You are currently viewing 4 idei de cadouri de 1 Iunie, sub 100 de lei, pentru copii sportivi

4 idei de cadouri de 1 Iunie, sub 100 de lei, pentru copii sportivi

În fiecare an, pe 1 iunie celebrăm Ziua Copilului, o sărbătoare propusă de Organizația Națiunilor Unite pentru a reflecta asupra drepturilor și nevoilor copiilor în contextul socioeconomic global. Și cum nicio sărbătoare sau niciun omagiu nu este întreag fără un dar, în tradițiile Zilei Copilului se află și dăruirea unui cadou cât de mic copiilor. Alegerea lui nu-i de fel ușoară, pe piață sunt din ce în ce mai multe opțiuni. Cele mai des întâlnite propuneri de jucării inglobează tehnologie digitală de ultimă oră, dar acestea implică mereu sedentarism și un efort economic major. Gândește-te la copilăria ta și spune-mi -Tu ce ti-ai fi dorit cand erai copil sa primesti la inceput da vara? Atunci nu erau gadgeturile de astăzi, iar copii petreceau tot timpul în aer liber, așa că o coardă, o minge, niște rachete de tenis sau badminton earu cadou perfect. Ce ai zice ca în acest an, în spiritul vremurilor trecute, să dăruiești copilului tău un cadou care să-l mențină activ, în mediul exterior, și care să se încadreze în suma de 100 de lei? Nu știi unde să-l găsești? În oferta de articole de vară de la Decathlon.

Copii sunt mereu deschiși către noi experiențe, caută libertate de mișcare și să-și manifeste energia, așa că practicarea unui sport sau o ieșire cu activități în aer liber sunt alegerile perfecte. Ambele presupun provocări corporale, competiții pașnice și articole sportive de calitate. Alegerea unui cadou pentru un copil este subiectivă, în funcție de gusturile și preocupările lui, de aceea îți propun mai multe opțiuni, astfel că decizia finală îți aparține.

Minge

Ești un fan al baschetului, a voleiului sau a fotbalului? Oferă-i copilului tău o minge ca să exerseze acest sport în timpul liber și să-și perfecționeze tehnica, puțin câte puțin. Copilul se va simți motivat să-și folosească noua minge în a face un sport care-i permite să-și cheltuiască energia debordantă.

Minge Baschet Tarmak BT100 Mărimea 5
Minge Baschet Tarmak BT100 Mărimea 5
Minge Fotbal Hybride Kipsta F550 FIFA BASIC Mărimea 5 Alb-Galben
Minge Mică Aderentă Piscină Albastru/Verde Watco
Minge din Cauciuc Mini Baschet K100 Mărimea 1 Tarmak Galben Mov Copii până la 4 ani
Minge din Cauciuc Mini Baschet Mărimea 1 pt copii până la 4 ani

Coarda de sărit

Acest articol este folosit de mulți sportivi ca încălzire pentru box sau tenis și necesită multă coordonare, ritm, implicând întărirea mușchilor. E simplu, trebuie doar să treci frânghia pe sub picioare, peste cap și să sari, în mod repetat. Unul dintre avantajele sale este că poate fi folosită pentru un joc individual, dar și de grup.  Am văzut mulți copii capabili de adevărate trucuri folosind doar această coardă.

Coardă de sărit cu înveliș din spumă JR500
Coarda sarituri reglabila Zipro
Coardă de Sărit Roz Copii Domyos
Coardă de Sărit Domyos din Piele
Coardă de Sărit Domyos din Piele

Accesorii sportive cool pentru copii

Buget mic anul acesta? Nicio problemă, ia-i accesoriile sezonului, o șapcă, un rucsac, o geantă sport, un bidon de apă sau un ceas de fitness pentru a-l face cel mai cool copil din clasă. Îți va mulțumi!

Bidon Fitness Alb Adidas
Bidon Fitness Alb Adidas
Încălțăminte Artengo TS160 educație fizică piersică copii
Tricou educație fizică cu logo alb fete Adidas
Tricou educație fizică cu logo alb fete Adidas
Șapcă Baschet 9Forty Los Angeles Lakers NBA Mov

Invită-l să încerce un nou sport

Dacă ai un copil sportiv, știi că a face sport este același lucru cu a fi mereu în mișcare. Chiar dacă practică multe sporturi înscrie-l la niște cursuri de tenis sau orice sport pe care nu l-a încercat încă și pe care și-ar dori să-l facă. Așa puteți petrece mai mult timp unul cu celălalt, întâi însoțindu-l la cursuri și apoi practicînd împreună acel sport.

Dăruirea oricărui tip de echipament sportiv, fie că este vorba de o minge de fotbal sau de o coardă, nu este niciodată prima opțiune; dar adevărul este că ele pot fi cadoul perfect pentru acel copil din familia ta care nu se mai distrează atât de mult cu jucăriile tipice pentru copii și descoperă sportul, fie la școală, fie singur.

This Post Has 9 Comments

  1. Ruxandra

    Coarda de sărit cred că e pe placul tuturor copiilor.

  2. Mihaela

    Al meu bate mingea toata ziua asa ca o sa-i cumpar o minge. Inca nu m-am hotarat daca va fi de baschet sau de fotbal.

  3. Simona Tucu

    Uite ca a implinit 5 ani fetita mea si nu a sarit coarda pana acum. Ar fi o buna ocazie pentru ea sa o faca de 1 iunie 😀

  4. Ana

    Părinții nostrii încă ne dau cadouri de 1 iunie desi suntem adulți 😀

  5. Oana

    Coarda de sarit o sa o cumpar pt fata mea, si de asemenea un set de rachete badmindton. Poate si niste sandalute confortabile de vara!

  6. Simona

    Orice cadou cu tematica sportiva e o idee buna. Copiii au multa energie. O minge sau coarda sunt mereu cadouri faine!

  7. Rokolla

    Si eu ma tot gandesc ce sa le iau fetitelor mele de 1 iunie. Pentru cea mica am multe idei, cea mare deja este domnisoara si are o gramada de pretentii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.