Zoomul potrivit la Cetatea potrivita

    Aici poti fi alaturi de: Chinezu, Dan Byron, Deea, Toma Nicolau, Carmen Albișteanu, Valentina Dică, Corina Scheianu, Cosmin Tudoran, Cristian Florea, Victor Arsene, Cristian Șuțu.

       Iti spun toate acestea pentru ca esenta unui blogger este de a tine un fel de discurs reflexiv, de a arunca o privire asupra cotidianului, de a tine o arhiva subiectiva de amintiri, experiente, repere si de a le  impartasi in mod virtual, deci de a nu fi egoist, dar in secret sper ca juriul ma va alege pe mine.

     In primul rand pentru ca articolele mele tanjesc sa fie imbogatite cu fotografii reusite, care sa le sustina si care sa tinda spre idealul fotografic: fotografia sa-si  poata spuna singura povestea.

    Fotografia ca si scrisul sunt pasiuni prin care poti comunica celorlalti emotiile suscitate de un subiect, dar daca nu-ti pasa de subiect, rezultatul in ambele cazuri este mediocru si numai  avand acest interes poti  realiza fotografii si articole incredibile. Ce conteza cu adevarat e gandirea fiecaruia, felul in care interpreteaza cea mai simpla situatie sau obiect si cert este ca toate, chiar și cele mai prozaice inregistrari de lucruri, sunt subiective.

        Am trecut de cele 10 000, deci  este cazul sa trec in etapa urmatoare.

     Digitalul a adus fotografia la indemana oricui, dar nu pot sa rezum tot procesul fotografic la subiect si declansare, am vazut deja ca este total gresit. Sunt un fotograf amator, avand ca practica mai mult fotografia de vacanta, asa ca am lacune majore pornind de la tehnica, la tipuri de aparate, utilizarea si rolul accesoriilor foto, ce sa mai spun de setari si reglaje corecte pentru diverse situatii de fotografiere. Sunt preocupata de a vedea si a simti  subiectul fotografic  si nu de diafragma sau timpul de expunere. Fotografiez subiecte care-mi trezesc curiozitatea si incerc sa captez momente magice ca rasariturile si apusurile, lumina oblica si calda ce precede intrarea soarelui in orizont cu norii iluminati de jos ce genereaza o senzatie de ireal, de peisaj de pe alta lume.

      Problema este  ca nu pot reda senzatia de intrare in peisaj, relatia dintre planurile apropiate si cele departate care o pun in valoare, adancimea cadrului, obtinerea unei claritati pe toata adancimea. Incerc sa invat sa vad mai bine citind carti despre arta si compozitie, facand poze si apoi studiind rezultatele, dar o metoda mai eficienta  ar fi lucrul alaturi de un fotograf profesionist de la care sa pot „fura” informatii si invata cateva  trucuri de fotografiere.

    Initial fugeam dupa pixeli, pana am realizat ca acest razboi al pixelilor tine mai mult de ratiuni publicitare si economice decat de o crestere a calitatii imaginii aparatului, nu ai nevoie de o tona de pixeli pentru o imagine de calitate, asa ca povestile mele nu mi le spun la rezolutii spectaculoase, nu am instrumente moderne, am decat dorinta de a capta esenta povestilor in fotografii. Nu contest ca pentru o fotografie de succes ai nevoie de abilitatile tehnice, dar acestea nu sunt decat antecamera unei bune fotografii, o fotografie tehnica nu este neaparat si o fotografie buna.

      Pozele le fac in majoritatea timpului cu telefonul, deoarece nu plec la vanatoare de momente, ci le accept pe cele care mi se releva, dar compensez prin pasiune si daca nu obtin rezultatul dorit apelez la trucul cu post-procesarea imaginilor, manipulez fotografiile cu ajutorul calculatorului. Se pare ca la acest capitol stau mai bine si cu ajutorul diverselor metode de prelucrare si retusare, ajustez curbe si niveluri, imbunatatesc culori, contrastul si calitatea fara sa compromit calitatea fotografiei, iar ocazional indepartez cate vreun obiect ce nu-si gaseste locul in cadru.

    Imi doresc ca eu sa fiu beneficiara notiunilor teoretice ce vor fi discutate in tabara, fiindca sigur vor cuprinde detalierea modalitatilor de fotografiere a arhitecturii unui oras vechi, tururi indelungate prin cetate atat in timpul zilei cat si noaptea, si astfel sa se le pot  materializa in imortalizarea personalitatii locului. Ca drept ofranda  voi aduce respectul pentru natura si bucuria intalnirii cu maria sa Cetatea Bistritei.

     Pe de alta parte m-as simti privilegiata sa am posibilitatea sa fiu alaturi de oameni pe care ii stimez si pe care altfel nu as avea cum sa-i intalnesc, sa depasesc new media: internetul si cultura media si sa schimb tipul de interactiune dintre noi: din virtual in carne si oase ( mai mult oase in cazul meu).

     Prezenta mea ar fi un plus, deoarece balanta e cam inegala pentru acest tur de cetate: sapte cavaleri si patru domnite, plus ca „Mă fraţîlor, io v-o zîc p’aia dreaptă” niciun oltean in echipa ??

    E drept ca o olteanca e un oltean si jumatate, dar promit ca nu mananc mult, oricum  vin de-acasa cu meniul special in diplomat: ciorba de stevie, ostropel fara pui, mamaliga, garnitura de praz si zaibar din rezervele speciale -Nea Marin fu sau nu fu miliardar?

   Port la mine mereu „condeiul de tufan/ Unde scriu nu sterg un an”, asa ca pentru compozitia povestii, pentru ca sensibilitatea sa se combine cu simtul cromatic si pentru ca rezultatul final sa fie plin de expresivitate si sa redea starea unui moment unic,

votati-ma, 
ca fiind zoomul potrivit la cetatea potrivita,

macar ca un exercitiu pentru duminica, care sper sa nu mai fie a orbului.