Pentru cei pasionati de o arie larga de discipline situate intre antropologie si mitologie, intre istorie si sociologie, studiile lui Mircea Eliade (1907-1986) constituie o lectura obligatorie. El este poate cel mai mare istoric al religiilor secolului XX. Desi si-a declarat vocatia adevarata ca fiind cea de romancier, va ramane in istorie ca un erudit care a trasat si descifrat o zona umanista pe care a denumit-o istoria religiilor.
Despre autor
Mircea Eliade s-a nascut la Bucuresti, in 1907. A absolvit filozofia in 1928 si a plecat sa studieze sanscrita, filozofia si religia in India, pana in anul 1931. Intors in Romania a scris teza „Yoga. Libertate și nemurire”. A predat in tara pana in 1939 istoria religiilor, iar in timpul celui de-al doilea razboi mondial a fost numit atasat cultural la Londra. In 1945 pleaca in exil la Sorbona, timp in care a publicat si Tratat de istorie a religiilor (1949). In 1956 s-a mutat in SUA, predand la Universitatea din Chicago pana in momentul mortii.
An aparitie: 2013
Autor: Mircea Eliade
Categoria: Filosofie Romaneasca
Editie: Cartonata
Editura: HUMANITAS
Format: 230X160
Nr. pagini: 476
Traducator: Mariana Noica, Georges Dumezil
Profitand de prabusirea docmelor, stiinta sec XIX, XX a studiat prin ramurile sale noi: istoria religiilor, antropologie, sociologie, psihologie, fenomenul religios fara implicarea emotionala si i-a descoperit universalitatea. Mircea Eliade a fost unul din marii istorici ai religiilor, antropolog si carturar al sacrului fenomenului religios, cu o viata dedicata studiului acestora. In aceasta lucrare intalnim diversitatea fenomenului religios in mituri, simboluri, zeitati, ritualuri, hierofanii, care se constituie intr-o marturie a spiritului uman. Experienta sacrului este in mod normal tradusa ca fiind religioasa, iar aceasta carte atinge universalitatea lui indiferent de religie: monoteista, hinduista, budista, credinte ale popoarelor primitive, confucianista, etc. Nu implica credinta in zei, spirite, Dumnezeu, ci cauta universalitatea si similitudinea comportamentului omului orientat catre un Cosmos sacralizat. A fi om a insemnat mereu a fi religios, deci omul este prin definitie un homo religiosus.
Tratat de istorie a religiilor de Mircea Eliade constituie un studiu comparativ al structurii si functionarii ideilor de religie de-a lungul istoriei, incercand sa gaseasca mecanismele si echilibrul actelor religioase ale lui homo religiosus. Este o descriere asupra diferitelor locuri din lume unde oamenii au experimentat experienta religioasa si ofera o explicatie captivanta a religiilor primitive.
Cuvantul inainte al acestei carti este scris de catre Georges Dumézil, un mare lingvist, istoric, antropolog, a carui munca a constat in principal din studiul comparativ al mitologiilor si religiilor popoarelor indo-europene. In aceasta prefata el cauta sa sistematizeze ideea de religie. Este urmat de cuvantul inainte scris de catre Mircea Eliade:
„o dubla problema face obiectul acestei lucrari:
1) ce este religia?
2) in ce masura se poate vorbi de o istorie a religiilor?”
si pe prezentarea hierofaniilor, acel „ceva care manifesta sacrul”.
Imaginea popoarelor primitive ce se inchina nu unor simple obiecte naturale, ci prin intermediul lor, cautand siguranta si ajutor, capata forma prin prezentarea in fiecare capitol a cate unei hierofanii, incepand cu cele uraniene, acvatice, biologice ( vegetatia, agricultura, sexualitatea), topice (temple) si apoi trecand la mituri si simboluri.
„Fiecare capitol va pune in evidenta o modalitate a sacrului, o serie de raporturi intre om si sacru si, in cadrul acestor raporturi, o serie de „momente istorice”.
In primul capitol Mircea Eliade da o definitie simpla a sacrului, ca oponent a profanului, ca usor sa ajunga la a asimila sacrul cu intregul univers, apoi extinzandu-se si asupra timpului.
„Una din principalele diferente ce-l separa pe omul culturilor arhaice de omul modern rezida tocmai in incapacitatea acestuia din urma de a trai viata organica (in special, sexualitatea si nutritia) ca un sacrament. ……Pentru omul modern ele nu sunt decat acte fiziologice, in timp ce pentru omul culturilor arhaice sunt sacramente, ceremonii, prin intermediul carora se face comunicarea cu forta pe care Viata insasi o reprezinta.”
Studiul incepe cu „mana”, care pentru melanezieni este o forta misterioasa pe care o au unele persoane sau obiecte, forta ce se exercita arbitrar datorita participarii la sacru. Ea este primita de la anumite fiinte superioare si singularizeaza. Nu orice poseda aceasta forta, ci numai cei care au o relatie speciala in raport cu sacrul; divinitatile, vrajitorii, fetisurile, eroii, sufletele mortilor, idolii.
„Trebuie sa remarcam totusi: 1) ca notiunea de mana, cu toate ca se regaseste si in religiile exterioare cercului melanezian, nu este o notiune universala si, in consecinta, ne este greu sa o consideram ca reprezentand prima faza a oricarei religii; 2) ca este inexact sa se considere mana ca o forta impersonala.”
Cred ca cel mai usor de inteles capitol este- Apele si simbolismul acvatic, datorita instrumentului de purificare si regenerare spirituala bine cunoscut de crestini- Botezul. Simbolic omul moare prin scufundarea in apa si renaste purificat, reinnoit asemenea lui Cristos. Tot aici se gaseste si explicarea semnificatiilor utilizarii funerare a apei ce „potoleste” setea mortului sau simbolismul potopului
„Lustratiile* si purificarile rituale cu apa au drept scop actualizarea fulguranta* a „timpului acela” in illo tempore, cand a avut loc creatia; ele sunt repetarea simbolica a facerii lumii sau a „omului nou”. Orice contact cu apa, practicat cu o intentie religioasa, rezuma cele doua momente fundamentale ale ritmului cosmic: reintegrarea in ape si creatia.”
Omul a fost si va fi un homo religiosus, existenta sa este situata intre nastere si moarte pe care foamea sa de semnificatii ontologice o transforma in eternitate. Cautarea sensului vietii insoteste omul de la origine, iar profanul nu poate inlocui total sacrul. In lumea noastra globalizata se cere o noua experienta a sacrului, un alt fel de sentiment religios universal care sa-l elibereze de conditia sa efemera. Atat noi cat si inaintasii nostri cantam aceleasi note ale aceleiasi simfonii, religia il face pe om constient de locul sau in univers si in societate, doar ca astazi avem o reexperimentare a sacrului de catre niste oameni maturi, liberi si constienti de superstitii.
„daca istoria este capabila sa promoveze sau sa penalizeze noi experiente religioase, ea nu reuseste niciodata sa suprime cu desavarsire necesitatea unei experiente religioase. Si e prea putin spus. Dialectica hierofaniilor* permite redescoperirea spontana si integrala a tuturor valorilor religioase, oricare ar fi ele si la orice nivel istoric s-ar afla societatea sau individul care realizeaza aceasta descoperire.”
Carti de acelasi autor gasesti la Libris.ro in categoria Filosofie Romaneasca sau Spiritualitate si ti-as recomanda: Sacrul si profanul, Imagini si simboluri, Religii australiene, Patanjali si Yoga, Nasteri mistice, Samanismul si tehnicile arhaice ale extazului, Istoria credintelor si ideilor religioase.
Dictionar:
*fulgurant– care răspandeste o lumina vie si de scurta durata
* lustratie– rit de purificare
* hierofanie– act prin care se manifestă sacrul
P.S.
In rubrica mea, Cartea saptamanii, vei gasi si alte recenzii de carti.
23 de comentarii la „Mircea Eliade- Tratat de istorie a religiilor – recenzie”
O carte deosebita si care cred ca ar trebui sa o avem fiecare in biblioteca. Nu doar s-o avem, evident. Ci mai ales s-o citim 🙂
Chiar daca am gasit in ea raspunsuri privitoare la rituri, mituri ce servesc actelor religioase de pe cuprinsul globului, cel mai mult m-a incantat sa le descopar pe cele de esenta simbolica, rituala, legendara, iconografica, pe care le intalnesc zilnic.
Cred ca ar trebui sa am o anumita stare in momentul in care m-as apuca sa citesc o astfel de carte. Nu cred ca e o carte usoara pe care o iei ca pe oricare alta pentru a citi cateva pagini pentru relaxare ci cred ca e o carte asupra careia e nevoie sa iti concentrezi toata atentia.
Sa stii ca mi-a fost destul de greu sa scriu despre carte, nu-i greoaie, este chiar usor de citit, dar e foarte greu de vorbit despre ea pentru ca are o stacheta destul de ridicata. Interactionezi cu lucruri, obiceiuri, rituri, mituri cunoscute si ajungi sa le vezi altfel.
O carte de referinta pe care o am si eu in biblioteca, multunin pentru recomandare 🙂
spor la citit, abia astept si eu un pic de timp liber, pe plaja la umbra imi place cel mai mult!
Am citit-o demult, cand eram la liceu. Ar trebui s-o recitesc, cred.
Am citit-o acum multi ani…mi s-a parut interesanta!
Nu am citit aceasta carte, desi cred ca mi-ar placea 🙂 Lectura placuta si astepta o noua recenzie.
Am luat-o si eu de curand, sper sa gasesc timp sa ma bucur de ea!
Foarte misto cartea asta, am citit-o in liceu, dar nu ar strica sa o recitesc, pentru ca acum voi intelege altfel lucrurile.
Pot spune ca ma omori cu zile?!?
Cand ne-am mutat acum 4 ani, nu am reusit sa ne luam toate cartile (a fost o chestie grea, dura si fulgeratoare, nici nu vreau sa imi mai aduc aminte). Una dintre cartile ramase in urma a fost acest Tratat. In timp, am reusit sa cumpar alte carti pentru a inlocui ce am pierdut,dar inca nu am terminat cumparaturile.
Pentru mine Mircea Eliade e un fel de zeu al literaturii si al istoriei religiilor. Cartile lui stau la mare cinste in biblioteca mea.
Iubesc pozele tale in care citesti in parc. Sincer te apreciez pentru asta si sper ca lumea sa-si doreasca sa-ti urmeze exemplul
Intrebare si sper sa ma poti ajuta cu o clarificare: care e diferenta intre volumul prezentat de tine si „Istoria Credintelor si ideilor religioase” aparuta la Polirom in 3 volume mari si late (de vreo 400 pagini fiecare). E acelasi lucru editat altfel sau e vreo diferenta?
Eu am recenzat „Traité d’histoire des religions” scris in 1949, in limba franceza, iar „Istoria credințelor și ideilor religioase” a fost scrisa in 1976-1983, in limba romana. De fapt sunt inrudite prin faptul ca Eliade a vrut sa scrie o lucrare in patru parti: prezentarea structurilor si morfologiei sacrului, o antologie de texte, o bibliografie si o istorie a credintelor si ideilor religioase, iar „Traité d’histoire des religions” este prima parte si „Istoria credințelor și ideilor religioase” este cea de-a patra.
Multumesc tare mult ptr clarificare! Imi comand si eu cartea careia i-ai facut recenzia, thanks!
O sa-ti placa!
Nu citesc astfel de carti. Dar frumoasa recenzia. Lectură plăcută în continuare.
Am citit si eu cartea asta in facultate si multe altele de genul acesta. Si asa mult imi place recenzia ta, realizata exact ca un student silitor al facultatii de litere. Offf, acum imi e dor de facultate.
E necesar sa te inarmezi cu multa rabdare si sa adopti o stare potrivita unor astfel de subiecte, cred eu, mai ales cand vine vorba de credinte, mituri si tot ce ne intriga si despre care nu putem cunoaste niciodata totul. Spun asta caci, din punctul meu de vedere, trebuie sa o abordam cu atentia si intelegerea cuvenita pentru a asimila ceea ce ne transmite….
Nu am citit aceasta carte, desi am auzit de ea, iar Eliade e cunoscut pentru teoriile sale legate de sacru si profan.
Biografia lui Mircea Eliade e impresionantă. Vorbea fluent 5 limbi și a locuit în Franța și Statele Unite.
o viață impresianantă și o adevărată valoare!