Obține baia ideală în TREI pași! Află ACUM cât de simplu este să o renovezi!

Obține-baia-ideală-în-TREI-pași

Cei mai mulți dintre designerii de interior văd baia ca pe o carte de vizită a proprietarului. De ce? Pentru că, din punctul lor de vedere, această încăpere ar trebui să fie spațioasă, curată și frumos amenajată, deoarece poate fi folosită chiar și ca spațiu de relaxare, nu doar pentru îngrijire. Aspectul acesteia este important și pentru oaspeți, care își vor da astfel seama, cu ușurință, de personalitatea gazdei. Vestea bună este că nu-i nici târziu, nici complicat să o renovezi.

Iată 3 pași simpli pentru a îmbunătăți aspectul băii 

Orice renovare trebuie să înceapă cu o investigație amănunțită a trendurilor. Însă, nu este obligatoriu să le urmezi în totalitate. În primul rând, este important să alegi ceea ce îți place și te face să te simți confortabil. Totuși, te poți inspira puțin și din sfaturile specialiștilor din domeniu. 

  • Dacă nu ți-ai reamenajat baia de curând, ar trebui să începi cu partea de finisaje. În timp, din cauza umezelii, acestea pot căpăta un aspect neplăcut. Nu îți face griji, nu va trebui să te plimbi prea mult prin magazine. Poți să găsești faianță de calitate pentru baie la SensoDays direct de pe laptop-ul tău, iar comanda îți va fi livrată la ușă de către un curier. Deci, niciun efort din partea ta. Atenție, ține cont de modelul pe care îl alegi, este important să se potrivească cu restul elementelor pe care le ai deja și la care nu vrei să renunți. De asemenea, te-ai putea orienta și în funcție de gresia pentru care optezi. Nu este obligatoriu ca cele două să aibă același model, însă, este bine să se potrivească. 

  • Dacă te-ai mutat de mult timp în locuința actuală, ar trebui să schimbi mobilierul din baie. Vestea bună este că ai două soluții prin care poți rezolva această misiune. Fie cumperi una nouă, fie o cureți pe cea veche și o decorezi într-un mod original. De exemplu, dulăpiorul pentru cosmetice poate căpăta o nouă înfățișare dacă pictezi câteva flori pe laturile exterioare. Nu te limita la această idee, lasă-ți imaginația să zboare și creează cele mai interesante piese de mobilier. 

Etajera pentru baie Norway Medium
Etajera pentru baie
Taburet pentru baie Norway Stool
Taburet pentru baie
  • Dacă consideri că baia ta este prea simplă, achiziționează câteva accesorii. Întotdeauna, micile detalii vor face diferența. Gândește-te cât contează un colier prețios la gâtul unei doamne care poartă o rochie de seară elegantă. Ei bine, aceeași importanță o au și accesoriile pentru baie. Acestea trebuie să fie alese în funcție de stilul pe care vrei să îl adopți. Dacă știi că ești o persoană romantică, poți decora cu lumânări, bețișoare parfumate și flori naturale. 
Suport hartie igienica
Set accesorii de baie 4 piese Flossy Black
Set accesorii de baie
Suport pentru hartie igienica
Suport pentru hartie igienica

După ce ai obținut baia ideală, vei vedea cât de relaxant poate fi timpul petrecut în această încăpere, considerată, în trecut, ca fiind neimportantă. Umple cada cu apă fierbinte și cu spumă, dă drumul la muzică, ia-ți un pahar de vin și citește o carte. 

Sursă foto: Shutterstock.com  

16 comentarii la „Obține baia ideală în TREI pași! Află ACUM cât de simplu este să o renovezi!

  1. Si eu ma gandesc serios sa-mi reamenajez baia si acum ma uit dupa faianta. Imi doresc si mobilier nou asa cum am vazut intr-un magazin de amenajari interioare.

  2. Foarte pertinente sfaturile tale. Am avut o perioada in care si eu am cochetat cu reconditionarea mobilierului. Am facut asta pentru cateva piese din casa si mi s-a parut a fi o activitate extrem de relaxanta si de placuta. Totusi, pentru baie singura piesa pe care am pastrat-o cand am renovat a fost cada de fonta…si asta strict pentru ca a insistat sotul (care se ocupa de detailing auto).Nu mi-a venit sa cred ce a putut scoate din ea. Eu eram sigura ca va ramane un gunoi. Dar a transformat-o intr-o adevarata bijuterie. Asa am invatat sa nu mai resping nicio varianta. E mult mai practica decat plasticele din comert, si imbracata in faianta noua arata incredibil.
    Deci iti dau dreptate… uneori si reconditionarea este o solutie formidabila!

  3. Am renovat Baia, în urma cu vreo 5 ani și deja simt nevoia unei schimbări. Totul a fost bine intretinut, deci nu as putea spune ca o schimbare este necesara.

  4. In primul rand mi-as dori si eu o baie mai mare si nu m-as supara deloc sa schimb cate ceva si sa o reorganizez, rearanjez si sa o fac mult mai moderna

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.