La Squadra Azzurra pierduta intr-o aventura italiana

Viata este plina de surprize. Cand ma plangeam ca totul este plictisitor si nu se intampla nimic interesant, m-am trezit implicata impreuna cu prietenii intr-o aventura, metamorfozati toti in Strumpfi,  numai ca eu in loc sa fiu Brainy am fost Clumsy. Nu, nu jucam in noul film „Strumpfii: Satul Pierdut” ce are data de lansare in Romania pe 31 martie 2017, ci doar am trecut ca si ei prin cateva intamplari haioase datorita complexitatii creierului meu.

A, nu ma laud, voiam sa spun ca daca de obicei creierul meu este o democratie ce lasa aparenta unui executiv central ca un guvern, saptamana trecuta acesta a fost dominat de anarhie, iar  desfiintarea ordinei naturale s-a datorat unui agitator pe nume Confuzie.  De fapt ar trebui sa-i spun Confusione, pentru ca sinapsele mele au „parlat” numai in italiana…de balta. Uneori confuzia este distractiva, dar numai pentru oamenii care nu sunt confuzi…inca.

„Sorpresa!”

Totul a inceput cu o vedere de la prietenii mei din Italia, Cinzia si Giancarlo cu care m-am imprietenit asta-vara. Scria „ci stiamo spostando=ne mutam”  si o data 1.05, pe care eu in viteza si de emotie am citit „ci stiamo sposando=ne casatorim”  si data am presupus-o cea a nuntii. Am transmis vestea cea buna tuturor prietenilor comuni si repede s-a format o gasca care sa participe la fericitul eveniment.

Toti facem parte din La Squadra Azzurra, asa ne-am intitulat grupul de limba italiana infiintat acum doi ani, dar fara nicio legatura cu echipa de fotbal, ci numai datorita afinitatii lui Sebi de a canta cand e „un po’ ubriaco” melodia Azzurro a lui Celentano. Pentru marele eveniment ne-am invoit de la serviciu si am luat bilete de avion pentru toti… zece. Nicio clipa nu m-am mai uitat pe vedere, de fapt nici nu stiu pe unde mai este.

„Come Dio comanda„

A venit si clipa mult asteptata, cand zece tineri galagiosi si pusi pe distractie au sunat la usa casei fericitului cuplu. Stupoare, nu raspundea nimeni.

Am inceput sa ne incercam abilitatile de limba italiana mai gesticuland, mai rupand si spargand sonor cuvintele banuite a fi italiene, intreband vecinii daca stiu la ce biserica are loc cununia sau petrecerea. Italiana este o limba frumoasa, are expresii frumoase, un stil unic si sonor, lucru pentru care si noi am urmat cursul. N-am avut prea mare succes, dar mereu am avut incredere in noi…ceilalti insa nu si incep sa-i cred.

Am aflat raspunsul de la un vecin batran.  Nu se casatoarea nimeni, doar se mutasera. Fix in ziua aceea. Nu departe, doar la 225 de kilometri, de la Roma la Napoli, pe strada Sapienza, numarul 66. Optasprezece ochi infuriati m-au pironit. Macar vizitam Italia le-am zis eu..

Cum batranul tot ii da inainte cu  „pagare la lira di Dio” i-am zis ceva in gand,  am scos 10 euro si i-am dat. S-a uitat lung, dar intr-un final i-a bagat in buzunar. Tarziu am aflat ca insemna -atragi mania lui Dumnezeu- si se refera la faptul ca-l prinsese pe Sebi urinand pe gardul lui.

„Essere del gatto”

La Squadra Azzurra, a hotarat ca nu era cale de intoarcere, trebuia sa mergem la Napoli. Pentru aceasta am inchiriat doua masini si am pornit la drum. In centrul orasului Napoli am parcat si pornit pe jos sa gasim Via Sapienza( Intelepciune). Foarte atenta la detalii mi-am notat adresa exacta unde lasasem masinile, ca sa le putem gasi mai apoi.

Dupa atata drum ma luase o durere de cap orbitoare, asa ca in interiorul unui magazin ce parea sa vanda de toate, mi-am fortat abilitatile de mim pentru a obtine o aspirina. In fata vanzatorului amuzat m-am luat cu mainile de cap si am scot zgomote imitand durerea. Acesta a spus: Ah! si s-a intors repede… cu un sampon. Dupa inca doua mimari nereusite, am scos o exclamatie de genul: Fir-ar ea de aspirina! Atunci am invatat ca aspirina este un cuvant universal.

Ceilalti intrasera alaturi la o trattoria, dar cand am venit eu, ospatarul era rosu de la atata ras. Sebi comandase un meniu vegetarian zicand „non mangio cane e pesce = nu mananc caini sau peste” in loc de carne spusese cane=caine; Toni comandase „Vorrei delle fiche” la care ospatarul replicase repede razand ca si el ar vrea,  dar fiche nu erau smochine ci o expresie in argou a organelor genitale feminine; Anda  si-a exprimat dorinta „Vorrei succo di Fagioli” adica suc de fasole in loc de ” di fragole”  capsuni; Geo ceruse „Gelati Pesce” adica inghetata de peste in loc de inghetata de piersici. Eu nu voiam decat un espresso si putina liniste.

„Prendere Fischi pe Fiaschi”

Dupa ce ne-am terminat consumatiile, ne-am continuat cautarea si in cateva minute sunam la usa prietenilor. Au urmat explicatii care au incins atmosfera pana la un ras cu patima si sughituri. Pentru ca ma luasera in vizor tavalindu-se de ras de cate ori ma priveau, l-am luat pe Sebi sa cautam strada unde parcasem masinile, insa nu am mai gasit-o. Am scos hartiuta pe care ii scrisesem numele si am intrebat trecatorii. In afara de trei tipe care au izbucnit in ras, restul ne-au privit perplecsi pana am inteles ca nu exista nicio Via Senso Unico in oras.

Lui Sebi insa i-a venit o idee stralucita, cafeneaua trebuia sa fie in apropiere. Cum eu beau cafeaua neindulcita bagandu-mi mereu in buzunar fara sa gandesc pliculetele de zahar, mi-a luat unul din ele si i l-a aratat unui sofer de taxi cerandu-i sa ne duca la adresa. Acesta conducea de ceva timp spre iesirea din oras, cand am inteles ca se intampla ceva dubios. I-am cerut soferului sa ne duca inapoi de unde ne-a luat, descoperind ca intelesese ca ii cerusem sa ne duca la fabrica de zahar. Am gasit masinile tarziu in noapte.

Da, viata este plina de surprize si toti suntem cateodata strumpfi. Nu uita sa savurezi aromele din jurul tau, sa razi impreuna cu prietenii, oriunde, la un film animat ca „Strumpfii: Satul Pierdut” sau doar pierduti intr-o aventura, bucurandu-te de fiecare dintre momentele dulci ale vietii.

 Acest articol a fost scris pentru competitia Spring SuperBlog 2017.