Sunt suporter al echipei Romaniei si vorbesc limba fotbalului

   Fara sa vreau am facut in aceasta luna un fel de cercetare sociologica a emotiilor, sentimentelor, expresiilor si comportamentului fanilor de fotbal in doua tari: Romania si Italia. Nu sunt microbista infocata si asa se explica de ce am programat vacanta in timpul inceperii Campionatului European de Fotbal.    
  Trebuia sa-mi dea de gandit faptul ca Vali a cumparat un televizor mai plat, mai mare, cu subwoofere, rezolutie uimitoare si care promitea sa livreze imagini la fel ca cele din lumea reala. Primul lucru cumparat dupa casatorie nu a fost mobila, ci televizor. De ce? Pentru ca era Campionatul Mondial de Fotbal si participa la el Romania. De atunci e un fel de ritual, ne schimbam televizorul numai in apropierea campionatelor mondiale sau europene de fotbal. 

  Am spus ca nu-s microbista pentru ca nu urmaresc oriunde, oricand si orice meci de fotbal, dar nu v-am spus ca sunt suporter infocat al echipei locale si al echipei Romaniei. Locuiesc in Banie si aici fotbalul a fost si este un fel de experienta formativa, in primul rand o experienta sociala in sanul familiei cu un sentiment durabil al traditiei si in al doilea rand un element unificator ce creaza apartenenta la o alta familie mai mare, a fanilor Universitatii Craiovei „campioana unei mari iubiri”.    Ca in marea majoritate a cazurilor microbul l-am mostenit din familie, de la tata care m-a luat de multe ori cu el la stadion. Nu de putine ori am participat la conversatii animate pe stadion, in fata televizorului sau la dispute in bloc, pe strada sau la scoala intre fanii olteni si ceilalti fani si astfel am cunoscut extremele emotionale pe care le da experienta unui meci de fotbal. Fotbalul este asociat cu pasiune, emotii, entuziasm, daruire, cu bucurie pura dar si cu disperare. Desi exista rivalitati puternice intre fani la nivel local sau national eu am remarcat ca si caracteristica a sa faptul ca uneste oamenii din diferite medii si in niciun caz nu-i dezbina.

  Pana acum am avut prilejul sa urmaresc meciuri de fotbal in strainatate, dar nu am fost implicata in fenomen deoarece nu juca nicio echipa mea de-a mea de suflet. Am contemplat fenomenul si am admirat modul in care fanii  isi exprima emotiile in Spania si in Italia, chiar le-am invidiat pasiunea. Avem multe de invatat de la ei plecand de la simplul fapt ca ei nu sunt simpli spectatori, ci sunt participanti care considera ca au datoria de a se angaja emotional in viata echipei. 

  Scurta noastra vacanta a fost in Pescara, pe malul Adriaticii si chiar daca am fost conditionati de un anumit numar de kilograme al bagajului de cala, nu am uitat acasa lucrurile care ne alcatuiesc ritualul de dinainte de un meci important. Da, e un fel de religie, fiecare din familie are un fel de rol ritualic ce ne genereaza o atmosfera incarcata de emotie si trebuie sa recunosc: da, suntem superstitiosi. 

 Toti trei avem un tricou norocos care a fost martorul atator clipe frumoase si toti avem o rutina dinaintea si din timpul meciului: mancam frigarui si bem bere. De obicei romanii mananca mici si beau bere, dar mie nu-mi plac micii, asa ca am transformat putin reteta castigatoare. Nu stiu ce obicei mai mult sau mai putin bizar indeplinesti tu in timpul sau inaintea meciului, dar am vazut destule ciudatenii si pot sa-ti spun ca oricare dintre ele ajuta in felul ei echipa sa fie invingatoare. Aveam un vecin care nu mananca nimic in ziua meciului, iar un coleg manca mereu trei placinte cu branza. Toti avem cate un ritual pe care-l repetam datorita faptului ca asta am facut si la ultimul meci cand a castigat echipa favorita. 

  In ziua inceperii Campionatului European de Fotbal am fost la plaja si trecand prin centrul orasului m-a uimit concentratia de vanzatori ambulati cu obiecte promotionale ale clubului local -Pescara Calcio. Plecand de la plaja am refacut traseul si acum m-a mirat faptul ca deja ridicasera o scena si piata era plina de suporteri care urmareau imagini pe un ecran urias, scandau si cantau. Acum am aflat si motivul: intrase Pescara in divizia A. Asa forfota si nivel de emotie pura nu am mai vazut de la meciurile Craiovei Maxima. Incarcati prin acest impact pozitiv relativ la performanta unei echipe am ajuns la hotel unde se vedeau pregatirile pentru meciurile campionatului.
 Inainte de a plati avansul pentru sejur am dat un telefon ca sa intrebam unde putem urmari meciurile. Ni s-a spus ca in Italia se transmit integral meciurile la televizor, dar ca hotelul a achizitionat special pentru acest eveniment un proiector performant fabricat intr-o serie limitata, special pentru perioada campionatului. Pentru siguranta am aruncat laptopul in valiza si am scos un prosp de plaja si vreo trei tricouri, ale lui Vali binenteles.
  Cu doua ore inainte de inceperea festivitatii inceperii campionatului ne-am asezat la masa rezervata cu o luna mai inainte. Toata terasa era plina de microbisti de diverse natii care mai de care imbracati mai fistichiu si vopsiti  la fel. Noi modesti, nu aveam decat doua goarne, trei fulare, doua peruci si o palarie, nesocotind tricourile norocoase. Imediat ne-am integrat in familia microbistilor si ne-am dat seama ca vorbim aceeasi limba – limba fotbalului. Ne faceam griji pentru rutina noastra si ne gandeam cu ce sa inlocuim frigaruile pana cand ne-am uitat pe meniu unde tronau la loc de cinste arrosticini- frigarui din carne de oaie specifice regiunii Abruzzo. Desi ospatarul a insistat ca acompaniamentul traditional la acestea ar fi vinul Montepulciano d’Abruzzo, noi am comandat bere. Pana si berea la italieni are microbul fotbalului in ea, ne-a fost adusa o editie speciala de Birra Moretti cu vedete de fotbal mustacioase. Asa s-a facut ca pe 10 iunie la meciual Romania-Franta am facut cunostiinta cu patru din cei sapte fotbalisti mustaciosi: Sandro Mazzola, Giuseppe Bergomi, Pietro Paolo Virdis, Roberto Pruzzo, iar pe restul i-am cunoscut pe 15,  la meciul Romania Elvetia. Se pare ca berea este un reper obligatoriu al momentelor de neuitat din fotbalul de pretutindeni. Nu stiu ce nu a corespuns exact: arrosticini, berea sau painea traditionala inmuiata in ulei de masline ce avea o cantitate apreciabila de peperoncino, dar rezultatul primului meci il stiti. Ce m-a incantat in schimb a fost reactia italienilor si a trei sferturi din straini, datorita jocului bun al echipei noastre sau a unei afinitati subite temperamentul le-a dictat sa tina cu  echipa Romaniei. Surprinzator a fost faptul ca insasi comentatorul italian a vadit o natura asemanatoare care a dus la mai mult de o armonie elementara, a inclinat vadit balanta prieteniei inspre echipa Romaniei. Daca rezultatul meciului ar fi depins de mine, de suporterii de langa mine sau de comentatorul italian castigam detasat.
  Atmosfera unui meci o consider aproape la fel de importanta ca si jocul in sine, pasiunea si emotia asociate jocului raspandesc un fel de contagiune. Dupa prima parte a meciului s-a triplat numarul de suporteri care urmareau actiunea ca si cand ar fi fost electrizati, iar golul marcat de Romania a adus lacrimi de bucurie, imbratisari, o sarbatoare intre prieteni, chiar daca cu cateva minute inainte eram unii pentru altii niste straini. Numai fotbalul poate face asta, orice altceva devine irelevant.

  Am descoperit in fotbal un mijloc important de a crea prietenii puternice si chiar de a le mentine intr-un mediu in care altfel nu s-ar fi dezvoltat. Trecusera trei zile de cand eram in acel hotel si desi ne-am intersectat traiectoriile la masa, plaja sau lift n-am reusit sa trecem de un salut fugar. Dupa acest meci am participat la urmatoarele in aceeasi formula mixta incercand prin incatantii, cantece, fluturari de bannere, strigate, gesturi bruste, sa ne motivam echipele, sa influentam deciziile arbitrilor sau sa intimidam jucatorii opozitiei, chiar actiunea se petrecea pe un simplu ecran de panza. Am reusit sa fim fiecare dintre noi omul „al doisprezecelea al echipei”, lucru esential pentru succesul unei echipe si nu doar am observat evenimentul de pe margine, ci am sustinut din plin echipele. In plus actiunea desfasurata in timpul meciurilor s-a prelungit si post joc si astfel s-a creat un sentiment de comunitate intre fani, o fratie.

  Acum scriu de acasa, e pauza meciului Romania Albania. Dupa cum stiti nu ne merge prea bine asa ca ma duc sa mai iau de pe gratar un rand de frigarui, poate ajuta. Intre timp meditez la ceea ce inseamna sa fi fan adevarat si cred ca am gasit raspunsul: 

 Un fan adevarat este cel care a cunoscut nu o data disperarea si dezamagirea si cu toate astea nu a iubit echipa mai putin, un fan adevarat este cel care petrece cel putin un minut pe zi gandindu-se la echipa, un fan adevarat are un punct de vedere obiectiv fiind capabil sa discute atat despre partile bune cat si despre cele slabe, un fan adevarat este cel care sprijina echipa indiferent unde este sau ceea ce face. Tu ce zici, ma ajuti sa completez definitia?

A inceput repriza a doua asa ca am fugit.

                                                         Hai Romania!