Vrei, nu vrei, tehnologia ne asalteaza. E un fel de obsesie magnifica de care nu poti scapa. Poate de aceea m-am facut inginer. Chiar daca am visat sa schimb lumea construind punti si scurtaturi care sa-mi ajute semenii in a avea o viata mai buna, nu m-am gandit niciodata la intorsatura pe care o vor aduce computerele personale in viata mea. Nu credeam ca o sa intorc spatele tehnologiilor conventionale si o sa accept numai noua cale. Nu credeam ca realitatea mea o sa fie freelancingul.
Totul a inceput cu un Macintosh. Mare, greu, ciudat si totusi un lucru atat de frumos. Era fascinant sa fac lucrurile atat de repede, de bine, de usor, dar nu stiu de ce n-am putut sa-l integrez in munca mea de zi cu zi. Mult timp l-am privit doar ca o jucarie si nu ca pe un instrument de a invata, crea sau comunica.
De-a lungul anilor computerele mi-au tinut atentia treaza, mi-au rezolvat problemele la job, m-au facut sa le abordez altfel, nu m-au lasat sa ma plictisesc. Cu timpul oricat ti-ai iubi munca, daca faci zi de zi acelasi lucru, ajungi sa te plictisesti. Pare ciudat sa spun asta pentru ca lucram in proiectare, dar asta era realitatea. Eram blocata. Completam atatea acte zilnic incat radeam spunandu-mi ca sunt scriitor la calea ferata si in plus nici nu castigam mare lucru. Cumva trebuia sa-mi echilibrez munca. Atunci mi-a venit ideea de a-mi deschide un blog prin care sa-mi manifest creativitatea. Am descoperit o intreaga lume de posibilitati, dar fiindca am ales o platforma gratuita, intr-o zi aceasta a disparut in neant.
Norocul a fost ca in acea perioada la job se incerca construirea unei infrastructuri software pentru a oferi suport de gestiune si coordonare a proceselor, fluxurilor intr-o platforma EPR. M-a tinut catva timp in priza, dar apoi am parasit compania. Mereu am vrut un job in IT. Aveam abilitatea de invatare si afinitatea pentru diverse tehnologii, asa ca am incercat aplicarea lor in lumea reala. Freelancingul era calea spre cariera visurilor mele, o cariera flexibila, creativa si lucrativa. Eram pregatita sa-mi fiu propriul sef si primul client, dar nu stapaneam suficient noile competente, asa ca le-am suplimentat printr-un master in Managementul afacerilor online.
Eu cred ca viata se sfarseste atunci cand te opresti din invatat, asa ca n-am de gand sa fac asa ceva. Freelancingul nu-i usor, libertatea vine cu un pret: auto-disciplina, lipsa colegilor, dar si cu multe satisfactii: poti fi proactiv si creativ. Vreau sa fiu un dezvoltator WordPress si PHP, sa lucrez cu oameni entuziasti si impreuna sa putem ajuta pe altii. Astfel pot sa-mi pun in practica viziunea creativa si de ce nu, sa construiesc o aplicatie web live. Vreau sa fiu atat constructor cat si cel care rezolva probleme, iar capacitatea de a lucra de la distanta imi surade. Imi plac solutiile elegante, imi plac provocarile, am idei de web site-uri si de aplicatii, imi mai trebuie doar cunostinte largite de programare si de front-end development. E timpul sa ma metamorfozez la acest curs de frontend!
Cred ca toti meritam sa avem un job creativ si incitant, care sa ne faca sa sarim din pat dimineata. Meritam un job flexibil prin care sa acordam prioritate familiei, meritam o viata mai relaxata fara sef, fara program fix si fara teama ca intarziem la serviciu dimineata sau ca maine compania va face restructurari. Daca vrei sa lucrezi in proiecte independente, daca crezi ca le poti dezvolta transformand totul afacere viabila, freelancingul este alegerea perfecta. Daca crezi ca ai aptitudinile necesare, dorinta de a te informa si dezvolta in domeniul IT si-ti lipseste doar o comunitate de invatare, poti apela la Scoala Informala de IT din Craiova.
P.S.
Am aflat de existenta acestei scoli informale si de concursul lor pentru bloggeri de la Damian. Astept acum alegerea castigatorului si sper ca acesta sa fiu eu.
16 comentarii la „Freelancingul, noua mea realitate”
mi-ar placea sa lucrez ca freelancer, dar nu stiu, parca simt nevoia si de stabilitate. ma gandesc ca la un moment dat voi reusi sa fac ceva din asta
Eu cred ca deja lucrezi ca freelancer. Nu cumva faci marketing content?
Este o activitate faina, insa trebuie sa iei in considerare riscurile aduse de instabilitatea pe termen lung. 🙂
Ca orice activitate are si avantaje cat si dezavantaje, principal este sa le cantaresti pe ambele si apoi sa te hotarasti.
Un subiect interesant! Bineînțeles că mi-ar plăcea să am un program flexibil, fără ore fixe la job…însă este mai greu de pus în practică…cel.puțin pentru mine
Nu ma pricep deloc la programare si la solutii softwere dar ii admir pe cei care au astfel de abilitati. Din fericire eu am scapat de grija unui job cu program fix si pot sa ma bucur mai mult de timpul petrecut cu copilul meu. Iti doresc sa castigi concursul.
Tin pumnii si cred ca o sa reusesti si mie mi ar placea sa devin freelancer, dar nu prea am cunostinte in acest domeniu.
E bine să ai un program flexibil și să poti si castiga banii necesar traiului.
Mi-a plăcut mult abordarea.
Mi-am amintit de dosare, acte mii, clienți de tot felu, să mă exprim elegant, țipetele șefilor și targetul ridicat la fiecare sfârșit de lună.
Mult succes, sunt convinsă că vei reuși!
Mult succes. Cred ca vei avea mare succes daca ti-ai propus asta.
Tot timpul mi-am dorit sa pot castiga suficienti bani din freelancing fara a fi nevoie sa ma mai duc la un job. Din pacate nu mi-am gasit acest echilibru/ Inca il mai caut
mult succes in ceea ce ti-ai propus
Mult succes in orice activitate ti-ai alege!
Si mie mi-ar placea sa am un altfel de job!
Mi se pare minunat sa poti face ce iti place, sa iti faci treaba cu drag.
Iti doresc ca visul sa ti se indeplineasca si sa castigi acest curs