Eveniment gastronomic și oenologic est-european la Craiova

Din 30 noiembrie până în 1 decembrie, Craiova devine, pe lângă gazda unui minunat Târg de Crăciun pe care vă îndemn neapărat să-l vizitați, și Craiova Capitală Gastronomică Est-Europeană datorită proiectului cu același nume  dedicat celor cu gusturi rafinate.  Acesta este un eveniment gastronomic și oenologic est-european, o celebrare vibrantă a tradițiilor culinare și vinicole din regiunile estice ale Europei. Chefi și specialiști în gastronomiile din 11 țări est-europene vor prezenta preparate specifice la deschiderea “Festivalului de vinuri și mâncăruri” care va avea loc sâmbătă, 30 noiembrie, la Ramada Plaza Craiova, de la orele 12:00. Acest eveniment este o oportunitate de a descoperi  și aprecia  diversitatea,  bogăția patrimoniului culinar, influențele culturale unice asupra țărilor din Europa de Est reprezentate în acest proiect: Azerbaidjan, Bulgaria, Croația, Georgia, Grecia, Macedonia de Nord, Polonia, Republica Moldova, Serbia, Turcia, Ungaria. Dar ce reprezintă un astfel de spectacol gastronomic și oenologic ? Cum se desfășoară un astfel de eveniment?

Un eveniment gastronomic și oenologic est-european este o experiență memorabilă, o oportunitate unică de a explora tradițiile culinare ale unor țări cu o istorie bogată și de a degusta vinuri excelente, în timp ce te bucuri de o atmosferă festivă și educațională. Aceste evenimente contribuie la păstrarea patrimoniului cultural și la promovarea regiunilor ca destinație turistică gastronomică de top. Un astfel de eveniment este, de obicei, o combinație de demonstrații culinare, degustări de vinuri și spectacole culturale, toate într-o atmosferă vibrantă. Participanții au oportunitatea în aceste două zile de a:

  • Degusta preparate tradiționale din diferite colțuri ale regiunilor prezente, gătite de bucătari talentați sau de maeștri ai gastronomiei tradiționale. În total vor fi prezente 13 standuriale unor crame și peste 25 de furnizori artizanali ori industriali de produse alimentare.
  • Participa la degustări de vinuri, ghidate de somelieri sau experți în vinuri, care le vor explica istoria fiecărui vin, procesul de vinificație și modul în care vinul se potrivește cu diferite tipuri de mâncare.
  • Asculta povești despre tradițiile culinare ale regiunilor, poate însoțite de muzică populară sau de dansuri tradiționale creându-se o atmosferă autentică și captivantă.
  • Participa la concursuri de gătit, ateliere de vinificație sau masterclass-uri. În cele două zile vor avea loc degustări și lansări de produse ale unor crame sau importatori de vinuri, alte băuturi și produse alimentare, cursuri introductive în tehnica evaluării produselor alimentare ca brânzeturile, salamurile și mezelurile, cafeaua, uleiurile de măsline sau apele minerale.

Gastronomia est-europeană cuprinde

    • Tradiții culinare diverse și autentice profund influențate de istoria complexă a regiunilor, cu influențe de la Imperiul Otoman, Imperiul Austro-Ungar, și alte culturi care au traversat această zonă. Mâncărurile est-europene sunt pline de arome și ingrediente locale, cum ar fi varza, cartofii, carnea afumată, peștele din Dunăre și Marea Neagră, precum și preparatele pe bază de cereale.
    • Plăcinte și supe tradiționale: De la plăcintele moldovenești sau românești, până la borsuri (supă acră de varză) sau sarmale, mesele est-europene sunt caracterizate de preparate consistente și savuroase.
    • Specialități regionale: Fiecare țară din Estul Europei are preparatele sale iconice, de exemplu: gulyás (tocăniță de carne) în Ungaria, borsc în Ucraina și Polonia, ćevapi în Balcani, sarmale în România

Oenologia est-europeană cuprinde

    • Vinurile din regiune: Regiunea est-europeană este cunoscută pentru producția de vinuri vechi și valoroase. Țări precum România, Moldova, Ungaria și Bulgaria au o tradiție vinicolă de secole. Vinurile din aceste țări sunt apreciate pentru caracterul lor distinctiv și pentru tehnicile de vinificație tradiționale. De exemplu, Fetească Neagră și Fetească Regală sunt două soiuri românești celebre pentru vinurile lor roșii și albe de înaltă calitate. În Ungaria, Tokaji este faimos pentru vinurile sale dulci, în timp ce Bulgaria oferă vinuri roșii excelente, cum ar fi Mavrud sau Cabernet Sauvignon.
    • Evenimente și degustări: Un spectacol gastronomic și oenologic est-european include degustări de vinuri, însoțite de preparate tradiționale care pun în valoare gustul fiecărui vin. Aceste degustări sunt o oportunitate de a învăța despre soiurile locale și de a explora asocieri gastronomice între vinuri și mâncăruri.

Programul acestui eveniment gastronomic și oenologic est-european

Sambata

  • Prezentarea activităților de promovare națională și internațională ale Asociației Winelover România (Răzvan Stoenescu – despre volumele în engleză “Wine Secrets of Romania” și despre Concursul național de vinuri rose)
  • Eveniment “Brânzeturi cum se cuVin” (Daniel Botea & Asociația Bloggerilor Olteni)
  • Prezentarea ofertei educaționale și de consultanță și a evenimentelor Federației Naționale a Degustătorilor Autorizați – FNDA (președinte Marian Timofti)
  • Totodată, elevii și profesorii Liceului de Industrie Alimentară din localitate, inițiatori ai proiectului alături de Primăria Municipiului Craiova, vor prezenta produse de inspirație locală.

Duminica

  • Dezbaterea “Gastronomia – cu bune, cu rele” pe tema identității regionale gastronomice a Olteniei, cu invitați speciali din partea:
    • Federației Patronatelor din Industria Ospitalității (FPIOR),
    • FNDA,
    • WeAreRomania / You Are Welcome,
    • Asociata Bloggerilor Olteni
  • Lansarea cărții “Colecționarul de sarmale” de Cosmin Dragomir, însoțită de o degustare a primului brand românesc de uleiuri de măsline din Grecia – Eliada
 

          Evenimentul continuă în 11 restaurante de top din oraș, fiecare dedicat unei țări oaspete:

👉 BIG BEN – Azerbaidjan 🇦🇿

👉 The Manor Restaurant & Lounge- Bulgaria 🇧🇬

👉 IBERICO – Croatia 🇭🇷

👉 Ellipse – City•Restaurant – Georgia 🇬🇪

👉 La Dolce Vita – Grecia 🇬🇷

👉 Epoca Steak House and Wine Bar – Macedonia de Nord 🇲🇰

👉 NOBEL cuisine – Moldova 🇦🇩

👉 Restaurant Olivé Craiova – Polonia 🇵🇱

👉 SteSo restaurant – Serbia 🇷🇸

👉 Artizan 35 – Turcia 🇹🇷

👉 CRAFT – Ungaria 🇭🇺

Poftă bună! 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.