Pizza pe vatra si BlogMeet #69

Dupa cum stii, in fiecare luna blogoltenii craioveni organizeaza cate un Blog Meet si asta de aproape sase ani. Dovada sta in cifra 69 a intalnirilor la care am ajuns. Desi eu m-am alaturat de la #30 incoace, prezenta mea  a fost cu folos, deoarece sunt unul din membrii fondatori ai  ASBO – ASociatia Bloggerilor Olteni. Daca nu stiai, in decembrie, facem doi ani de la depunerea actelor pentru statutul juridic,  asa ca avem multe motive de sarbatorit.Pizza pe vatra si Blog Meet #69
In luna noiembrie, gazda primitoare a Blog Meetului ne-a fost Pizzaria Il Forno. Nu mai fusesem in aceasta locatie de acum  doi ani, cand era un bar, pe care nici nu-mi mai amintesc cum se chema.  Cladirea insa este una faimoasa in Craiova. In 1987, socialismul facea o alta crima  istorica in Craiova, demoland tot ce ii statea in cale pentru a crea magistrala Calea Bucuresti. Un singur imobil a fost salvat, chiar translatat cativa zeci de metri in spate, cladirea in care se afla pe atunci “Spitalului de boli dermato-venerice”, locul in care astazi se afla Restaurant Pizzerie Il Forno CraiovaMecanismul nu era complex, cladirea a fost pusa pe o platforma de sustinere si apoi translatata pe sine, dar pentru Romania acelor timpuri care era rupta de restul lumii printr-o ideologie comunista, era un lucru fenomenal. Nu stiu cum s-a reusit ocolirea demolarii acestui imobil in conditiile in care altele mult mai valoroase din punct de vedere istoric sau al patrimoniului au cazut victime ale furiei comuniste, dar ma bucur ca a reusit sa scape. Este o fosta cladire nationalizata, robusta, construita intre 1933-1937, după planul unui cunoscut arhitect craiovean, Iancu Atanasescu. Actualul proprietar a terminat-o de renovat  de curand si i-a imprimat un nou stil industrial, modern, avand un design aliniat cerintelor actuale. Pizza pe vatra si Blog Meet #69Unii peretii sunt imbracati partial in caramida, cu tencuiala la vedere, avand un aspect nefinisat si uzat, iar altii poarta cateva desene asemanatoare unor colaje. Din punct de vedere cromatic tonurile calde sunt aduse de accesorii vitange si lemnul brut din care sunt confectionate mesele, banchetele. Astfel aerul modern este combinat cu cel invechit intregind aspectul  industrial chic, obtinandu-se o amenajare originala si unica.Pizza pe vatra si Blog Meet #69
Bucataria a fost marita pentru a-si mari capacitatea de pregatire a bucatelor, deoarece trece de la o simpla pizzarie la restaurant pizzarie. Denumirea  actula este Restaurant Pizzerie Il Forno Craiova.
Despre pizza facuta pe vatra la  cuptor de lemne ce sa-ti spun, a fost asa de buna incat desi am avut trei party pizza din partea casei: Pizza Il Forno, Pizza Hawai, Pizza Quatro Formagi, eu n-am apucat decat o singura bucata din Pizza Il Forno. Concluzia este ca data viitoare, adica pe 10 decembrie cand ne intalnim in acelasi loc, la Blog Meetul #70 al lunii decembrie, sa vorbesc mai putin ca sa apuc sa mananc mai mult.
Pizza pe vatra si Blog Meet #69
 
Te invit sa gusti din noile preparate introduse in meniu si din pizza facuta in cuptor, pe lemne. Te astept cu impresii!

25 de comentarii la „Pizza pe vatra si BlogMeet #69

  1. Super, ma bucur ca la voi se fac astfel de intalniri si in fiecare luna! Eu nu am fost niciodata la un eveniment pentru bloggeri si chiar mi-as dori. Pizza cred ca a fost delicioasa!!

  2. Interesantă povestea clădirii, cu siguranță restaurantul are astfel un aer aparte și primitor. Distracție plăcută și la următoarea întrunire!

  3. Super ideea cu asociatia, super ideea intalnirilor saptamanale, personal nu stiu daca as fi atat de activa… parca mereu apare ceva si nu reusesc sa ajung unde vreau! Si mai ales ce fain alegeti locatia…

  4. Tare asta cu să vorbești mai puțin ca să mănânci mai mult. E un loc fain, din ce ne arăți în poze și ce ne spui. Bine că mai sunt clădiri care au reușit să scape de „furia comunistă”, astfel mai putem atinge bucățele din istorie, nu doar s-o aflăm din povești.

  5. Cat de frumos ai povestit istoria cladirii! Avem si noi in oras cateva cladiri vechi, atat de frumoase si, culmea, una din ele a fost retrocedata si se va darama ca sa se deshida un Penny 🙁

  6. Mi-ar fi placut sa vad si o poza actuala a cladirii. Interiorul arata foarte fain si nu mai vorbesc de pizza aia care se vede in cuptor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.