Recenzie Caesar Imperator de Max Gallo

   Sunt zile in care visez la locurile pe care le-am vizitat sau la cele pe care le voi vizita, iar altele in care calatoresc virtual prin istorie alaturi de cate o carte minunata. In ultima mea iesire la munte, mi-am ales ca tovaras de drum o carte despre generalul si omul de stat Iulius Cezar, cel care a transformat Republica Romana in Imperiul Roman, Caesar Imperator de Max Gallo.

Cartea face parte din colectia romanului istoric a Grupului Editorial ALL , unde am mai ochit cateva titluri interesante despre personaje care ne-au marcat istoria. In curand va poposi la Craiova Caravana Gaudeamus si atunci imi voi alege cativa noi prieteni.
Numar pagini: 496
Editura: Grupul Editorial All
Data publicatie: 02.11.2010
Colectie: Roman istoric

N-am vrut o lectura estetica cum ar fi tragedia lui Shakespeare pe aceeasi tema, nici un roman usor ca Cezar al lui Alexandre Dumas, ci am vrut adevar istoric, scris chiar de un istoric.

  Max Gallo a fost profesor de istorie la Universitatea din Nisa, purtator de cuvant al guvernului sau, deputat, redactor de ziar si este o figura remarcabila in viata publica franceza. Activitatea sa literara are la activ 80 de carti- biografii, romane, romane istorice, memorii. Mi-a atras atentia numele sau intr-o insemnare a academicianului Eugen Simion despre identitatea nationala, Max Gallo fiind pomenit ca un aparator al diversitatii si contestatar al globalismul salbatic.

Recenzie Caesar Imperator de Max Gallo
Caesar Chiaramonti – Muzeul Pio Clementino- Muzeul Vaticanului

Caesar Imperator este un roman istoric care are naratiunea stabilita clar pe fundalul faptelor istorice si ofera o imagine despre omul Caius si influenta sa asupra contemporanilor. Am incercat sa inteleg cum a ajuns Caesar  lider politic si cum s-a putut construi un imperiu atat de mare, ce i-a diferentiat pe romani de restul popoarelor, cum au reusit sa-si insuseasca toate valorile popoarelor cucerite astfel incat sa ajunga niste fondatori ai civilizatiei.

Cezar nu a fost un tiran sau un dictator, ci a traversat diversele etape ale ierarhiei romane, in 68 î.Hr chestor in Spania, in 65 î.Hr curule edil, in 63 î.Hr Pontifex Maximus, 62 î.Hr Praetor, in 61 î.Hr guvernator al Spaniei si a formay primul triumvirat cu Pompei si Crassus, in 59 î.Hr consul, in 58 î.Hr. a inceput cucerirea Galiei, in 52 î.Hr. a invins o revolta condusă de galicul Vercingetorix, in 49  î.Hr. a inceput razboiul civil dintre Cezar si partidul pompeian.

   Cartea incepe cu trecerea Rubiconului alaturi de trupele sale, pe 10 ianuarie 49  î.Hr., si marsaluirea catre Roma. Prin legea romana niciun general nu avea voie sa treaca cu armata lui frontierele provinciei atribuite, dar Cezar a revizuit acest obicei, iar Roma a vazut aceasta ca un act de agresiune incepand razboiul roman.

Recenzie Caesar Imperator de Max Gallo

Numele de familie al imperatorului era Iulia,  prenumele Gaius si  cognomen ( initial a fost o porecla care a devenit ereditara)Cezar. Familia Iuliilor au fost patricieni. Caius a locuit in Subura, la distanta de Forumul Roman si de centru, aceasta fiind mai degraba o mahala de conditie joasa.

Era un tanar dintr-o familie nobila, dar care nu era proeminenta in viata romana, desi el afirma ca dinspre tata e descendent al regilor troiani din Iulus, fiul lui Enea, si din mama descendent al zeitei Venus. Mama sa, Aurelia Cotta a jucat un rol major in educatia si dezvoltarea ambitiei sale. A fost casatorit de trei ori, de fiecare data in scopuri politice, iar viata lui abunda de femei de la sotiile senatorilor la curtezane. O legatura speciala a avut cu Servilia si cu Cleopatra.

Recenzie Caesar Imperator de Max Gallo
Andrea Mantegna- Trimfurile lui Cesar- Panza 5- Elefantii

Stiai ca Cezar inseamna elefant in feniciana?

Un stramos al sau a ucis un elefant intr-o lupta cu fenicienii si de atunci i s-a spus Cezar.  Cuvintele tar si kaiser deriva de la numele lui Iulius Cezar.

Recenzie Caesar Imperator de Max Gallo
Andrea Mantegna- Trimfurile lui Cesar- Panza 9- Iulius Caesar

In jurul anului 61-60 î.Hr. Cezar vede o statuie a lui Alexandru Macedon si realizeaza ca la varsta sa macedoneanul deja cucerise jumatate de lume. Cam in acelasi timp are un vis in care-si viola mama ce intruchipa Pamantul, iar prezicatorii il traduc prin faptul ca este detinat sa conduca. Astfel incurajat isi continua cariera ajungand prin tenacitate si mita sa fie ales in functii superioare, in pofida adversarilor sai foarte puternici. A tesut o intreaga panza de relatii, dar cea mai mare putere a lui a venit din credinta ferma ca este predestinat sa conduca Roma, lucru care l-a ajutat sa treaca peste multe obstacole cand ar fi putut esua.

  Din tinerete critica senatorii, nefiind bine vazut de catre optimates (tipuri de aristocrati), care erau preocupati doar de propriile interese si nu de bunastarea Romei.  A fost aclamat de poporul roman pentru ca a distribuit pamant soldatilor, a luptat pentru a le recunoste cetatenia romana celor din colonii,  a incercat sa puna capat coruptiei ce domina Republica Romana. Pentru toate acestea el s-a aflat mereu in pericol, dar a reusit sa creeze un imperiu care a domnit timp de patru secole in lume.

Viata lui Cezar poate intriga astazi prin modul cum a accedat  la putere, dar erau lucruri normale in acele timpuri.

Recenzie Caesar Imperator de Max Gallo
Andrea Mantegna- Trimfurile lui Cesar- Panza 3- Purtatorii de trofee si arme

Cum a inaintat in functii?

Forta sa au fost banii pe care de fapt nu i-a avut, dar i-a imprumutat restituindu-i mai ales din prada de razboi. Va conduce vaste campanii de cucerire incepand cu Galia, apoi Marea Britanie, Germania, Spania, Grecia, Asia Mica, Africa de Nord, Egiptul. Cuceririle au fost atat pentru propria glorie cat si pentru cea a Romei. Cu bani a putut fi consul, proconsul, Pontifex Maximus, Pretor Edil.

Recenzie Caesar Imperator de Max Gallo
Andrea Mantegna- Trimfurile lui Cesar- Panza 4- Purtatorii de vaze si coroane

 

A fost Cezar crud?

Nu, acestea erau regulile timpului, se ucidea fara remuscari si nimeni nu punea intrebari in aceasta epoca dinainte de compasiunea crestina. A condus razboaiele impotriva galilor sau altor popoare pentru a inainta in cariera si toate au fost inegale datorita puterii militare ale romanilor, inamicii fiind exterminati. Razboaiele si astazi sunt o constanta in istorie, un canal de violenta.

Recenzie Caesar Imperator de Max Gallo
Andrea Mantegna- Trimfurile lui Cesar- Panza 7- Captivii

  A fost expansiunea o consecinta a luptei politice pentru putere a lui Cezar?

Da, a vrut prestigiu si glorie militara initial pentru a-l egala pe Pompei si bani cat sa-l egaleze pe Crassus.

  Cum a transformat Cezar o republica intr-un imperiu?

Era un politician genial, geniu militar si un diplomat care stia sa se foloseasca in mod abil de slabiciunile celor din jur. A dominat viata politica datorita energiei, inteligentei si capacitatii de analiza, concentrare si planificare.

Recenzie Caesar Imperator de Max Gallo
Andrea Mantegna- Trimfurile lui Cesar- Panza 6- Purtatorii de trofee

   A controlat Cezar  un imperiu? 

Chiar daca a fost imperium el nu a condus un imperiu, data de inceput a Imperiului Roman este 27 î.Hr., iar primul imparat roman a fost  Gaius Octavius, nepotul lui Iulius Cezar.

Avea Cezar orientare bisexuala?  In cultura acelor vremi era ceva obisnuit si acceptat.

Recenzie Caesar Imperator de Max Gallo
Andrea Mantegna- Trimfurile lui Cesar- Panza 1- Trambitasi

Ce a ramas in urma lui Cezar?

A castigat razboiul civil si a devenit conducator al Republicii Romane punand bazele Imperiului Roman. Cuvantul cezar a fost folosit ca titlu de imparatii romani pana la Hadrian, in 138 d.Hr.

Prin cucerirea de teritorii a dus beneficiile civilizatiei romane in toate colturile lumii, dar a adus si multa suferinta.

A scris De bello Gallico și De bello Civili, Bellum Alexandrinium (47 î.Hr.), De bello Africo, De bello Hispaniensi. (de fapt le-a dictat scribilor care mergeau in paralel pe langa el si se spune ca putea dicta deodata fragmente din scrieri diferite, astfel cat unul termina fraza de scris celuilalt ii era adresata alta intr-un alt context si cu totul alt inteles)

 Recenzie Caesar Imperator de Max Gallo

Este un roman istoric care se citeste usor pentru ca te cucereste splendoarea vietii in acele timpuri si te lasa sa-l vezi pe omul Iulius Cezar cum creste treptat, chiar daca de multe ori greseste in egoismul sau si dorinta de putere. Viata lui Cezar ne spune intr-un fel cam ce ar trebui sa evitam daca vrem sa realizam o lume dreapta si umana.

30 de comentarii la „Recenzie Caesar Imperator de Max Gallo

    1. Am terminat-o, acum citesc alta tot de la All – Middlemarch de George Eliot. Dupa aceasta carte s-a facut un serial care a fost difuzat si la noi. De atunci imi tot doream sa gasesc si sa citesc cartea. E ceva in genul lui Jane Austin.

  1. Recenzia realizata de tine mi-a trezit amintiri de la orele de latina din liceu. Mi-am amintit cum trebuia sa studiem „Ab Urbe condita! (cele 2 volume) si sa traducem de acolo din latina in romana. Frumoasa istoria din acea perioada 🙂

    1. Mi-ai adus aminte, mi-a placut mult latina, dar din pacate am uitat cam tot. Oare astazi o mai fi disciplina obligatorie? Nu cred.

    1. Am mai vazut la editura All inca o carte cu acelasi subiect si poate o s-o iau si pe aceea. Ducandu-ma la Roma m-am molipsit de dorinta de a cunoaste cat mai multe despre istoria acestui oras.

  2. Mie mi-a placut foarte mult istoria la scoala, acum nu cred ca m-ar tenta sa citesc astfel de carti 🙂 Felicitari, ai realizat o recenzie foarte buna.

    1. Eu nu m-am omorat dupa istorie, dar era vina profilor care te tocau marunt cu anii, lucru pe care nu l-am suferit. Oricum atunci cand am dat la drept am reusit sa invat lejer toate cele patru manuale in patru luni.

  3. Super, nici nu stiam ca se gaseste in limba romana aceasta carte. Ca idee eu am inceput Cesar a lui Dumas si nu mi-a placut, pana la urma am abandonat-o. Si eu sunt cel mai mare fan al lui Dumas, nu-mi vine nici mie sa cred.

    1. Cei de la Europa Fm au avut o idee geniala cu pufurile alea si erau plasate in plin soare. Stateam toti ca soparlele la soare si fiecare-si facea de lucru. La mine fie-mea era pe partie si n-am avut chef de socializat, asa ca mi-am luat cartea.

    1. Eu cred ca la modul sau de gandire ar putea linistit sa traisca si astazi printre noi, este un lider cu tot atat ambitie si scrupule ca si cei pe care-i vedem acum printre noi.

    1. Ar trebui sa luam lectii de leadership de la el :)) Pe mine m-a facut suficient de curioasa incat sa caut o carte „scrisa” de el si sa-i vad modul de gandire vis-a-vis de genocidul pe care l-a produs ambitia sa.

        1. Relativ la acele vremuri nu a considerat nimeni macelul facut de el genocid, dar eu cred ca si astazi acesta bate de departe unul din razboaiele mondiale. Desi am vazut De bello Galico si in engleza trebuie sa recunosc ca inca nu l-am descarcat.

  4. Nu este exact pe stilul meu, prefer filmele cu acest subiect, dar am citit descrierea ta cu drag. De multe ori prefer rezumatul unei carti istorice pentru ca eu nu am rabdarea necesara pentru cartile istorice.

    1. Atunci incearca filmul Julius Caesar din 1953 facut de Metro-Goldwyn-Mayer dupa piesa lui Shakespeare, are o distributie super: Marlon Brando-
      Mark Antony, James Mason -Marcus Junius Brutus, John Gielgud -Gaius Cassius Longinus, Louis Calhern -Julius Caesar.

  5. Nu prea imi place istoria si nici carti de genul nu cred ca as avea rabdare sa citesc, desi sunt de acord ca as putea afla informatii noi si interesante despre lucruri vechi, nemuritoare

    1. Iasmy atunci citeste Iulius Cezar de Shakespeare, acolo sunt subliniate mai bine calitatile de lider ale lui Cezar. Pe mine ma surprinde cat de actuala este gandirea lui, e la fel cu cea unui lider de astazi, calca in picioare orice pentru a-si atinge scopul.

  6. Cartea nu ma atrage atat de mult precum pozitia pe care o ai in acel fotoliu in mijlocul naturii si cu multa zapada in jur. Nu stiu daca in acea situatie m-ar fi pocnit cititul, dar imi place imaginea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.