Ai un pisic/ pisică? Atunci știi că ele au un miros foarte ascuțit, simț de care se folosesc pentru a evalua orice situație, de a comunica. Se pare că pisicile au un simț al mirosului de 14 ori mai ascuțit decât cel al oamenilor. Bine, simțul mirosului în cazul câinilor este între 10.000 și 100.000 de ori mai puternic, dar familia noastră nu-i char atât de extinsă încât să mă intereseze această informație. Cel puțin acum. Să mă reîntorc la oile, pardon, pisicile noastre. Pentru ele mirosul e un fel de busolă, un instrument de orientare pentru a se localiza spațial în raport cu noi, obiecte sau alte animale. Dar pentru noi? Pentru mine, acest limbaj chimic, acest mod de transmitere a mesajelor ( până să am pisic ) era oarecum silențios, ușor volatil, în mare un proces natural supus regulilor evoluției și nimic mai mult. Am zis până să apară pisicul, pe urmă s-a schimbat totul. Ai auzit de universalitatea aromei “pipi de chat”? Sauvignon blanc este unul dintre soiurile ce pot fi recunoscute datorită aromei sale tipice, asemănată de către specialiști cu “pipi de chat” (pipi de pisică). Habar nu au despre ce vorbesc. Pipi de chat, cel veritabil, îți afectează viața, așa că ai da orice pentru un remediu. Degeaba cumperi așternuturi igienice parfumate din orice gamă, pe rând dau toate chix lăngă limbajul chimic al micului blănos. Ce să mai, pisicul meu e un mic terorist. Și încă n-a început să-și marcheze teritoriul. Să vezi atunci arome. Ceilalți proprietari mi-au zis că e un miros cu care mă voi obișnui. N-ai să vezi. Apoi mi-au zis că nu curăț litiera în mod corect. Am căutat informații pe internet și mi-am updatat cunoștințele în mod corespunzător. Ce a mers? Pe lângă curățarea temeinică a litierei, de un tratament enzimatic care scoate definitiv mirosurile neplacute, nu doar le acopera, eu am folosit și bețișoare parfumate.
Aromoterapia a funcționat. Și pentru mine și pentru casă care are acum un miros proaspăt și curat de …Cannabis!!!!. Nu râde, ți-am zis că am un mic terorist. Dintre toate aromele existente pe site-ul Aroma Land – Scorțișoară, Lămâie, Antistres, Ocean, Arabien Outh, Mir, Spiritual Journey, etc, singurul care i-a plăcut e cel de Cannabis. Poate i-ar fi plăcut și Opium, dar fiind infant nu mi-am permis să încerc un astfel de stimulet. Teoretic ar fi trebuit să-i placă bețișoarele parfumate cu miros de trandafiri, în general aromele florale, dar îl lasă rece. De unde știu ce-i place și ce nu? Cand nu-i place ceva face fața aia pe care sigur ai văzut-o pe rețelele sociale în mii de clipuri virale sau sub formă de meme.
Ce aroma sunt sigură că i-ar plăcea și încă n-am văzut în magazine? Aroma de Capnip capturată în bețișoare, uleiuri hidrosolubile sau odorizante de cameră. Poate ar bate în preferințele felinului meu aroma de cannabis. Uleiurile aromatice ale catnipului fac pisicile care îl ingeră să se comporte la început foarte jucăuș, dar pe măsură ce concentrația și intensitatea aromatică a uleiului crește, comportamentul lor devine mai ciudat: încep să se rostogolească ca și cum ar fi în extaz. Un articol din revista Science sugerează că acest Catnip, pe care nu știu cum să-l traduc exact în română, are un efect „de droguri” asupra felinelor, afectând sistemul opioid al pisicilor. Ingredientul activ din catnip este nepetalactona, iar această substanță este legată chimic de un compus similar găsit în urină. Iar m-am întors la pipi de chat? Nu mai bine vă vorbesc de uleiurile aromatice și de difuzorul de arome cu ultrasunete pe care le folosesc zilnic ca și odorizante naturale pentru casa mea? De fapt am scris mai multe articole despre modul în care îmi decorez olfactiv căminul, pentru a-mi pune ordine in ganduri, in viață, cum folosesc uleiurile esențiale și hidrosolubile în misiunea de a dezinfecta, curăța și chiar respinge insectele, despre beneficiile unui difuzor de aromoterapie, etc.
Acum mai am de adăugat o întrebuințare. De fapt două pentru că prin aromoterapie am reușit să gestionez mai bine stresul indus de călătoria cu trenul sau cu mașina. Pulverizarea a puțin ulei de lavandă pe păturica de călătorie a ajutat ca pisoiul meu să aibă o călătorie mai plăcută și mai lipsită de stres. Cred că ar funcționa și pentru vizita la veterinar, dar încă n-am încercat. Aromoterapia are multiple beneficii pentru animalele noastre de companie și poate fi folosită în mod regulat ca parte a îngrijirii lor. Animalele de companie pot beneficia de utilizarea uleiurilor esențiale pentru a-și îmbunătăți sistemul imunitar, gestionarea stresului și pentru a le ajuta să doarmă mai bine. Veterinarul știe mai bine indicațiile și contraindicațiile, așa că ar trebui mereu întrebat. Este important să alegem uleiuri esențiale de bună calitate și de încredere pentru a evita erupțiile cutanate, reacțiile alergice, eu de aceea le aleg pe cele de la Aroma Land. Concluzia- Beneficiile aromoterapiei sunt mari atunci când sunt aplicate în dozajele și momentele potrivite pentru a ajuta pisoii și stăpânii lor să ducă un stil de viață mai bun.
2 comentarii la „Aromoterapia, pisicile și pipi de chat”
Pisica mea nu suporta drumul cu masina sau transportul in comun, este un chin cand trebuie sa mearga la veterinar.
Nici pisoiul meu nu face exceptie, dar desi am incercat sa-i dau niste pastilute pentru calatoriile mai lungi in final am renuntat pentru ca mi se parea ca il agita si mai tare. Deocamdata incerc sa-l linistesc punandu-i pe paturica una-doua picaturi de ulei hidrosolubil de lavanda.