carte

Kissinger si “Ordinea mondiala”

ordinea mondiala

Ordinea mondiala este rezultatul direct al deciziilor oamenilor aflati in pozitii cheie. Ideea lui Henry Kissiger,  fost consilier pe probleme de securitate nationala, secretar de stat sub administratiile presedintilor Richard Nixon si Gerald Ford (37 de ani in aceste functii publice) este ca lumea actuala are nevoie de o noua ordine mondiala. De ce ar fi nevoie de ea? Aceasta ordine mondiala trebuie sa fie un mecanism cu reguli comune pentru solutionarea disputelor internationale, pentru a limita razboaiele si a le solutiona pasnic, pentru a construi un sistem economic, financiar stabil si pentru a putea sa asigure drepturile fundamentele ale individului.  Kissinger este de parere in aceasta carte, “Ordinea Mondiala”, ca este necesar un echilibru intre putere si legitimitate distilate in esenta diplomatiei, ceva similat pacii wesphaliene de acum patru secole. Daca sistemul se construieste pe putere si nu are legitimitate, atunci va cadea, daca are de partea sa adevarul si valoarea, dar nu si puterea de a-l impune, atunci nu-l va auzi nimeni. Ideal ar fi sa se impleteasca ambele. Care sa fie principiul unificator atunci cand in ecuatie sunt sisteme culturale, religioase diferite, dispersii ale armelor nucleare sau cresterea terorismului si a fundamentalismului? Kissinger este putin ingrijorat de viitorul ordinii mondiale si o vede intr-un mod cam pesimist cu dezechilibre de puteri ce pot duce usor la haos.Kissinger si "Ordinea mondiala"

Kissinger a luat in 1973 premiul Nobel pentru pace impreuna cu Lê Đức Thọ  pentru contributia in stabilirea unui acord de incetare a focului (temporar) si retragerea SUA din Vietnam. Tho a refuzat premiul pana cand “pacea este cu adevarat stabilita”. Chiar daca Kissinger a fost un secretar de stat eficient, acordarea acestui premiu a fost printre cele mai controversate si faptul ca doi membrii ai comitetului de premii au demisionat in semn de protest si ca Tho l-a respins, sunt dovezi suficente. Parerea mea este ca nu-l poti pune alaturi de Martin Luther King,  Nelson Mandela sau Maica Tereza.

Le Duc Tho si Henry Kissinger Foto: ABC News

Spre mirarea mea Kissinger nu a murit, chiar in aceasta luna implineste 94 de ani. Pentru mine a ramas ancorat undeva departe in istorie, dar aceasta carte publicata acum patru ani denota cat de implicat este inca in politica si cat de sprintena ii este mintea. Ce m-a facut s-o aleg? Faptul ca este una din cartile recomandate de catre Mark Zuckerberg.

Magazin online: Libmag.ro
An aparitie: 2015
Autor: Henry Kissinger
Categoria: Istorie Universala
Colectie: Rao Class
Editura: RAO
Nr. pagini: 352
Traducator: Adriana Badescu

Sunt multe probleme care slabesc ordinea mondiala: natura statelor este supusa la presiuni externe, globalizarea economica are efecte nedorite asupra structurilor politice, nu exista mecanisme eficiente pentru consultari si cooperare, conflicte interetnice, terorismul, etc. Kissinger raporteaza dorita ordine mondiala la cea care considera ca a fost cea mai apropiata si anume  Tratatul de la Westfalia, din 1648.  Principiile acestei paci au pus bazele statelor suverane si au devenit elementele centrale ale dreptului international.

Pacea de la Westfalia a devenit un punct de cotitura in istorie, deoarece elementele pe care le-a stabilit erau deopotriva necomplicate si larg cuprinzatoare. Statul- nu imperiul, nu dinastia si nici confesiunea religioasa- era acum unitatea de baza a ordinii europene. Conceptul de severanitate statala se nascuse. Dreptul fiecarui semnatar de a-si decide singur propria structura interna si orientarea religioasa a fost afirmat ca atare, clauze inovatoare asigurand faptul ca sectele minoritare isi puteau practica in pace credinta, fara amenintarea unei convertiri fortate. Dincolo de cerintele imediate ale momentului, au prins contur principiile unui sistem de “relatii internationale”, motivat de dorinta comuna de a evita reizbucnirea unui razboi total pe continent.

Pe scurt principiile wesfaliene sunt:

  • respect reciproc pentru integritatea teritoriala si suveranitate;
  • non-agresivitate;
  • egalitate;
  • coexistenta pasnica  intre structuri, valori, religii;
  • neamestecul intern.

Chiar daca sistemul economic s-a globalizat, structura politica ramane axata pe statul national. Este un paradox, prosperitatea duce la globalizare, dar duce si la reactii politice ce o submineaza. Acest lucru slabeste ordinea mondiala si duce la conflicte. Kissinger crede ca cele mai mai amenintari la ordinea globala sunt gruparile non-statale si atacurile cibernetice, asa ca trebuie gestionate relatiile diplomatice tinand cont mai mult de ele.

Cartea ofera numeroase detalii istorice, dar trebuie citita pe indelete. Eu recunosc ca pe alocuri m-am pierdut mai ales cand a trecut de la viziunea europeana si americana la cea islamica si chineza. Desi asteptam cu nerabdare parerea sa despre solutia viitorului, nu a propus o cale, ci se axeaza pe analizarea problemelor politicii trecutului si pe cele actuale. Consider ca el sau poate altcineva ar trebui sa includa si cateva solutii colaborative mai ales la altercatiile care apar. De fapt nu am gasit in carte un fel de raspus decat in patru pagini si se rezuma la un apel la a atinge echilibrul dintre putere si legitimitate, dar aplicat acum la nivel global si nu la nivel regional. Intr-un fel o consider o carte neterminata si esenta modelului sau preferat, sistemul westfalian iese din discutie, desi vorbeste despre functionarea buna a acestui sistem in Asia.  Pretul acestor mijlociri diplomatice aici a fost ridicat deoarece au aparut dictaturi si nu mi se pare o reusita desi Kissinger asa sugereaza.  Nu cred ca ca ne putem intoarce in secolul XXI la un sistem ce a fost viabil intre secolele XVIII si XIX. Oricum orice solutie ar fi gasita nu poate fi aplicata la fel in lume, niciodata ordinea mondiala chineza sau islamica nu va coincide cu cea occidentala, diferim mult prea mult ca si cultura, religie, civilizatie. Eu as gasi fiecarei regiuni mai intinse a globului cate un sistem propriu bazat pe modul lor de a gandi si de a trai.

Totusi, cartea aduce o contributie importanta, analiza responsabila si clara a ordinilor mondiale din trecut, mai ales in Europa si SUA. Pentru cei aflati in puncte cheie faptul ca sunt subliniate greselile trecutului, ar trebui sa le dea un impuls incat  sa poata contribui la evitarea repetarii lor in istoria contemporana, iar pentru noi, privitorii, o lista de intrebari care sa ni le punem.

P.S.

Alte reviewuri gasesti in categoria Cartea Saptamanii.

15 comentarii la “Kissinger si “Ordinea mondiala”

  1. Cred ca e o lectura mult prea complexa pentru mine, desi pe la 18 ani eram oarecum fascinata de iluminati si noua ordine mondiala, puterile din spatele puterii si teorii ale conspiratiei.

  2. Nu cred ca este o carte pe care o poate digera oricine. Personal, consider ca am multe lacune pentru a intelege aceasta carte si probabil ar fi ceva de genul ” tema pentru acasa” . Oricum, as incerca sa o citesc, poate ma insel.

  3. Sincer sa fiu, nici eu nu credeam ca mai traieste. Sa stii ca persoanele care sunt active si care isi folosesc mintea la un nivel mai ridicat au sanse mari sa fie niste persoane lucide o buna perioada de timp. Istoria pentru mine nu este chiar atat de importanta si am foarte putine informatii in acest sens.

  4. Nu m-a atras niciodata politica. Motivul principal fiind politica noastra. Promitem, nu facem nimic, dar furam. Am fost întotdeauna de părere ca o politica unica, mondiala ar trebui sa existe ca sa traim intr-o lume mai bună. Una americană, unde drepturile sunt drepturi, legile se aplica pentru toata lumea, nu exista discriminari (cel putin nu la scara larga cum se întâmplă la noi)… ca sa nu mai vorbim de sistemul educațional și de cel medical.
    Trebuie să recunosc ca mi-ai captivat atenția cu aceasta carte, ce este un must pe lista mea de lecturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *