carte

„Jurnal” de Alice Voinescu

Acum 10-12 ani am vazut pe scena Teatrului National din Craiova, piesa de teatru „Alice nu stie sa moara”. Piesa este scrisa de catre Gheorghe Truta (o puteti citi integral pe http://gheorghetruta.blogspot.ro/2015/07/alice-nu-stie-sa-moara.html) si este inspirata după Jurnal de Alice Voinescu. Rolul lui Alice a fost cred ultimul rol jucat de catre actrita Georgeta Tudor, sotia bardului Tudor Gheorghe. In restul distributiei au fost distribuiti: Angel Rababoc (Stello) si Filip Rababoc (Ingerul). Piesa a fost pusa in scena de catre Mircea Cornisteanu, iar scenografia i-a apartinut lui Viorel Penisoara-Stegaru. Mi-a placut este putin spus, de fapt m-a fermecat. De cand am vazut piesa mi-am propus sa citesc jurnalul, dar editia din 1997 de la Editura Albatros era epuizata, iar apoi reeditarea din 2013 de la Polirom, nu mi-a picat in mana pana astazi. Noroc cu Libmag si cu colaborarea fructuoasa ce o am cu ei, acum ma pot bucura mereu de cuvintele calde ale autoarei."Jurnal" de Alice Voinescu

An aparitie: 2013
Autor: Alice Voinescu
Categoria: Memorii Jurnal
Editie: Necartonata
Editura: POLIROM
Format: 200X130
Nr. pagini: 1032

 

„Jurnal” de Alice Voinescu n-a fost lectura cea mai potrivita pentru minivacanta mea in Poiana Brasov, dar odata inceputa in tren, m-a captivat cat sa o iau cu mine inclusiv pe partie. A reusit sa ma detaseze de zarva de pe partie, dar intr-un final am hotarat ca jurnalul unei astfel de personalitati feminine, plina de finete, nu poate fi citit decat in liniste, in camera de hotel."Jurnal" de Alice Voinescu

„Mulţumesc lui Dumnezeu că pot iubi”

Cartea m-a prins in mrejele ei de cand am citit in inceputul sau „Mulţumesc lui Dumnezeu că pot iubi” , „niciodata nu am facut nimic fara dragoste, nimic cu folos”.  De multe ori viata a incercat-o, dar aceasta dragoste a ajutat-o sa treaca peste momentele grele. Pilonii vietii sale au fost Stello, sotul sau (iubirea pamanteana) si iubirea divina, credinta in Dumnezeu. Impreuna au format un trio constant pe parcursul vietii ei.

In prima parte a existentei, Alice se sfatuieste mereu cu Dumnezeu, iar dupa moartea lui Stello, Dumnezeu va fi metamorfozat in el si in continuare va fi mereu consultat. Stello i-a cam facut viata amara, era chefliu, un Don Juan autohton, avand o viata spumoasa sociala. S-a simtit umbrit de inteligenta, sensibilitatea, cultura, personalitatea sotiei, iar spiritul ei superior l-a intimidat, poate de aceea a chinuit-o. Alice zice ca a vazut omul din ea si nu femeia. In timpul vietii lui Stello, ea s-a confesat lui Dumnezeu prin jurnal:

„Viata cu Stello devine imposibila. Ma intreb, Doamne, ce ganduri ai cu mine? Stiu ca eu l-am ales, ca Tu mi-ai pus piedici, dar pentru o biata atractie fizica, atat de fireasca unei fete tinere, de ce sa platesc o viata intreaga, numai cu umilinte, dar cu o reala suferinta fizica? Nu inteleg planurile tale, Doamne! Ma supun, dar fara bucurie. Stiu ca nu asta imi ceri, dar Stello m-a degradat pana si in aspiratii, pana si in puterea de elan, si de efort.”"Jurnal" de Alice Voinescu

Jurnal de Alice Voinescu consemneaza ranile, dorinta de a fi iubita si dezamagirile acestei femei.

„Mă simt goală, săracă, proastă. Nu ştiu ce aş putea vorbi cu un om. M-am secat. Mă simt de o incultură crasă, înapoiată, dar mai ales secată de orice pentru a crea şi a mă înnoi? Care să fie cauza? Dacă măcar credinţa mi-ar fi adevărată şi adâncă, nu mi-ar păsa. Dar mă simt toată o <aparenţă>, că n-am nimic de ascuns. Nu ştiu de unde s-o încep iar. Mă rog pe dinafară şi n-am poftă să mă rog. Privesc viaţa trecută şi o găsesc anostă şi goală. Viitorul? Guşe şi reumatism. Pfui! Ratare din plin.”

Dupa moartea prematura a acestuia, in 1940, il transforma pe Stello  intr-o iubire idealizata si este emotionant cum i se adreseaza aproape zilnic in jurnal, povestindu-i intamplarile de peste zi. In contradictie, Stello abia pe patul de moarte i-a spus prima data ” te iubesc”.

 

"Jurnal" de Alice Voinescu

Cine a fost Alice Voinescu?

Alice Voinescu a fost prima femeie doctor in filozofie din Romania. Este prea putin cunoscuta la noi in tara, insemnatatea ei fiind stearsa brutal de catre regimul comunist. Teza sa la Sorbona „L’interprétation de la doctrine de Kant par l’école de Marburg. Etude sur l’idéalisme critique“, din 1913, a starnit valva, iar apoi ca profesoara de istoria literaturii dramatice la Conservator atrage la cursuri o mare audienta,  nu doar studenti.  In decadele de la Pontigny, 1925-1939, ea ii va cunoaste pe Malraux, Roger-Martin du Gard, André Gide, Paul Langevin, François Mauriac, Charles du Bos, Jacques Riviere, care o vor marca profund.

„Azi mi-am adus aminte de Pontigny. Mi s-a făcut dor de omenie curată. L-am visat pe Gide că a trecut peste nişte drumuri şi canaluri pentru a-mi strânge mâna“ (2 octombrie 1929).

Chiar  acest jurnal este scris la initiativa lui Roger-Martin du Gard si jurnalul ii urmareste periplul prin viata timp de 32 de ani, din 1929- 1961. Il va incepe pe 28 septembrie 1929 ca Alice Steriadi, fata avocatului Sterie Steriade, doctor in drept la Paris din Turnu-Severin si il va incheia in ultima zi din mai 1961, cu patru zile inainte sa moara. Desi a fost eseista, scriitoare, traducatoare, critic de teatru, am putea s-o comprimam in trei cuvinte – mare personalitate culturala.

Povestea vietii ei este tulburatoare, dar prin aportul ei lumea culturala bucuresteana a fost imbogatita prin estetism, idealism, virtuti spirituale, sensibilitate, puritate. Printre prieteni ii numara pe George Enescu, Regina Maria, Maruca Cantacuzino, Marietta Sadova, Nicolae Iorga, colegii de catedra: Mihail Jora, Maximilian.

Va publica in timpul vietii doar trei volume, in 1936 „Montaigne“, in 1941 „Aspecte din teatrul contemporan“, in 1946 „Eschil“.  Restul, volumele „Scrisori către fiul si fiica mea“ (1994) si „Scrisori din Costesti“ (2001), au fost publicat postum. Scrierile sale au fost restranse ca numar, deoarece dupa 30 decembrie 1947 manifestarea sentimentelor monarhiste a dus la inlaturarea ei din scena publica. Din pacate aceasta elitista a avut de infruntat ororile regimului comunist,  a fost pensionata devreme, a fost incarcerata 19 luni la Jilava şi la Ghencea si apoi a avut domiciliu obligatoriu in  satul Costesti, langa Targu-Frumos, judetul Iasi, 6 ani pana in 1954. Ca si cand acestea nu ar fi fost de ajuns, i s-au luat cartile, iar un timp i-a fost interzis chiar si accesul in biserica satului, nu i-a ramas decat jurnalul si amintirile.

Jurnal de Alice Voinescu, drama unei femei culte si singure intr-o tara trista

Incepand chiar din prefata scrisa de catre Alexandru Paleologu, cartea iti deschide un orizont nou, o imersiune in intimitatea unei femei culte ce a trait atmosfera Bucurestiului in perioada vesela interbelica, drama razboiului, apoi cea mai odioasa perioada, cea comunista.

„Cititorul de azi va descoperi în acest jurnal o lume pentru reprezentarea căreia nu dispune decât de repere răzleţe, doar parţial şi poate impropriu, eventual derutant, corelabile în contextul istoric şi social. Desigur, figurează aici multe celebrităţi, şi româneşti şi străine, figurează şi personalităţi mai mult sau mai puţin ilustre, dar şi alte persoane doar notabile în epocă, a căror însemnătate s-a şters odată cu dispariţia acelei lumi, plus nenumărate altele strict private, dar de mare distincţie şi calitate umană, care contribuiau la strălucirea ei“.

Recunosc ca am fost nostalgica citind primul volum, ma farmeca bunele maniere, bucuria de viata a tuturor din „Micul Paris”, imi plac referirile la Regina Maria, la muzica presarata prin saloane a lui Enescu, la atmosfera intelectuala si libera a acelor ani. Volumul doi in schimb mi-a adus aminte de regimul comunist, de crimele sale la adresa culturii si intelectualitatii romanesti, dorinta lor de nivelare, iar modul in care a pus-o la zid pe Alice Voinescu, o femeie atat de delicata si sensibila m-a impresionat. Spre mirarea mea s-a dovedit a fi foarte puternica, fiind cum ea spunea „femeia cea coapta si a vremii, iar nu papusa si in afara de realitate”, avand „intelegere barbateasca si blandete si bunatate feminina”, dar mai ales avand credinta in Dumnezeu.

Singura orientare care nu poate distruge ci  construi, care nu dezbina ci uneste, e credinta in Dumnezeu si supunerea oricarei trebi omenesti vointei divine. Numai oamenii sunt condusi de Dumnezeu, ascultatori chemarii Lui, pot conduce bine natiunile si le pot calauzi pe calea chemarii lor. Cui asculta, Dumnezeu ii vorbeste. Cine se supune chemarii divine, gaseste sensul, deci pacea vietii. Principiul psihologic: natura umana se poate schimba. Prin urmare, nimeni nu poate decreta despre un om ca este incorigibil. Nu sunt oameni buni si oameni rai, ci oameni condusi de Dumnezeu si oameni necondusi de EL.(…) Acum inteleg sensul poruncii: sa iubesti pe Dumnezeu mai presus de orice. E singurul mod de salvare din Eul cel mic, meschin, fricos, incatusat. Dragostea de Dumnezeu este puterea creatoare a duhului, care emancipeaza pe om de ce e dat in actul creator si afirmativ al tendintei catre Dumnezeu."Jurnal" de Alice Voinescu

Poate pe unii cititori ii va plictisi insiruirea gandurilor si faptelor unei femei de acum mai mult de-o jumatate de veac, dar daca vor avea rabdare sa rasfoiasca jurnalul vor descoperi o femeie vie, curajoasa, sincera si puternica.

Cum nu veti citi aceste randuri decat cand nu voi mai fi eu, pot sa-mi permit o sinceritate pe care, oricum as vrea-o, n-as putea s-o ajung, stiind ca veti citi jurnalul acesta fiind eu in viata. (…) Până azi, nu am făcut, nici gândit lucruri pe care nu le-aş putea mărturisi, n-am jignit nici legi sociale, nici naturale. L-am mâniat, desigur, pe Dumnezeu – dacă e – prin faptul că n-am ştiut să înţeleg semnul ce-mi făcea prin toate necazurile şi greutăţile ce întâmpinam. Acum ştiu şi simt că de tot ce ţi se-ntâmplă eşti responsabil şi regret din toată conştiinţa că am putut meschiniza prin furii banale, indignări forţate de formule căturăreşti, prin dureri factice, fiindcă mi le inoculam cu gândul că aşa se cuvine să suferi când eşti înşelată, minţită, decepţionată etc.! Ce rău îmi pare că am trăit aşa cei mai buni ani ai vieţii mele, în care puteam fi numai lumină şi înţelegere îngăduitoare, în care trebuia să radiez în jurul meu viaţă autentică.”

Jurnal de Alice Voinescu contine drama unei femei culte si singure intr-o tara initial vesela, devenita mai apoi atat de trista.

P.S.

Alte reviewuri gasesti in categoria Cartea Saptamanii.

17 comentarii la “„Jurnal” de Alice Voinescu

  1. Se pare ca Alice nu a avut o viata prea fericita dar asta nu cred ca ia distrus spiritul si ascutimea mintii. O sa-l citesc si eu, fiindca imi place sa aflu despre viata oamenilor in vremuri demult apuse.

  2. Eu cred ca e o carte a carei descriere se pliaza in orice epoca, femeia desteapta umilita de barbat doar pt ca e femeie si pt ca e mai capabila decat de el. Barbatii au fost mult timp piedici in evolutia feminismului, ma bucur ca macar in zilele noastre femeile au in parte sanse egale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *