Care este cel mai profitabil business in Romania? Franciza sau afacere proprie?

Dupa cativa ani in care am lucrat in alte tari, m-am hotarat sa ma intorc acasa si sa-mi investesc banii economisiti intr-o afacere. Primul lucru pe care l-am facut inainte sa iau o decizie de investitie, a fost sa ma informez temeinic asupra alternativelor  existente pe piata (imobiliare, bursa, fonduri mutuale, afacere proprie, franciza), sa cunosc bine functionarea fiecareia si principalele caracteristici ale fiecareia: potentialul de profitabilitate, riscul, orizontul de investitii, etc.  Dupa ce m-am familiarizat cu toate alternativele, au ramas pe rol doar doua optiuni care se potriveau cu capacitatea mea de investitie: franciza sau o afacere proprie. Ambele in domeniul retail si anume al cosmeticelor. Ce sa aleg, franciza sau afacerea proprie? Multi antreprenori isi pun aceasta intrebare, atunci cand cauta o optiune buna de investitii. Raspunsul depinde mult de punctele forte, abilitatile, planul de viata, visele, trasaturile psihice,  morale, cunostintele, de preferintele, de gust, de gradul de implicabilitate, de nivelul profitului dorit.

Ma voi simti constransa functionand intr-un sistem francizat sau ma voi dezvolta mai bine intr-un cadru definit de mine? Sa aleg libertatea de a-mi dezvolta propriul potential sau aceasta poate fi coplesitoare pentru un antreprenor aflat la inceput de drum? Sa aleg securitatea, siguranta si sa renunt la libertatea de actiune? Sa aleg riscul, sa-mi dezvolt ideile de afaceri, sa-mi rezolv singura problemele, sa-mi caut singura oportunitatile de afaceri? Este o dilema din care cu greu am ales ceea ce era mai bine pentru mine si familia mea.

Sunt make-up artist, asa ca sunt avizata in domeniul cosmetic, dar nu am la activ experienta niciunei afaceri.  Imi trebuia cate un plan de afaceri pentru fiecare varianta luand in considerare intocmirea mai multor studii: de piata,  de investitii si finantare,  de venituri si cheltuieli. Fiecare caz este diferit si trebuia analizat atent. In final urma sa aleg varianta pe care o consideram mai buna din punct de vedere al obiectivelor propuse, al strategiei utilizate, a investitiei necesare, a rentabilitatii preconizate.  Motivele erau simple: pentru usoara administrare, pentru fezabilitate, pentru o eventuala finantare.Care este cel mai profitabil business in Romania? Franciza sau afacere proprie?

Ce este mai profitabil pentru mine, o franciza sau o afacere proprie?

Ce-i aceea o franciza?

Consider necesar sa spun pentru cei care nu cunosc termenul de franciza ce anume implica el, nu o definitie luata din DEX, ci una rupta din viata. Franciza este un model de afacere de succes, recunoscuta pe piata locala sau internationala, care porneste o relatie de afacere contractuala prin intermediul concesionarii catre altcineva a marcii, a numelui operational, a manualelor de operare, oferind tot know-how-ul afacerii si asistenta tehnica in schimbul unei taxe si a unui procentaj din vanzari. Franciza este un sistem de afaceri, cuvantul sistem fiind cheia intelegerii conceptului.

Avantaje si dezavantaje

Am hotarat sa pun pe hartie avantajele si dezavantajele francizei versus afacere proprie de desfacere a produselor cosmetice si a echipamentelor necesare unui salon. Piata in Romania isi schimba in mod constant tendintele si in cazul afacerii proprii trebuia sa gasesc produse noi, poate si servicii prin care sa ma diferentiez. Din prima clipa am inclinat balanta in favoarea francizei, deoarece a castigat in ultimii ani o popularitate mare, dar ma tenta si crearea propriul concept de magazin, de a-mi gasi furnizori si a-l gestiona in mod autonom. In plus nu mai trebuie sa studiez marketing, contabilitate, sa ma chinui sa dezleg probleme administrative, toate mi le ofera consultanta francizorului. In aceasta situatie as putea sa-mi continui jobul de make-up artist si sa particip in continuare la prezentari de moda sau intocmirea de cataloage.

Avantaje franciza:

  • afacere care deja functioneaza cu succes; testata la cheie, afacere cu nume si prestigiu;
  • este rezultatul unor teste, esecuri, investigatii de piata si concurenta, experienta, pozitionare, recunostere a marcii;
  • seriozitate, model, suport, structura operationala si administrativa solida, demonstrata;
  • sprijinul francizorului si a celorlalti francizati;
  • cunoastere pe piata a afacerii si a brandului, munca de penetrare pe piata este deja infaptuita;
  • know-how;
  • sanse de succes aproape de 100%, deoarece oamenii deja se identifica cu brandul;
  • utilizarea logisticii francizorului;
  • pret de achizitionare mai mic a produselor, deoarece volumul de achizitii este mare;
  • sprijin profesionist pentru marketing si publicitate;
  • design, imagine, marca conturate.Care este cel mai profitabil business in Romania? Franciza sau afacere proprie?

Dezavantaje franciza:

  • limitarea libertatii de decizie, actionare si inovare;
  • nu este marca proprie;
  • se plateste o taxa de intrare si redevente;
  • respectarea de campanii promotionale stabilite de catre francizor;
  • francizele pentru cosmetice au un stil definit ce ma pot impiedica sa comercializez ceea ce este dorit de consumatorii locali;
  • nu poti alege furnizorii;
  • nu exista libertatea de a vinde alte produse de la alte marci sau de a extinde afacerea cu alte produse;
  • beneficiile se impart cu francizorul;
  • se poate inchide contractul in anumite conditii ce tin de vanzari.

Avantajele propriei afaceri fata de franciza:

  • libertate totala de decizie, tipul de produse, oferte promotionale;
  • nu platesti taxe de intrare si redevente;
  • poti extinde in orice moment afacerea prin adaugarea mai multor branduri;
  • tu alegi furnizorii.Care este cel mai profitabil business in Romania? Franciza sau afacere proprie?

Dezavantajele propriei afaceri fata de franciza:

  • nu ai sprijin de la cineva cu experienta in acest tip de afacere;
  • incepi de la zero si  e posibil sa treaca luni de zile pana sa devina functionabila;
  • mult timp investit in diverse aspecte atat minore cat si majore;
  • costuri per produs mai mari, deoarece volumul  de achizitii este mic;
  • trebuie sa-ti construiesti singur brandul;
  • costuri suplimentare: design, marca, imaginea, publicitatea, etc;
  • mai multe sanse de esec.

Destul de greu de ales, deoarece niciuna nu este in mare o varianta mai buna decat cealalta. Daca particularizezi raportandu-te la cazul propriu, atunci vei vedea rezultatul. In cazul meu am ales un castigator- franciza, deoarece ea minimizeaza posibilitatea riscurilor si a esecului, curba de invatare este redusa, brandul pozitiv, am experienta si  sprijinul din partea entitatii francizorului si mai ales pot sa accesez resurse prin programul Startup Nation Romania. Eu vad franciza ca o plasa de siguranta, iar eu sunt acrobatul care vrea pentru prima oara sa faca un salt mortal. Nu as vrea sa ma intelegi gresit, nicio franciza nu are o bagheta magica care sa-ti garanteze succesul si sa-ti creasca imediat situatia financiara. Caracteristicile conceptului sunt foarte asemanatoare cu structura de operare a unei afaceri independente, dar are in plus mijloace si furnizori suficienti  pentru a domina piata. Sunt convinsa ca daca in urma efectuarii propriului studiu de piata vei alege afacerea proprie, un antreprenor ca tine atat de pregatit, intreprinzator, creativ si dornic de succes isi va atinge obiectivul propus. Eu insa nu am parcurs niciodata aceasta ruta de afacere, nu m-am lovit nici de coborasuri, nici de suisuri, n-am depasit obstacole si nu mi-am consolidat o structura operationala sau administrativa.Care este cel mai profitabil business in Romania? Franciza sau afacere proprie?

Odata hotarata asupra modelului de afaceri dorit, franciza, aveam sa -mi pun alte probleme privind:

  • Piata locala de cosmetice. Investigarea acestei piete unde voi deschide filiala, a concurentei directe si indirecte, a marimii acesteia si a potentialului de atragere de noi clienti. Consumul de produse cosmetice in acest oras se afla un pic mai sus de media pe tara, lucru care se datoreaza faptului ca piata este caracterzizata de un nivel redus al puterii de cumparare si de o slaba informare a consumatorilor privind produselor de ingrijire. Cumparatorii sunt orientati catre achizitionarea de produse ieftine sau urmaresc ofertele promotionale. Principalii concurenti pe piata sunt compania AVON Cosmetics Romania,  Oriflame,  L’Oreal Romania.Care este cel mai profitabil business in Romania? Franciza sau afacere proprie?

     

  •  Domeniul de investitii. Trebuia sa filtrez francizele din acest domeniu cosmetic  in functie de inclinatiile mele, cunostiintele anterioare, dar si in functie de capacitatea investitionala, astfel incat sa nu trebuiasca sa ma bazez numai pe finantare din exterior. Mi-am descarcat catalogul francizelor din Romania si am cautat care dintre ele erau pe parte cosmetica si mai ales care putea fi deschisa prin Startup Nation. Aveam de ales intre mai multe francize, dar dupa un studiu amanuntit nu mai ramasesera decat doua: franciza aBeauty Clinique si franciza INGLOTCare este cel mai profitabil business in Romania? Franciza sau afacere proprie?Raspunsul a venit imediat franciza profitabila pe care o cautam era franciza INGLOT. Sunt convinsa ca stii destul de bine acest brand polonez de cosmetice. Este un nume folosit frecvent de make-up artisti, are o experienta de 30 de ani, o fabrica proprie de produse excelente din punct de vedere calitativ care au un pret competitiv, o tehnologie de ultima generatie ce are ca rezultat o diversitate mare de produse avand culori vibrante, 600 de magazine aflate in toata lumea. In cadrul Paris Fashion Week Inglot a colaborat cu Kenzo prezentand designul de unghii atat la femei cat si la barbati. Mai nou impreuna cu Gucci Westman Inglot a machiat uimitor modelele care au prezentat noua colectie a designerilor americani Badgley Mischka. In acest sezon Inglot a participat la New Fashion Week la NY, fiind partenerul unor marci prestigioase ca Michael Costello, Baja East, MISBHV, Kim Shui, Orla Kieley, Cristina Ruales. Uite cat de uimitor arata!Care este cel mai profitabil business in Romania? Franciza sau afacere proprie?

Am lucrat cu acest brand in Anglia, pregatind diverse sedinte foto si sunt familiarizata cu toate produsele lor. Compania Inglot a fost fondata in anul 1983 de catre un vizionar, Wojciech Inglot, absolvent al Facultatii de Chimie de la Universitatea Jagielloniana. Initial, compania a produs doar produse cosmetice, iar in 2001 si-a deschis primul stand in orasul Wroclaw. Expansiunea pe plan international a inceput in 2006, cand si-a deschis primul magazin francizat in Montreal. Apoi numarul de francizati pe tot globul a crescut constant.  Astazi filialele INGLOT cresc ca ciupercile dupa ploaie. Cheia succesului lor este inovatia, calitatea si flexibilitatea.

  • Analiza SWOT a francizei INGLOT
Analiza SWOT a francizei INGLOT

In Romania INGLOT are deja 6 locatii, iar avantajul meu este constituit din faptul ca in Craiova eu voi fi prima care va deschide franciza. In cazul in care te intrebi cat costa aceasta franciza ai toate datele in tabelele urmatoare.Care este cel mai profitabil business in Romania? Franciza sau afacere proprie?

Acum nu te vei mai intreba cum anume se impart banii in aceasta investitie de retail, mai precis taxa de intrare in franciza -7000 de euro-se traduce prin dreptul de a utiliza aceasta marca comerciala, a know-how-ului, asistenta pe tot parcursul, formarea personalului la Academia de Training Inglot Bucuresti si asistenta tehnica in predeschidere. Redeventele se traduc in sprijinul in desfasurarea activitatii, adica noi strategii, proceduri, tehnologii, cursuri de formare, consiliere, etc. Tragand linie, in final se urmareste acordul, solutiile reciproc avantajoase, filozofia de tip Win- Win. Toate partile implicate: francizat, francizor, client,  nu se bazeaza pe putere si pozitie, ci pe principiul ca succesul unuia nu exclude succesul celorlalti. Win- Win este o structura atat a inimii cat si a mintii care cauta in mod constant beneficiul reciproc in interactiunile umane, o solutie in care toate partile se simt bine cu privire la decizia luata si astfel se angajeaza in planul de actiune. Este un scenariu cooperativ, neconcurential, nebazat pe dihotomia castiga sau pierde, o a treia cale in care nu este vorba doar de succesul unuia sau altuia, ci de succesul ambilor ca o cale mai inalta.Care este cel mai profitabil business in Romania? Franciza sau afacere proprie?

  • Mai multe informatii privind aceasta franciza, INGLOT. Realitatea este ca am apelat la acest brand puternic si recunoscut pe piata pentru ca stiu ca el va face diferenta din prima zi. Inainte de a deschide prima filiala in Craiova, stiu ca piata este deja familiarizata cu aceasta marca, cunosc produsele si preturile. Din punctul meu de vedere nu exista surprize neplacute, ci numai placute, adica se va accelera procesul de aderare a noilor fani, implicit clienti. Acest lucru se va reflecta in vanzari si imi voi amortiza investitia cat mai repede, dar trebuia sa adun mai multe informatii din diferse surse. Primul lucru a fost sa caut pe internet informatii, dar nu stiam cat pot fi  de incredere. M-am uitat apoi de evenimente la care participau acesti francizori, la impactul lor, la felul cum se prezentau. Pasul urmator era sa vorbesc cu francizorul si cu unul sau mai multi francizati. Acestia imi puteau spune in mod concret cum evolueaza afacerea, operatiunile zilnice. Ma interesau:
    • dosarul de francizare, un studiu economic financiar, un model de contract, obligatiile pe care le aveam daca semnam contractul;
    • de la un francizat comportamentul de franciza si daca sunt indeplinite asteptarile privind rentabilitatea; profilul de consum, profitul obtinut pe luna/an in Romania,  conturile, contractele, alte obligatii financiare;
    • mai multe date despre formare si asistenta pe parcursul intregului proiect;
    • un calcul al bugetului care sa anticipeze eventualele costuri suplimentare, rentabilitatea;
    • ma gandesc la aceasta afacere pe un termen mai lung si as vrea sa stiu daca pot extinde automat contractul sau ce implica daca voi vrea sa continui activitatea peste medie.
  •  Locatia. Trebuia ca locatia magazinului de prezentare sa fie in echilibru cu pretul cerut, iar centrul de franciza ma putea ajuta si sfatui in acest domeniu;

  • Studiul de viabilitate economica si financiara. Trebuia sa analizez un studiu economic al modelului de afaceri standard, cu date reale din reteaua de franciza, cu situatia anuala a veniturilor, fluxul de numerar, variabilele care influenteaza acest flux. Apoi sa efectuez impreuna cu francizorul un nou studiu adaptat la cazul meu, real, luand in considerare costul de inchiriere al insulei, vanzarile, nevoia mea de finantare, resursele proprii cu care pot contribui, etc.

  • Finantare. Nu dispun de toata suma necesara acestei investitii si cum ti-am spus ma bazez pe finantarea externa. O idee excelenta din punctul meu de vedere il constituie Startup Nation Romania si Inglot se inscrie printre francizele ce pot profita de aceasta finantare.

Raspunsurile venite imi completau in mare parte alte intrebari de-ale mele:

  • Este aceasta idee de afaceri viabila pentru mine?
  • Ce se intampla daca am o scadere a vanzarilor sau o intarziere in plata catre francizor?
  • Pot avansa sau devansa platile catre centrul de franciza?
  • Ce impact poate avea o reducere sau o crestere a costurilor fie ele fixe, dar si variabile?
  • Pot angaja mai multi salariati? Dar mai putini?
  • Ce tip de finantare sa accesez? Cat sa accesez si de unde ar fi mai convenabil pentru mine?
  • Cat timp dureaza pana imi recuperez investitia?

De fapt cred ca mai am inca o suta de intrebari la care nu stiu sa raspund si pentru care voi apela la centrul de franciza. Sunt sigura ca voi primi toate lamuririle, iar colaborarea noastra va incepe cat mai curand. Stiu ca francizarea este o metoda dovedita de reusita in afaceri. Pentru a reusi trebuie doar sa-ti doresti.

Daca esti interesat si dispui de suma minima de investit, poti opta pentru acest concept sau altul care si-a dovedit viabilitatea economica.

P.S. Daca alegi INGLOT sper sa fii din alt oras, nu vreau sa ne canibalizam.

SB 2017

 

20 de comentarii la „Care este cel mai profitabil business in Romania? Franciza sau afacere proprie?

  1. Este adevarat ca esti limitat cand ai o afacere in franciza comparativ cu una clasica. Este foarte adevarat ca nu ai voie sa te abati de la niste reguli. Dar…ai practic mura in gura totul. Nu te stresezi sa stabilesti tu strategii de vanzare, de atragere a clientelei etc. Brandul de la care ai luat franciza vinde singur, de fapt.

  2. Cu franciza cred eu e mai usor pentru ca afacerea e deja cunoscuta si strategia e facuta, la afacerea proprie e nevoie de rabdare si timp pana ajungi sa te cunoasca lumea.

  3. Nici la Facultate nu am avut așa analiză detaliată între cele două. Wow și eu am terminat și economie. Ai punctat mai mult decât excelent toate aspectele pro și contra și îmi place mult că ai ales să iei și un exemplu concret de franciză. Felicitări și să fie cu 100 de puncte!

  4. Eu nu am avut nici una nici alta, dar tind spre franciză, fiindcă oferă o oarecare siguranță în plus decât atunci când pornești o afacere despre care nu ști exact cum funcționează sau ce succes ar avea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.