Misiunea agentului Certificat Energetic in regatul Performantei Energetice

Legea a doua a termodinamicii relatiilor la serviciu respecta legea a doua a termodinamicii, adica orice sistem fizic lasat liber tinde sa devina dezordonat. Daca sefa Entropia a fost plecata, eu, agentul Certificat Energetic, nume de cod 008, am amanat una din misiuni, iar ea a aflat. Cu entuziasmul unui copil in drum spre dentist m-am prezentat la ea in birou. Imi zambea cu gura pana la urechi aratandu-si dintii de pradator feroce, care alaturi de ochii reci si insidiosi ii tradau firea adevarata dura, plina de cruzime. N-a trecut decat o saptamana de cand n-am vazut-o si matracuca a inflorit, i-au mai crescut doi canini. Amintirea pericolelor si umbrele mortii intalnite in atatea misiuni secrete sunt nimic pe langa machiavelica mea sefa. Daca toata lumea cu trecerea timpului se deterioreaza, se consuma, se invecheste, se uzeaza, se degradeaza, ea tot creste si la propriu si la figurat. S-a dus linistea mea.

N-a avut curajul sa-mi spuna nimic in fata, stie ca fara mine, agentul Certificat Energetic, agentia este moarta, mai ales de cand prin Legea 159/2013 s-a introdus obligativitatea detinerii mele la incheierea oricarui contract de vanzare/cumparare de imobil…, dar m-a tocat marunt cu „oportunitatile de imbunatatire” chiar daca evaluarea generala a clientilor era laudativa. Ca de fiecare data intepaturile criticii ei mi-au intrat ca niste cutite incinse in carne, iar urmele de balsam cu laude au trecut ca vantul si numai cu ajutorul unui exercitiu simplu de respiratie am putut pastra aparentele.

Ce puteam sa spun?  Ca potrivit Directivei 2010/31/EU  casele nou construite din anul 2020 pe teritoriul UE trebuie sa aiba un consum de energie aproape zero si eu s-ar putea sa ma pensionez in curand? Ca desi eu n-o sa mai am de lucru, ea o sa cresca vazand cu ochii? Am tacut si am sperat in taina la o misiune noua, care sa ma tina macar cateva zile departe de atmosfera sumbra si duhoarea duplicitara, fariseica, perfida care o insoteste peste tot. Tinta interesanta nu s-a lasat mult asteptata, era o alta operatiune clandestina.

Cine sunt eu, agentul Certificat Energetic?

La baza sunt un document tehnic cu caracter informativ care atesta performanta energetica a unei cladiri. Sunt exprimat prin niste indicatori de performanta:

  • clasa energetica de la A la G ce include valoarea consumului total specific de energie (clasa A cu un consum de mai putin de 125 kwh/m2/an, clasa  G  cu un consum de peste 820 Kwh/m2/an. Cele mai multe din cladirile romanesti se incadreaza intre clasele C si D, clasa A avand locuinta eco);
  • indicele de emisii echivalent de dioxid de carbon CO2.
    Misiunea agentului Certificat Energetic in regatul Performantei Energetice
    Certificat energetic

Certificatul energetic da semnalul pentru a imbunatati performanta energetica globala a cladirilor recuperand caldura prin diferite metode de izolare, adaugand castiguri energetice suplimentare (ex: energiei solare pasive), simplificand sistemele de incalzire/racire, astfel incat sa fie redusa energia necesara cladirii si implicit reduse facturile de energie, emisiile de CO2. Certificatul energetic este intocmit de catre un auditor energetic  atestat de catre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului. Valabilitatea lui este de 10 ani, in cazul in care nu apar modificari majore ale imobilului (renovare cu izolare termica, schimbare tamplarie exterioara, schimbare sistem de incalzire/racire, etc).

Dosarul Top Secret

Entropia mi-a aruncat un dosar cafeniu. Aruncandu-mi repede ochii pe el am citit informatiile principale. In regatul Performantei Energetice, una pe nume Exergia a construit numai complexe de case pe care le-a clasificat ca fiind pasive.  O ideee nu-mi da pace. Daca nu-i peste tot la fel ca in regatul nostru, Ineficienta Energetica, unde toata lumea se disipa in frunte cu sefa?

In acest timp Entropia vorbea de una singura: Unde am mai auzit eu numele asta?
Misiunea agentului Certificat Energetic in regatul Performantei Energetice

Cucoana am vrut eu sa-i spun, nu ai fost la scoala? Exergia este unul din termenii pentru energia utila. Daca tu cresti facand umbra pamantului, crezi ca toti sunt la fel? Oceanul este plin de energie, mai mult decat ne-ar trebui, dar este la temperatura camerei; centrul pamantului are o multime de energie termica, dar este la o temperatura prea ridicata; Luna are o multime de energie cinetica, dar e departe; Soarele de asemenea are o energie considerabila din care nu putem capta mai mult de 15%, dar poate Exergia a gasit o metoda de a valorifica toate aceste energii si asta la un cost convenabil. Poate a reusit  sa o captureze pe Maria Sa Energia Verde si acum o tine intemnitata sau cine stie, poate i-a creat atatea conditii incat sta in acel regat de buna voie. Spun doar:

– Care-i misiunea in mod exact? Sa plasez doar niste „gandaci” in aceste case  pentru a afla ce se intampla? Vrei s-o capturez pe Exergia? Vrei sa fur patentul? Vrei sa ma infiltrez pentru a afla informatii clasificate?

 

Misiunea Eficienta Energetica

-Agent Certificat Energetic, vreau sa aflu secretul eficientei energetice, ce tehnologii, ce principii ale dezvoltarii durabile se folosesc in regatul Performantei Energetice pentru a-mi dezvolta o strategie pe termen lung. Tu esti ultima mea sansa de a ajunge sefa departamentului,  orice generare de entropie determina scaderea exergiei si eu trebuie sa cresc repede cu orice pret.

Am reusit s-o capturez  pe sora Exergiei, Anergia, crezand ca sub actiunea sugestibilitatii  sau macar a substantelor psihoactive voi reusi sa obtin ceva informatii de la ea, dar  nici cand i-am creat conditii de laborator pentru reversibilitatea totala a proceselor nu s-a putut transforma in exergie, nici macar partial.  Foloseste orice metode pentru a supraveghea locul, fii „fantoma”, tipul extrem de discret si aparent omniprezent care-si urmareste tinta din afara. Utilizeaza armele din dotare de la cele cu termografie, termoviziune a cladirilor, la cele mai putin ortodoxe si fii auditorul energetic de care am atata nevoie. In aceasta misiune pleci singur fara agentul Entalpia, cred ca este agent dublu, pe langa potentialul sau termodinamic cred ca ne este si potential inamica.

Gadgeturi si echipament personal

-Fiind spionul de top al agentiei beneficiezi de tot avansul tehnologic. Ai aici cateva gadget-uri pentru supravegherea video, audio, a computerelor, iar pentru echipamentul personal armurierul nostru ti-a pregatit cateva arme performante  cu termoviziune. Anonimatul este unealta ta principala. Cu aceste arme poti investiga sub acoperire, non-invaziv,  scanand in infrarosu  la fel ca un doctor diferitele afectiuni ale constructiilor si sper sa poti diagnostica cat mai multi „noduli” galbeni, portocalii si rosii. Cunosti foarte bine modul in care fiecare cod de culoare transmite informatia, foloseste-l! Daca prin absurd vei da de culoarea albastra esti autorizat sa faci orice pentru a sparge raceala acestei culori, adu-mi culorile calde in termograf.

Hai, disipa-te!

Adunarea de informatii

A doua zi deja eram in regatul Performantei Energetice filand noile cladiri. Am primit ordin sa patrund in cladiri cu orice pret si sa aflu ce se intampla acolo, asa ca am pus la punct o operatiune de anvergura. Armele revolutionare de formare a imaginii termice imi asigurau avantaje pe care le-as numi cheie fata de sistemele cu viziune pe timp de noapte, termoviziunea nu necesita nicio lumina ambientala ca sa functioneze si nici nu era afectata de lumina stralucitoare a zilei. Cel care crede ca aceasta imagistica termica arata doar obiectele care radiaza caldura are o conceptie gresita, orice lucru aflat peste temperatura de zero absolut emite radiatii in infrarosu. Termografia ofera multe alte instrumente utile si anume testarea densitatii materialului prin examinarea semnaturii termice a acestuia. O densitate alternanta poarta o semnatura proprie si poate fi cauzata de umiditate sau de un defect de constructie. Asa imi aleg punctele de acces intr-o cladire, gasindu-i punctele slabe,  ma infiltrez si urmeaza scurgerea de informatii catre agentia mama. Fara armele termografice mi-ar fi incetinita serios munca si as risca foarte mult.Misiunea agentului Certificat Energetic in regatul Performantei Energetice

Am instituit o urmarire permanenta, am scanat cu ajutorul termoviziunii cladirile,  dar nu am remarcat nicio activitate a carui natura sa-mi dea de banuit. Diagnosticul a fost ferm, cladirile erau 100% pasive, chiar daca eu am ales un esantion aleatoriu. Constructiile au fost diferite unele de altele prin anul, tipul de constructie. dimensiuni si forme. Toate, dar absolut toate, au fost construite si proiectate in conformitate cu regulile Performantei Energetice. Incredibil, dar adevarat!

Casele pasive

Definitia unei case pasive am invatat-o din scoala primara de auditor energetic, se bazeaza pe nevoi energetice extrem de scazute si o independenta energetica aproape completa. Obiectivul ei este de a reduce la minimum necesarul de energie si a produce confort printr-un microclimat excelent in cladire. Totul este posibil datorita principiilor de proiectare folosite:
-izolatie perfecta fara punti termice;
-anvelopare etansa care sa previna infiltrarea aerului exterior si pierderea celui interior;
-ferestre performante;
-forma de caldura care echilibreaza ventilatia si umiditatea;
-castig energetic prin exploatarea unor surse naturale gratuite, de exemplu a energiei soarelui;
-folosirea surselor de lumina eficiente energetic;
-un management bun al consumului de apa, energie;
-pozitionarea cladirilor in functie de punctele cardinale;

Misiunea agentului Certificat Energetic in regatul Performantei Energetice
http://www.thorntontomasetti.com

Prin designul sau o astfel de casa profita de clima pentru a mentine un interval de temperatura confortabila in casa. Designul pasiv reduce sau elimina necesitatea de incalzire sau racire auxiliara, care reprezintă aproximativ 40% din consumul de energie, in medie. Se utilizeaza surse naturale de incalzire si racire, cum ar fi brizele de aer si captarea puterii soarelui doar orientand in mod corespunzator cladirea. Un bun design pasiv este esential pentru realizarea unei vieti plina de confort termic, iar facturile de energie si emisiile de gaze cu efect de sera vor fi reduse drastic. Echilibru energetic plus protectia mediului. Cred ca in acest regat au fost folosite mecanismele de finantare la nivelul UE prin folosirea fondurilor structurale si de coeziune.

O astfel de casa consuma mai putin de un sfert din energia unei cladiri standard si nu are niciun sistem de incalzire separat in afara celui de ventilare cu recuperare a caldurii. Investitia intr-o astfel de casa poate parea mare fata de una normala, dar cheltuielile vor fi mult mai mici. De fapt in manualul auditorului energetic exista o comparatie incredibila intre casele pasive si cele traditionale, care concluzioneaza ca o astfel de casa isi amortizeaza cheltuielile de construire in 60 de ani. Pana astazi am crezut ca erau doar povesti nascocite de http://elemental.green, dar acum mi-am schimbat parerea.

Misiunea agentului Certificat Energetic in regatul Performantei Energetice

Nu te teme, aceste cladiri sunt extrem de rezistente, au un confort neegalat in conditii meteorologice extreme, si au o calitate excelenta a aerului din interior.

Analiza SWOT

.

Analiza SWOT a performantei energetice a unei cladiri

Trecerea agentului Certificat energetic de partea celor buni, a expertilor companiei Enermed Impex SRL

Ce m-a frapat din prima clipa cand am calcat in acest regat a fost ca toti oamenii zambeau, se salutau, comunicau civilizat intre ei, chiar pareau fericiti. Aici odata cu evolutia timpului nimic nu se strica, nu se uzeaza, nu se degradeaza, totul se intampla in mod diferit decat in regatul Ineficientei Energetice. M-am simtit din prima clipa ca fiind un oaspete privilegiat. Aici dragostea si bucuria fata de aproape este de ajuns, relatiile nu se deterioreaza, Energia este prezenta in fiecare casa si in fiecare om. Am clasat cazul atunci cand am aflat ca „vinovatii” de buna dispozitie a localnicilor erau expertii in certificare energetica, audit energetic, termoviziune si termografie pentru cladiri de la compania Enermed Impex SRL.

Daca casele pasive erau invaluite intr-un fel de mit urban, acesti specialisti erau baza tuturor legendelor care au pus pe ganduri generatii de auditori energetici. Eu niciodata nu am crezut ca aceste povesti au o baza reala, dar acum am descoperit realitatea, exista si sunt cei care fac regatul Performantei Energetice  sa dainuie. Ei ofera o evaluare aprofundata a cladirilor, un rating de eficienta si atunci cand este nevoie o lista cu imbunatatiri le necesare. Asa s-a putut cladi regatul Performantei Energetice.

Dosar clasat

In atare conditii cum as fi putut eu sparge acest camin cald? De ce sa fac acest lucru? De ce sa nu ma alatur lor? De ce sa nu fac parte din legendarii auditori  energetici de gradul 1 de la www.certificat-rapid.ro care au facut posibil regatul Performantei Energetice? De ce sa nu ma pun la dispozitia lor si sa-i ajut sa se imbunatateasca continuu prin cresterea nivelului de implementare a performantei energetice a cladirilor? De ce sa nu fiu in sfarsit fericit departe de rautatea Entropiei si de stalagmitele risipitoare de energie zise si blocuri din jungla de beton?

Entropiei i-am trimis un simplu mesaj: Disipa-te!

SSB 2017

18 comentarii la „Misiunea agentului Certificat Energetic in regatul Performantei Energetice

  1. Ce imaginatie ai! Si ce mod interesant de a include atatea informatii si norme!
    Pe mine oricum m-ai dat gata din momentul in care ai intrat in detalii tehnice! Nu pot spune ca am inteles mare lucru pentru ca nu ma pasioneaza subiectul, dar apreciez enorm faptul ca te-ai documentat si ai facut un efort pentru cititorii care au nevoie de un asemenea certificat!
    Bafta la concurs!

  2. Un articol plin de informații utile despre certificatul energetic. Ce bine că noi nu avem nevoie de el!

  3. Si eu vreau sa te felicit pentru munca depusa in elaborarea articolului, cred ca ai alocat mult timp pentru a aduna aceste informatii. Recunosc, am citit pasaje, nu sunt la curent cu informatiile acestea si nici nu reprezinta un domeniu interesant pentru mine, insa am aflat lucuri noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.