A sărbători nașterea Filarmonicii Oltenia nu înseamnă a marca o dată din calendar, ci este un moment de adunare în jurul unei idei care a prins rădăcini și a crescut în timp. Aniversarea nu este doar despre prezent, ci despre toți cei care au contribuit, vizibil sau tăcut, la existența ei. Filarmonica Oltenia a devenit un loc al memoriei în care muzicienii nu sunt doar interpreți, ci purtători ai tradiției, iar publicul nu este doar spectator, ci parte din poveste. Pe 17 aprilie s-au împlinit 79 de ani de existență a Filarmonicii Oltenia, de la nașterea sa în 1947, prin decret regal semnat de Mihai I al României. Dar, ca în multe cazuri, povestea nu începe atunci, ci mult mai devreme. Nu a fost o naștere din nimic, ci o recunoaștere oficială a unei tradiții deja existente. Regele a oferit cadrul oficial, dar spiritul a venit din comunitate. În Craiova, exista deja viața muzicală, ea era un oraș cultural viu cu o tradiție culturală aici existând societăți muzicale ( în 1904 ia naștere Societatea Filarmonică din Craiova), orchestre locale, inițiative culturale ale profesorilor și muzicienilor, un public format, dar fără o instituție stabilă, organizată la nivel de stat. Ideea unei filarmonici a apărut din dorința de a ridica nivelul cultural al orașului, din nevoia de continuitate și organizare, de a transforma pasiunea pentru muzică într-o instituție culturală durabilă. A fost un semn că un oraș, o comunitate aleg să păstreze vie o formă de frumusețe care nu se vede, dar se simte. Iată, azi suntem la 79 de ani distanță și această sărbătoare devine un legământ tacit între generații — între cei care au început, cei care duc mai departe și cei care vor veni.
Concertul inaugural a fost pe 18 aprilie 1947, iar programul serii a fost alcătuit din
- Felix Mendelssohn-Bartholdy – Concert pentru vioară în mi minor
- Ludwig van Beethoven – Simfonia a III-a „Eroica”
- Mihail Glinka – Uvertura „Ruslan și Ludmila”
La pupitru s-a aflat dirijorul Mircea Bârsan, iar solistă a fost Gaby Grubea. Informațiile biografice despre cei doi nu sunt foarte abundente astăzi dar participarea lor la acest concert inaugural îi fixează pentru totdeauna în istoria culturală a Craiovei ca figuri importante ale începuturilor filarmonicii. Mircea Bârsan a fost și unul dintre primii conducători ai instituției, având un rol esențial în organizarea și consolidarea orchestrei la începuturile sale, contribuind la formarea unui repertoriu stabil și la atragerea publicului către muzica simfonică într-o perioadă dificilă, imediat după război. Gabi Grubea s-a remarcat prin activitatea sa vocală în acea perioadă, contribuind la succesul primelor stagiuni ale filarmonicii. Prezența lor, programul ambițios al acestui moment simbolic arată că instituția a mizat încă de la început pe artiști valoroși, capabili să ofere un nivel artistic ridicat.
Telegraf Cultural 1947
Pentru a exemplifica atmosfera acelor zile, Filarmonica a retipărit pagina din ediția specială Telegrafului cultural, cel dedicat înființării Filarmonicii Oltenia din Craiova (1947). Din articole am aflat că la acel moment orchestra din Craiova avea 65 de instrumentiști, dintre care majoritatea erau localnici, iar conducerea filarmonicii i-a fost încredințată lui Gheorghe Petrescu, considerat un susținător important al vieții muzicale din oraș. Un alt articol precizează că prima stagiune simfonică din Craiova a avut loc în 1904 iar activitatea muzicală a continuat chiar și în perioade dificile, precum războaiele mondiale, pentru a menține vie tradiția artistică. În lipsa unui sediu propriu, orchestra a susținut primele concerte în cadrul proiectului ambițios Minerva (la acea dată era mai mult decât un hotel/restaurant, era un complex modern multifuncțional, un centru de viață socială și culturală), unde publicul a putut asculta lucrări celebre, inclusiv Beethoven. Din foaie reiese și faptul că muzica românească ocupă un loc esențial în definirea identității culturale și artistice naționale, iar prezența ei în repertoriul unei filarmonici nu este doar o opțiune, ci o responsabilitate. A include lucrări semnate de compozitori români înseamnă a susține patrimoniul viu al unei culturi și a-l transmite mai departe publicului contemporan, iar figura centrală a acestui demers rămâne George Enescu, cel mai important compozitor român, a cărui creație îmbină rafinamentul tehnicii occidentale cu profunzimea inspirației folclorice. Per total pagina evidențiază nașterea și dezvoltarea unei instituții culturale importante, rolul ei în comunitate și continuitatea muzicii ca formă de expresie profundă.
Spectacol aniversar – 79 de ani al Filarmonica Oltenia din Craiova
De fiecare dată un concert aniversar capătă o altă greutate. Fiecare lucrare aleasă trebuie să spună ceva despre identitatea instituției: despre rafinament, despre echilibru, despre legătura cu trecutul și deschiderea către viitor. Nu este un program ales întâmplător, ci unul care reflectă drumul parcurs, perceput ca o sinteză a tuturor acestor ani de cultură adunați într-o singură seară. La 79 de ani de la înființarea instituției programul a fost unul clasic și elegant, reunind nume mari, două fiind comune cu cel din concertul inaugural:
- Ludwig van Beethoven: Uvertura Leonora nr. 3, op. 72b
- Wolfgang Amadeus Mozart: Concertul nr. 17 în Sol major pentru pian și orchestră, K. 453
- Felix Mendelssohn-Bartholdy: Psalmul 42 pentru soprană, cor și orchestră, op. 42
La pupitrul orchestrei s-a aflat dirijorul Nicolae Moldoveanu, iar invitați speciali au fost soprana Diana Țugui și pianistul Mihai Diaconescu.
În muzica clasică, există anumite lucrări sacre considerate adevărate vârfuri de expresie artistică și spirituală. Ele nu sunt doar compoziții religioase, ci experiențe sonore care adaugă unei serii de concerte o dimensiune profundă, meditativă și emoțională, capabilă să atingă publicul dincolo de credință sau context cultural. Un astfel de exemplu emblematic este „Psalmul 42” de Felix Mendelssohn-Bartholdy, o lucrare care impresionează prin intensitatea sa emoțională și forța expresivă. „Psalmul 42” nu este despre credință ca o certitudine, ci despre drumul către ea, fiind una dintre cele mai profunde și intime lucrări sacre ale lui Bartholdy , o creație monumentală ce îmbină rigoarea formelor sacre cu o trăire interioară aproape copleșitoare, o adevărată meditație muzicală asupra dorului de liniște, de credință și de regăsire. Muzica, sunetul devin mai dense, mai umane. Simți forța vocii sufletului individual redat de către soprană. iar apoi corul îți amplifică trăirile la nivel colectiv, iar acea energie nu te lasă să rămâi doar spectator, ești cuprins de dorul profund al sufletului pentru divin, de setea de liniște, de căutarea unei împăcării interioare, iar muzica devine o confesiune.
Aceste mari lucrări ale repertoriului universal au oferit acestei seri muzicale nu doar varietate, ci și gravitate și profunzime. Ele au creat momente de reflecție, invitând publicul la introspecție și conectare emoțională, transformând concertul într-o experiență aproape ritualică, celebrând muzica clasică ca o experiență vie, relevantă nu ca și un patrimoniu. Sămânța plantată acum 79 de ani, după ani de creștere, este recunoscută ca fiind un arbore. Un fir viu leagă generațiile oltene prin experiență artistică autentică dată de către un limbaj care continuă să vorbească, să se transforme și să emoționeze -muzica clasică. Ea devine cu adevărat valoroasă doar atunci când este trăită, când impresionează, mișcă, tulbură, când provoacă întrebări, când creează comunitate. Numai astfel ea rămâne vie.
