Experimentarea maretiei cu Teatrul National de Opera si Balet „Maria Biesu”

In cadrul Festivalului Elena Teodorini, al Operei Romane din Craiova, am urmarit pentru prima oara evolutia artistilor de la Teatrul National de Opera si Balet „Maria Biesu” . Acesta a fost fondat in 1957 si este teatrul liric de stat al Republicii Moldova. Maria Biesu a fost Primadona Operei Nationale din Republica Moldova, Artista a Poporului, Laureata a Premiilor de Stat, profesor universitar, academician,  presedinte al Uniunii Muzicienilor din Republica Moldova din 1987, vicepresedinte al Uniunii Mondiale a Muzicienilor din Moscova din 1992 si cea care a propagat ideea unui Festival al muzicii de opera la Chisinau. In septembrie 1990, la Chisinau, a fost inaugurat Primul Festival International al starurilor de operă si balet, intitulat „Invita Maria Biesu”. Din pacate inainte de sarbatorirea a editiei jubiliare cu numarul 20 a festivalului si la 50 de ani de la debutul sau pe scena, artista ne-a parasit lasand in urma amintirea  muzicalitatii vocii si talentului sau actoricesc.

In cadrul Festivalului Elena Teodorini, acest teatru liric a  pus in scena doua spectacole la Cercul Militar Craiova:  opera „Dama de pica” si baletul „Spargatorul de nuci”, ambele pe muzica lui Ceaikovski.

„Spargatorul de nuci”

Baletul este una din slabiciunile mele. Sufar din cauza ca Opera Craiova nu are un astfel de ansamblu si apreciez fiecare spectacol care alege orasul meu pentru a performa. Pentru mine baletul este o arta a potentialului uman, atat fizic, cat si psihologic. Privit din afara totul pare atat de usor, balerinii si balerinele plutesc pe valurile muzicii si te fac sa crezi ca totul este foarte simplu, ca daca te-ai apuca de el chiar acum, ai fi in stare sa faci multe din figuri. Este gresit, pentru a ajunge in acest stadiu acesti profesionisti s-au antrenat zi de zi, timp de ani de zile, si in plus au si un har divin. Nu-i usor sa depasesti provocarile acestei meserii, sa folosesti fiecare muschi, tendon, articulatie ca si cand ar fi facute din plastilina, sa te intinzi, sa sari, sa aterizezi pe poante si sa faci fata legilor fizicii, care misele, la aterizarea aduc de trei ori greutatea corporala. Si totul cu zambetul pe buze. Dupa mine sunt capacitati olimpice si numai cel care a incercat vreodata sa practice aceasta meserie, isi poate da seama de  greutatea acestei discipline, ce promoveaza atat expresia artistica, dar si cea emotionala. E foarte greu sa traduci imaginea avuta in minte cu corpul, sa implici unii muschi, sa-i relaxezi pe altii, sa obtii echilibrul. De fapt acele silfide balerine sunt adevarati luptatori cu muschi foarte antrenati, altfel nu ar reusi sa-si modeleze corpul in posturi fascinante si sa para ca totul e o bagatela. Pentru spectator e simplu, sta in scaun, savureaza muzica, admira zborul dansatorilor si incearca sa cuprinda toata gama de emotii rezultate din acestea, intr-un singur moment. El trebuie doar sa fie deschis ca sa experimenteze maretia.

„Dama de pica”

Opera in trei acte de Piotr Ilici Ceaikovski, dupa o nuvela de Alexandr Puskin, este o poveste complexa din punct de vedere structural si muzical. Poate fi asemanata cu un studiu psihologic pe note, avand o tematica diversa de la obsesia descoperirii celor trei carti castigatoare, riscul implicat de jocul de carti, imprevizibilitatea vietii, comportamentul  fara scrupule, pana la intrebarile despre existenta paranormalului. Libretul este scris chiar de fratele compozitorului, Modest, pe care Piotr Ceaikovski a tesut glorios din note muzicale conspiratia ce duce la dezastru. Citisem mai demult nuvela lui Puskin si nu mai tineam minte toate amanuntele, dar mi-am dat seama ca Modest a schimbat cateva aspecte din povestire. Ideea lui a fost de a aprinde intriga, astfel ca pe Lizaveta a logodit-o cu contele si in plus a inrudit-o cu contesa.

Faptul ca am ascultat aceasta opera cantata in limba rusa mi-a reamintit cateva din cuvintele invatate in scoala si fiindca unele fraze muzicale scurte s-au tot repetat, m-a distrat cand la iesire am auzit exclamatii de tipul: „три, семь, королева”, asa ca la randul meu am citat „Боже мой!”, care de asemenea a fost prezent in multe scene. Am parasit sala de spectacol incantata de jocul, melodicitatea vocilor artistilor moldoveni, de virtuozitatea instrumentistilor si a dirijorului. E de apreciat faptul ca pentru a pune in scena acest spectacol, de la Teatrul National de Opera si Balet „Maria Biesu” s-a deplasat tot personalul necesar, dar altfel ar fi scazut calitatea interpretarii, iar ei au vrut sa-si arate maretia.

Sper din tot sufletul ca acest teatru sa ne mai incante cu astfel de reprezentatii si il asteptam cu drag sa revina in Craiova.

P.S.

Festivalul se incheie maine, duminica, 12 noiembrie,  ora 19.00, la Cercul Militar, cu opera in cinci acte a lui G. Verdi „Don Carlo”, al carei libret este scris dupa tragedia lui Schiller. Acest spectacol va fi jucat de catre artistii Operei Romane din Craiova. Sunteti asteptati!