Imaginea repetitiva a istoriei tiraniilor la Festivalul Shakespeare- Macbett in regia lui Purcarete

Imaginea repetitiva a istoriei tiraniilor la Festivalul Shakespeare- Macbett in regia lui Purcarete

In contextul tensiunii induse de razboiul din Ucraina, piesa lui Eugen Ionescu, Macbett, performata de catre trupa Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, in cadrul Festivalului International Shakespeare de la Craiova, este incredibil de actuala. Macbett in regia lui Purcarete subliniaza imaginea repetitiva a istoriei tiraniilor si a masacrelor. Razboiul insusi este un teatru al absurdului, doar ca este jucat pe scena dimensiunii colective a lumii. Intotdeauna razboiul a fost lipsit de sens, dar unul in Europa secolului XXI este de-a dreptul lipsit de conexiuni logice. Spunem mereu ca istoria are o structura circulara, repetitiva, dar speram ca macar in acest secol, la acest capitol, sa sufere sincope. N-a fost asa si asta denota cat de mult avem nevoie de teatrul absurdului pentru a deturna conflictele si situatiile critice inainte sa denatureze.

Pretendentii la putere ar trebui sa aiba Macbett si alte piese apartinand teatrului absordului intr-o lista de lecturi obligatorii. Ca la scoala. Poate atunci am putea incetini repetarea hiperbolica a violentei in stilul Ubu Roi/Rex. Si daca am amintit Ubu Rex, gandul ma duce automat la spectacolul de nivel international regizat, la Craiova, de catre Purcarete, acelasi loc unde acum se desfasoara Festivalul International Shakespeare. Ce spectacol! Ce trupa! Ce regizor! Ce eveniment marcant al anilor 90! Ce era a deschis Teatrului National Craiovean!

Noua era pentru trupa craioveana incepuse la sfarsitul anilor 80 cand Silviu Purcarete devenea colaboratorul si mai apoi membrul Teatrului Național din Craiova. Fara energia si personalitatea lui, trupa n-ar fi fost pregatita pentru intalnirile ulterioare la nivel international. Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova a fost fondat 1994, la initiativa directorului general de atunci – Emil Boroghina.

Anul acesta se implinesc 30 de ani de la Titus Andronicus in regia lui Silviu Purcarete, piesa care a facut legatura cu situatia politica a Romaniei postcomunista, iar acum, in aceeasi rezonanta, Macbett face legatura cu situatia politica din Europa. Punct comun- violenta de cele mai multe ori fraticida. La urma urmei, arta încearcă să explice viața, iar din teatru nu putea lipsi prezentarea absurditatii absurdului.

Ambele piese, piesa parodica a lui Eugen Ionescu, Macbett, rescriere dupa Macbeth a lui Shakespeare, dar si originalul, sunt lucrari mari, foarte cunoscute, asa ca nimic din ceea ce as spune eu nu se poate numi spoiler. Piesele se bazeaza pe fapte isorice adevarate. Macbeth a fost un than care a domnit in Scotia intre anii 1040 si 1057, dupa regele Duncan (1034-1040), pe care intr-adevar l-a omorat impins de catre sotia sa.  Ca semn al remuscarilor sale a facut un pelerinaj la Roma pentru a se pocai pentru faradelegea savarsita.

 Absurd.  Piesa, situatia,  relevanta in contextul actual. Absurdul timpurilor trecute, prezente. Purcarete foloseste povestea pentru a sublinia repetitivitatea absurditatilor politice impletite cu tragedie, angoasa, grotesc. Azi. Acum. Textul nu si-a pierdut in timp niciun gram de relevanta si are acum o incredibila rezonanta politica. Viata e privita ca o tragedie burlesca, fara vreun progres, ci doar o vesnica repetitie de tirani, masacre. Tragedia shakesperiana devine o farsa grotesca a apetitului si abuzului de putere, sporind pesimismul si excluzand restabilirea vreunei ordini. Este o productie de serie a raului, o generalizare a lui. Fara Speranta, fara Ordine, fara Progres.

 Tirada lui Macol despre descendenta sa dinastica, tirada  ce anunta ciclul nesfarsit al tiraniei este cutremuratoare.

MACOL:

Dacă nu tăceti chiar în clipa asta, pun câinii si soldații pe voi.  Iar acuma, că tiranul e mort și își blestemă ceasul în care s-a născut, vin și vă zic: țara mea o să vadă domnind mult mai multe vicii decât a văzut până acum. Va suferi mai mult și în mai multe feluri sub cârmuirea mea, decât a suferit până acum. (Pe măsură ce Macol își face declarația, se aud murmure de respingere, de disperare, de stupefacție. La sfârșitul tiradei, lângă Macol nu va mai rămâne nimeni.)
Simt că toate viciile sunt așa de bine înfipte în fința mea, încât atunci când ele își vor da drumul în lume, negrul Macbett o să pară alb ca zăpada și toată țara va spune despre el că a fost un mielușel, față de nenumăratele mele păcate. Macbett a fost sângeros, desfrânat, avar, ipocrit,viclean, brutal, malițios, plin de tot ceea ce se cheamă viciu. Dar el n-a fost nimic față de ce va să fie traiul cu mine. Toate nevestele, fiicele, mătușile și fecioarele voastre la un loc nu vor fi de ajuns ca să umple marea poftelor mele. Iar patimile mele vor spulbera orice zăgaz ridicat în fața lor. Mult mai bun o să vi se pară Macbett față de mine. În afară de asta, există în firea mea, compusă numai din instincte fatale, o avariție așa de mare, încât, în timpul domniei mele, tuturor nobililor le vor fi tăiate capetele, spre a li se lua pământurile. De la unul îmi vor trebui bijuteriile, de la altul casa și fiecare nouă posesiune va fi pentru mine decât o scânteie pentru o flacără și mai devoratoare de avuții. Voi pune la cale procese cu cei mai buni și mai loiali dintre voi și vă voi distruge, ca să vă pot înhăța bunurile. Nu am niciuna dintre virtuțile proprii suveranilor, nu am simțul dreptății, nu sunt sincer, nu-mi plac echilibrul, stabilitatea, generozitatea, perseverența, mila, omenia, răbdarea, curajul, fermitatea, dar sunt arhiplin de porniricriminale. Niște porniri pe care mi le voi satisface prin toate mijloacele.
Ei bine, da, acuma că am puterea voi vărsa în iad laptele dulce al armoniei. Am să tulbur pacea universală. Voi distruge orice înseamnă unitate pe acest pământ. Vom începe prin a face din ducatul acesta unregat. Iar eu voi fi rege. Apoi un imperiu, și eu voi fi împărat. Voi fi supra-Alteță, supra-Sire, supra-Maiestate, voi fi împăratul tuturor împăraților. 
macbett eugen Ionescu tirada lui macol

Reflectia asupra puterii si a coruptie ei este evidenta, iar comedia asemănării cu tragedia actuala a istoriei este infioratoare. Oamenilor in contextul actual le este din ce in ce mai greu sa faca sacrificii si privatiuni, pentru ca modernitatea a facut sa dispara moderatia. Ar trebui sa invatam sa ne limitam dorintele, forta, mai ales cea politica si sa le subordonam intereselor morale ale societatii, altfel putem ajunge sa ne autodistrugem. Cu toate ca acest secol ne-a depasit asteptarile in materie de tehnologie, se pare ca fiinta umana arata un regres spiritual, moral, etic.

Dorinta de putere se manifesta prin a pastra/creste/demonstra distanta fata de ceilalti, cu . scopul de a se  diferentia  de ceilalti. Dorinta de putere este legata de egoism. Obiectivele egoiste ale celor mai multi dintre noi au legatura cu nevoile vitale: o securitate economica, hrana, locuinta, iar obtinerea lor ofera o sansa mai buna de supravietuire.  Dorinta de putere nu face parte din supravietuirea individuală, nu este legata de nevoile de baza, deci egoismul fiintei umane are limite, dar dorinta lui de putere nu.

Toti credem ca sfera noastra individuala este superioara celei politice si ne-o idealizam. In opozitie, actiunea politica pare sinistra si sigur ar trebui ridicata la sfera individuala. Nu vreau sa fiu pesimista, dar actiunea politica prin natura ei este nedreapta. Ea si raul sunt legate si asta devine clar cand recunoastem ca este aproape imposibil ca o actiune sa fie etica si sa indeplineasca  regulile jocului politic. Indicatorul succesului politic este gradul in care cineva isi demonstreaza puterea asupra celorlalti. Indicatorul succesului moral este gradul in care cineva demonstreaza ca ceilalti nu sunt mijloace sau instrumente, ci scopuri in sine. Contrar parerii generale, scopul nu scuza mijloacele. In acest context, noi alegem sa fim politici sau apolitici. Daca respingi politica crezand ca astfel vei face mult mai putin rau societatii, esti egoist si vei contribui la perpetuarea raului. 

Arta este puternic conditionata de evenimentele grave istorice, dar tot ea le si poate sublinia. Pe scurt, absurdul istoriei tiraniilor si a masacrelor trebuie sa ne dea de gandit, cat sa incercam sa le rupem structura circulara si repetitiva.

8 comentarii la „Imaginea repetitiva a istoriei tiraniilor la Festivalul Shakespeare- Macbett in regia lui Purcarete

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.