din cei mai mari producatori la nivel mondial? Delaco are acum in portofoliul sau produse deosebite ca urmare a importarii exclusive a unor branduri recunoscute ca Bergader, Castello, Ile de France, Zott, Arla, Joya sau Milkana. Ca un #fanbranza adevarat, sigur le cunosti, dar stii cum sa le imperechezi cu alte alimente? Din punctul meu de vedere totul depinde pe langa gustul personal, de condimentele si felurile de mancare sau bautura care insotesc acesti piloni ai traditiei italiene. Pana acum am cuplat foarte bine Grana Padano cu un vin alb, Zinfandel, dar de asta data aceasta Grana Padano a fost imperecheata cu Merlot Emeritus 2013 al Cramelor Rotenberg.
Cramele Rotenberg
Decantorul este un instrument putin folosit de catre iubitorii de vin, un element al degustarilor care pare intimidant. Ce vinuri au nevoie de decantare? Cand, cat, cum si de ce trebuie facuta aceasta? In principiu, decantarea are doua scopuri:
- aerarea vinului pentru ca aromele sale sa vibreze mai bine
- separarea sedimentelor.
Vinurile vechi produc la baza sticlei sedimente datorita pigmentilor de culoare si taninurilor, iar turnarea acestora in pahar strica aspectul si pot dauna degustarii fiind putin placute. Aerarea vinului il deschide olfactiv si ii da viata. In plus poti incerca aerarea moderata intr-un decantor de vin pentru a vedea cum anume il transforma, cum evolueaza, poate fi destul de interesant sa experimentezi evolutia completa a vinului. Un vin vechi se decanteaza numai 30 de minute inainte de a-l bea, dar un vin rosu si plin ca Merloturile Cramelor Rotenberg poate fi decantat o ora sau mai mult inainte de servire. Este interesant experimentul de a bea acelasi vin decantat sau nu si diferite durate de timp de decantare. S-ar putea ca sa te surprinda preferintele tale. Parerea mea este ca 2-3 ore intr-un decantor au dus la un vin care arata si s-a simtit mult mai bine.
Cuvintele care definesc Merlot Emeritus 2013, Grana Padano Delaco D’Exceptie si imperecherea lor:
11 comentarii la „Eu am votat cu Emeritus Merlot si Grana Padano Delaco D’Exceptie”
Ce combinatii interesante au facut😍👍
Numai delicateturi. Pari o fina cunoscatoare si a branzeturilor, dar si a vinurilor. Mie, cred ca mi-ar fi placut orice combinatie, chiar si numai privindu-le 🙂
Am invatat atat de multe lucruri despre vinuri de la tine incat acum sunt in stare sa aleg unul bun. 🙂
Nu ma pricep la vinuri insa tu stii ce sa recomanzi!
Vai, ce abilitati de somelier ai! Eu sunt paralela tare cu vinurile! :))
pofta buna, am inceput sa prind gustul si eu…
Nu ma pricep la vinuri. Pentru mine vinul daca nu e dulce, il stric cu niste suc.
ce norocoasa esti ca participi la astfel de evenimente
O branza de acest gen mi-as dori si eu s-o incerc. In ultimul timp am inceput sa mananc mai multa branza si s-o indragesc
Ralu, mereu ne delectezi privirea cu astfel de bunatati! Ce ma tenteaza si pe mine un Merlot!
Vad tot mai des astfel de participari la diferite evenimente de acest gen. Ma bucur tare mult ca te bucuri de ele.