Zi de zi, grijile fac parte din viata nostra, iar munca unei gospodine nu-i lipsita de ele. Ea are o sarcina care nu se sfarseste niciodata si careia nu-i poate rezerva doar un moment specific in zi, sa aiba grija de cei dragi si de casa. Dar, din fericire, creativitatea omului a intrat in acest spatiu casnic, cu scopul de a simplifica sarcinile zilnice. Lucrurile marunte ne fac viata mai usoara, iar electrocasnicele sunt printre ele. Ele ne asigura datorita functiilor lor ca traim in secolul 21 si ca avem o calitatea a vietii superioara. Problema este ca varietatea de game si modele ne depaseste. Zilnic apare ceva nou, de calitate si design superior si nu mai stii ce sa alegi, Cum admir cea mai recenta linie de aparate electrocasnice de la Toshiba, lucru pe care ti l-am demonstrat si prin expunerea in articolul anterior a masinii de spalat rufe cu functie antibacteriana de serie T01, astazi o sa-ti prezint un frigider cu functie antibacteriana, Toshiba REF GR-RF646WE.
Cuprins
De ce Toshiba?
Am auzit de-a lungul anilor multe lucruri bune despre compania Toshiba, despre inovatiilor sale cheie si cum duce o munca de pionierat in lansarea de produse. Ma bucur de cateva echipamente de inalta calitate fabricate de ei: laptop, aer conditionat, cuptor cu microunde. De aceea am incredere in aceasta firma si stiu ca orice produs de al lor as achizitiona, el va include inventii si tehnologii pentru a-mi facilita treburile casnice
Aparate electrocasnice cu functii antibacteriene
Iti mai aduci aminte cum erau aparatele electrocasnice acum 20 de ani? Dar acum zece? Chiar si un deceniu de evolutie tehnologica inseamna mult, se schimba din temelii gama completa de caracteristici oferite de noile modele, ca de exemplu acum au functii antibacteriene. Aparitia constanta a microorganismelor multi-rezistente (bacterii, virusi, ciuperci) a sporit efortul de cautare de agenti, materiale si tehnologii antibacteriene, care sa fie stabile, sa genereze un efect bactericid, bacteriostatic garantand reducerea, chiar eliminarea lor, fara probleme de biosecuritate. Nanotehnologia prezinta un spectru larg de posibilitati antibacteriene anorganice, iar aparatele electrocasnice Toshiba le inglobeaza in tehnologiile lor.
Frigider cu functie antibacteriana REF GR-RF646WE, un concentrat de tehnologie
Faci parte dintre cei care au frigiderul doldora de mancare „uitata” sau dintre cei care il tin gol? Sper ca nu. Un frigider bine ales nu numai ca te va face sa profiti de tot continutul sau, ci si se va mentine intr-o stare buna mai mult timp. Crezi ca un frigider serveste doar la racirea alimentelor? Nu. Sustinut de stiinta, el lupta impotriva risipei alimentare, este un distribuitor de apa si gheata, elimina virusii si microbii din interiorul sau, prelungeste durata de viata a alimentelor si imbunatateste estetica oricarei bucatarii moderne. Totul pentru a ne face viata mai usoara. Acest model de frigider cu functie antibacteriana REF GR-RF646WE, cu patru usi frantuzesti, cu congelatorul plasat la nivelul podelei si cu zona de alimente proaspete la inaltime este un adevarat concentrat de tehnologie. El este in acelasi timp puternic, ergonomic (datorita sistemului de sertare), ecologic (clasa energetica A+, agent refrigerant Eco Friendly- R600a) si ne ofera cele mai noi tehnologii.
Sistemul Alloy Cooling 360 pentru o conservare mai buna a alimentelor
Vara ma bazez pe frigider pentru a combate caldura cu bauturi reci, dar functia sa principala este conservarea alimentelor. Caldura de afara ma obliga sa depozitez cat mai multe produse in frigider, astfel incat sa nu se strice. Refrigerarea alimentelor este o metoda care imbunatateste din start siguranta alimentelor datorita capacitatii sale de a mentine la distanta bacteriile, dar uneori nu este suficienta. Un frigider fara o intretinere adecvata si cu o distributie inegala a temperaturii poate adaposti si favoriza inmultirea bacteriilor. Intretinerea inadecvata iese din calcul cand vorbesc de vechiul frigider, dar el pacatuieste la capitolul inegalitatii temperaturilor De multe ori fluctuatiile de temperatura dintre partea inferioara si cea superioara sau usa m-au facut sa arunc mancarea, fiind un potential pericol. Pentru a obține o conservare mai buna, frigiderul meu ar trebui sa aiba incorporate tehnologii specifice care sa prelungeasca durata de viata a alimentelor, ca si frigiderul cu functie antibacteriana REF GR-RF646WE, dar nu are.
Indiferent daca este vorba de valori morale sau nutritionale, ca mama inteleg perfect si in detaliu cat de importante sunt ele pentru cresterea unui copil. Un frigider cu functie antibacteriana ofera prospetimea unei diete sanatoase, astfel incat copii sa creasca mari, sanatosi si plini de energie.
Sistemul Alloy Cooling 360 de la Toshiba bazat pe un aliaj metalic special garanteaza o distributie omogena si eficienta a aerului rece pe toate rafturile, racind mult mai repede. Prin conservarea corespunzatoare a alimentelor, fie ca sunt produse crude sau feluri de mancare gatite, se poate prelungi durata lor de viata, impiedicandu-le să se strice prea repede. Astfel lupta impotriva risipei alimentare, economisind.
Sistem functional antibacterian
Exista o serie de pasi preliminari esentiali de urmat pentru a alege frigiderul care se potriveste cel mai bine nevoilor familiei noastre si acestia combina calitatea, durabilitatea si puterea. Confortul si designul original sunt un puternic diferentiator, dar in primul rand eu caut sa adopt tehnologia cea mai convenabila modului nostru de viata. O cheie de care tin cont, dincolo de cantitatea si tipul de mancare pe care urmeaza sa-l pastreze, este sa ofere un interior flexibil care se adapteaza la diferite situatii, sa aiba sertare speciale care sa permita reglarea temperaturii in functie de continutul sau, dar caracteristica pe care pun cel mai mult pret este garantarea unui interior mai curat si mai sanatos, posedarea unui sistem functional antibacterian.
Refrigerarea la Toshiba difera prin calitate, fiabilitate, durabilitate si originalitate. Astazi, suntem din ce in ce mai constienți de relatia stransa dintre alimentatie si sanatate, cautam alimente minim procesate cu aceleasi calitati senzoriale, nutritionale, apetisante, usor de consumat si cu proprietati functionale care le garanteaza siguranta si conservarea compusilor lor bioactivi. Trebuie mai ales luata in considerare siguranta alimentara, iar frigiderele Toshiba prin tehnologia de sterilizare cu plasma si de purificare a aerului cu ioni si electroni Plasma + Pure ne asigura de aceasta.
Fara vreo intretinere speciala, fara consum suplimentar si insotind aparatul pe toata durata sa utila de viata, acest sistem antibacterian inovator imbunatateste siguranta si calitatea alimentelor depozitate in frigider. El are capacitatea de a preveni, contracara si elimina un numar mare de bacterii, virusi sau ciuperci.
Tehnogia de sterilizare cu plasma si de purificare a aerului cu ioni si electroni, Plasma+Pure
Ce-i plasma? Este a patra stare a materiei. Putem sa ne miscam intre stari prin adaugarea sau eliminarea de energie( ex. incalzirea, racirea). Daca aplicam suficienta energie, moleculele de gaz devin ionizate (pierd electroni) si astfel vor purta o sarcina neta pozitiva. Daca sunt ionizate suficiente molecule pentru a afecta caracteristicile electrice totale ale gazului, rezulta plasma. Prin alegerea amestecului de gaze, a puterii, a presiunii etc. putem regla sau specifica cu precizie efectele tratamentului cu plasma, astfel incat sa inactiveze eficient agenții patogeni microbieni, cum ar fi bacteriile, ciupercile si virusurile de pe alimente. Principalul proces de sterilizare este bombardarea cu electroni, ioni care sparg legaturile de hidrogen ale moleculelor organice ce formeaza membranele celulare si le oxideaza. Astfel se impiedica reproducerea celulor. Aerul din interiorul frigiderului va fi intotdeauna proaspat si fara mirosuri, iar alimentele conservate corespunzator pastrandu-si vitaminele si prospetimea timp indelungat.
Te invit sa testezi modulul Plasma + Pure, tehnologie ca o masura de protectie obligatorie, mai ales in acest context al pandemiei!
Tehnologia 3System ce permite pastrarea gustului original
Ai impresia ca anumite alimente isi schimba gustul tinandu-le in frigider? Inseamna ca frigiderul tau pierde din calitatile, textura si aroma alimentelor. De aceea, acest model inovator de frigider cu functie antibacteriana de la Toshiba ofera tehnologia 3System care mentine proprietatile fiecarui aliment cat mai mult timp. Are trei sisteme de racire reglabile in mod independent, care adapteaza temperatura, umiditatea, fluxul de aer purificat la fiecare spațiu pentru a conserva mai bine fructele, legumele, carnea sau pestele. Se urmareste nu doar impiedicarea stricarii alimentelor, ci si ca mancarea sa ramana la fel de gustoasa si plina de vitamine ca atunci cand a fost depozitata, iar in plus, sa previna problema amestecarii mirosurilor.
Ai un frigider vechi al carui interior miroase urat? Arunca-l. Mancarea din el nu se pastreaza proaspata? Testeaza frigiderul Toshiba cu tehnologia 3System!
Tehnologia Convert Zone
Acest compartiment convertibil este o optiune uimitoare. Pentru petreceri in care ai nevoie de loc suplimentar pentru tort etajat de inghetata, pentru un megacurcan ori ai doar nevoie de mai mult spatiu la frigider, compartimentul din dreapta jos al acestui model cu usi frantuzesti poate fi transformat din congelator in frigider sau invers. Cu ajutorul tehnologiei Convert Zone de la Toshiba poti regla temperatura inainte si inapoi intre modul frigider (pana la+ 7C) si congelator(-18 C). De exemplu carnea congelata la -6ºC poate fi pastrata gata de taiat si gatita oricand. Se poate extinde capacitatea frigiderului cu 15%, doar prin apasarea unui buton. Sa obtii un volum suplimentar de 91 de litri pentru produse alimentare, nu-i de ici de colo. Optimizeaza-ti spatiul de stocare conform nevoilor!
Tehnologia Dual Inverter
Compresorul este partea frigiderului insarcinata cu mentinerea sistemului de racire pornit. Cu alte cuvinte, este inima frigiderului. Este o piesa situata in partea din spate a frigiderului, care „pompeaza” lichidul de racire, determinandu-l sa se deplaseze prin frigider si sa genereze temperatura scazuta. El porneste cand un sistem de senzori detecteaza cresterea temperaturii. Frigiderul care inglobeaza tehnologia invertor are in plus avantajul invertorului, adica isi ajusteaza mersul compresorului si ventilatorului in functie de nevoia de racire. Precizia si consistenta temperaturii sunt esentiale pentru a pastra prospetimea si longevitatea alimentelor, iar aceasta combinatie intre un compresor invertor si un ventilator invertor ofera cea mai buna alegere. Acest lucru permite racirea rapida si circulatia aerului corecta si distribuita uniform in interior, facandu-l confortabil din punct de vedere termic. Astfel nu se consuma niciodata mai mult decat este necesar. Avantajele sunt evidente: economii la factura de energie electrica si silentiozitate. Nu ca ar fi zgomotos, desi frigiderul cu actiune antibacteriana REF GR-RF646WE este echipat cu trei ventilatoare de racire, dar nivelul de zgomot este de doar 42Db, ceea ce este foarte bine. Ca sa ai un punct de reper pentru a realiza intensitatea sunetelor: ciripitul pasarilor 10 Db, un strigat 80Db, claxonatul (90).
Cum combati atasamentul emotional?
Ai sa razi, dar m-am atasat emotional de vechiul meu frigider, iar fata mea cand am pus problema inlocuirii lui, s-a suparat pe mine. De ce? Cand a deschis ochii in aceasta lume, l-a vazut ca pe un urias magnific si darnic. De el s-a sprijinit pana a invatat sa mearga, iar minunile ce le pastra in interior erau dincolo de intelegerea ei. Erau atat de colorate, vibrante, suculente si delicioase. Il vedea ca pe o fiinta. Statea langa el asteptand ca s-o recompenseze. Cand s-a lovit, din el am luat punga cu gheata care i-a alinat durerea, cand afara a fost cald din el am scos bomba de fericire -inghetata delicioasa, cand i-a fost foame el i-a dat supa preferata. Datorita lui a crescut sanatoasa, consumand alimentele si bauturile ce-i salasuiau in inima. Si astazi ii place sa arunce cate o privire in interiorul lui, doar asa, de drag. Cum sa inlocuiesti un astfel de atasament? Cheia: faci o schimbare de mentalitate si paradigma. De la am nevoie de tine, la te prefer pe tine. Asta implica o schimbare de valori.
Spiritul Takumi
Strategia mea in a achizitiona frigiderul cu functie antibacteriana Toshiba REF GR-RF646WE a fost sa-i arat cat de perimata ii era tehnologia celui vechi, dar ceea ce ma incanta pe mine, pe ea n-o impresiona, dar in final a invins altceva – spiritul takumi -pentru ca-i plac povestile. Vechea idee japoneza de „Takumi” este o premisa fundamentala pentru tot ceea ce facem, a adauga unui produs fabricat manual rigurozitate, delicatete, calificare, experienta si o credinta absoluta in a excela. Este o traditie veche de secole in Japonia a mesterilor, sa cultive abilitati meticuloase pentru a crea obiecte frumos modelate manual si sa le perfectioneze pentru a le transmite generatiilor urmatoare. Mai mult, in cultura japoneza se spune ca mesterul takumi are capacitatea de a insufla viata obiectelor. Concentrati pe aspecte particulare, munca lor decurge din pasiune si devine o obsesie a excelentei, nimic nu-i poate opri pana cand nu-si ating obiectivul.
Cheia care face produsele Toshiba sa fie unice este atingerea umana si imensa atentie la detalii, pe care numai un takumi o poate avea. Aparatele electrocasnice Toshiba sunt intruchiparea visului unor takumi constienti de nevoile consumatorilor care cauta fiabilitate superioara japoneza, durabilitate si design armonios, asa ca sunt proiectate si fabricate cu o atentie superioara detaliilor pentru a se potrivi perfect stilului de viata actual. De exemplu, frigiderul nu se limiteaza la a pastra alimentele in siguranta, ci vine cu noi caracteristici, in el avand loc o intalnire impresionanta a profunzimii cunostiintelor tehnologice.
Eficient energetic
Ca fana a tehnologiei, fata mea vrea sa reinnoim in permanenta gadgeturile, asa ca stie ca uneori chiar aparatele solicita sa le pensionam. Frigiderul nostru are mai mult de 10 ani, mananca curent ca un capcaun. A-l lasa sa-si faca de cap pana se hotaraste sa nu mai functioneze, este o greseala. E posibil sa se incapataneze si sa nu vrea sa-si dea duhul curand, iar pana la Sfantu Asteapta, sigur factura la energie va avea de suferit.
Reinnoirea frigiderului este plina de avantaje pentru ca ne gandim la frigider ca la un aparat ce intrupeaza una din nevoile de baza a unei familii- mancarea. El functioneaza zilnic, 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an. Este unul dintre aparatele electrocasnice care consuma mult si de aceea este esential sa avem un model eficient energetic A ++. Eticheta energetica este cea care determina ce modele sunt mai eficiente din punct de vedere energetic, iar ea lipseste modelelor mai vechi, implicit si frigiderului nostru. Inovatia tehnologica nu inceteaza sa progreseze si, daca continuam sa avem incredere in vechiul model, pierdem multe beneficii si nici nu suntem respectuosi cu mediul. Prin reinnoirea frigiderului facem o investitie pe termen lung ca sa putem castiga functionalitati foarte utile care se vor reflecta si in economia casei. Aspecte precum eficienta, performanta si garantia sunt esentiale pentru mine, iar acest frigider cu functie antibacteriana economiseste pana la 20% energie la racire rapida si congelare.
Design inovator
Ce da caracterul unei case, a unei bucatarii? Micile detalii care-si spun povestea, care vorbesc despre pasiunile, amintirile si stilul nostru. Tehnologia si designul merg mana in mana si de aceea Toshiba nu uita niciodata de aspectul produselor lor. Designul produselor Toshiba a castigat multe din cele mai importante premii internationale: Red Dot Design, Red Star Designs, Good Design. De ce este atat de important pentru ei designul? Functia principala a lui este de a atrage, apoi sa-ti arate ca este unic si inovator facand diferenta, este cel mai potrivit pentru produsul in cauza, este actual si in tendintele momentului, chiar daca moda se schimba mereu.
In cazul acestui frigider este vorba despre un articol care se va integra perfect in stilul casei, care trebuie se va potrivi cu restul mobilierului din bucatarie. Eu vad bine cum un frigider vechi rupe complet estetica unei bucatarii moderne si, de asemenea, ocupa mai mult spatiu. Designul ergonomic ofera posibilitatea de a utiliza intreaga suprafata asigurand in acelasi timp si acces confortabil la orice din frigider. Si in plus usile din sticla albastra arata atat de bine.
26 de compartimente
Dimensiuni reduse, dar capacitate mare. Frigiderul Side-by-Side are 646 L de volum net, ceea ce este un spațiu de depozitare mai mult decat generos! Este un frigider de familie cu 26 de compartimente. Fiecare este proiectata independent, spatiul este utilizat intr-un mod optim, exista flexibilitate si depozitari convenabile. Are multe sectiuni cu rafturi mobile, pereti laterali sunt mai subtiri, ceea ce se traduce prin cresterea volumului intern, mentinand in acelasi timp dimensiunele externe. Se poate depozita mancarea asa cum iti doresti, ca sa o manevrezi usor sau pentru diferite tipuri de alimente. Aceste avantaje satisfac nevoile zilnice ale unei familii si le imbunatateste calitatea vietii.
Care dintre caracteristicile acestui frigider te-a atras cel mai mult?
13 comentarii la „Frigider cu functie antibacteriana si tehnologie japoneza”
Stii care functie ma atrage cel mai mult (excluzand-o pe cea antibacteriana)? Convertirea din congelator in frigider si invers. Mi se pare geniala! De multe ori am avut nevoie la o petrecere de loc suplimentar pentru a tine bauturile la rece, mai ales sticlele de bere vara la un party cu gratar. Inghesuiam sus si aperitive si carne si bauturi. Se mai intampla sa n-ai incotro si fiind insetat sa te multumesti si cu o bere semirece.
Mi-e dor de o petrecere, de socializare, de voi! Cred ca si de Revelion stam tot acasa, daca nu ne mai slabeste pandemia asta. Oricum, pandemia o sa treaca ca nu poate tine la infinit si o sa ai nevoie de spatiu suplimentar in frigider. Abia astept sa ma inviti la petrecerea de sfarsit de pandemie!
Ma tenteaza chiar daca mi se pare un pic cam mare pentru familia mea cea restransa. Banuiesc ca au si variante de mai mic litraj care mi s-ar potrivi manusa. Daca-l cumpar fix pe asta, o sa ma tenteze sa iau mai multa mancare decat ar fi necesar si mi-e ca dublul valorii care o voi economisi la energie o sa se duca pe mancare aruncata datorita incapacitatii mele de a ingurgita atat de mult cat mi-as dori
Miha, uite mai este unul de 500l Toshiba GR-RF532WE-PMJ. Are aceleasi caracteristici: Dual Inverter, Tehnologia Plasma+ Pure, AlloyCooling, Controlul temperaturii și umidității, Dual Cooling. Vezi daca te aranjeaza asta sau vrei unul de mai mic litraj.
Nu pot spune ca o singura functie i-a placut mai mult. Mi-as dori un astfel de frigider dar pare destul de voluminos si costisitor. Momentan frigiderul meu merge perfect si sper sa il mentin asa mult timp. Dar sigur il trec pe o lista de produse pe care mi le doresc. Intai sa castig la loto si apoi il cumpar. Primul, promit 🙂
Toshiba vine pe piața cu cele mai performante produse. Toate funcțiile ma impresionează. Am un frigider de la ei și sunt extrem de mulțumită de el!
Super tare inovatia asta, si convertorul e super tare si functia antibacteriana .. nu am auzit pana acum dar sigur voi mai auzi atat de astea 2 cat si de multe alte functii interesante
Ce bine ca exista aceasta functie la frigidere, este extrem de importanta.
Convertorul mi se pare foarte misto. Bineinteles, si functia antibacteriana, dar faptul ca se poate converti din frigider in congelator si invers mi se pare foarte smecher.
De cand visez la un frigider incapator, iar in acesta la cat e de spatios ar putea hrani o familie intreaga si doua luni. Pandemia ar muri de ciuda ca nu ma mai prinde umbland prin magazine ca sa ma molipseasca cu izul ei virusoid.
In zilele astea nu cred ca am mai putea supravietui fara tehnologie. O sa spui ca-s cam fatalilista, dar sunt destul de speriata de ceea ce se intampla cu si pe langa noi. Am trecut prin comunism, Revolutie si credeam ca le-am vazut pe toate. Uite ca nu-i adevarat. Eu as achizitiona un astfel de frigider fix pe considerentul securitatii. Nu ma intereseaza cat e de mare, de frumos, eu vreau sa nu ma mai tem pentru viata mea.