Dupa mai bine de un an de zile de pandemie si stat in casa fara nicio interactiune offline cu prietenii, n-as fi ratat pentru nimic in lume Gala Spring SuperBlog pe malul marii. Mi-era dor de toti si de toate:
- de stat la povesti blogaresti despre sponsori, jurii, brifuri, produse, agentii, etc;
- de intalnirile la o bere, cafea din vechea normalitate;
- de litoralul romanesc pentru ca anul trecut am vazut Marea Neagra, dar din perspectiva litoralului bulgaresc;
- de atmosfera de vacanta ce o imprastie briza marii si de o plimbare pe malul marii;
- de efervescenta evenimentelor din blogosfera si de multe, multe altele.
Ultimul eveniment la care am participat a fost pe 5 martie 2020, la Palatul CEC din Capitala, unde a avut loc “Social Media Summit București 2020” – un eveniment marca Biz Agency. Acolo m-am intalnit ultima data cu unii din superbloggeri, pe urma stii ce a urmat.
Pana in pandemie viata mea era ca un tren de viteza, fara opriri, cu totul planificat sau, ei bine, asa credeam eu. Si intr-o dimineata, temerile au devenit reale dupa sosirea unui virus din cealalta parte a lumii. Stiam deja de pandemie la SMS Biz, doar ce plecasem de o saptamana din Italia, unde asistasem la exodul turistilor datorita inchiderii Carnavalului de la Venetia, vazusem in Piazza Della Repubblica, Florenta, lumanarile aprinse si florile depuse in jurul fotografiei lui Li Wenliang (medicul chinez care a atras primul atentia asupra pericolului reprezentat de coronavirus), dar imi tot repetam „Nu poate fi atat de rau”, de parca aceste cuvinte ar fi putut opri ceea ce a venit. O parte din mine a vrut sa creada ca acest lucru va trece repede si mi-am pastrat mintea calma. Cu toate acestea, zilele au trecut, au aparut noi infectati, cercul s-a strans mereu, iar decesele au inceput sa se simta apropiate. Numarul de imbolnaviri nu mai erau o statistica, erau palpabile. Am decis sa stau in casa. Mai bine de un an.
La inceputul pandemiei am luat distantarea sociala ca pe o detoxificare, un timp pe care-l puteam da cartilor, cursurilor, filmelor, familiei. Apoi nu mai diferentiam zilele, pentru mine era mereu luni, dupa ce o perioada a fost numai duminica. Cand toate zilele au ajuns sa fie vineri am realizat ca pandemia era o realitate si trebuia constientizata, acceptata, sa traiesc cu ea, dar sa nu o las sa ma paralizeze. Am inceput sa pretuiesc mai mult ceea ce avem si oamenii din jur. Mi-a intarit empatia si sensibilitatea fata de ceilalti. Acest proces, pentru ca asa il vad acum, mi-a luat si mi-a dat putere. Accept ca stilul meu de viata s-a schimbat in bine, imi dau timp sa ma odihnesc si sa nu ma grabesc prin viata, pentru ca am inteles ca fiecare imbratisare, zambet, privire merita un boost de sentimente si sa ma bucur de fiecare loc in care ma aflu, ca si cand ar fi ultima data cand am ocazia sa plec de acasa. Intr-o zi aceasta pandemia va trece definitiv, dar ma voi minuna mereu de inocenta cu care i-am trait inceputul si de prima zi cand m-am intors la mersul fara scop la supermarket. doar ca sa respir, dar cu teama.
Acum sunt cu adevarat gata sa cuceresc lumea, asa ca am inceput sa creez „primele” amintiri postpandemice, pe malul marii, alaturi de superbloggerii care ii iubesc si apreciez. De pe terasa Hotelului Opal din Cap Aurora, de pe balconul camerei mele, de pe malul marii, am vazut fiecare asfintit in aer liber (as fi vrut sa vad si rasaritul din mare, dar n-am putut sa ma trezesc) si nu intr-o fotografie, ca in ultimul an. M-am bucurat ca un copil cand am intrat in camera de hotel, a fost prima data, dupa un an de zile, cand am dormit in alt pat decat al meu, am privit la ecranul altui televizor, am mancat la masa alaturi de alti oameni decat familia mea si asta intr-un restaurant. Pana si aerul conditionat din camera parca era mai altfel, doar tantarii erau aceiasi.
In mare, i-am gasit pe superbloggeri exact cum i-am lasat acum un an, poate un pic mai vorbareti si mai expansivi in gesturi. Nu stiu cum m-au vazut ei, dar eu am avut momente cand am aratat tristetea care m-a umplut in pandemie. De fapt, am fost ca imparatul din poveste ce cu un ochi rade si altul plange. N-ar fi trebuit sa simt decat bucurie, dar lunile de restrictii si pandemie pe langa ca m-au invatat sa am mai multa recunostinta, putere si rabdare, m-au facut si mai sensibila. Empatizez mult mai usor, de fapt cred ca empatia a fost cheia noastra, a tuturor, in lupta impotriva coronavirusului.
Spre deosebire de alti ani, la aceasta Gala n-am mai dansat, nici multe poze n-am mai facut, doar am conversat. Asta nu ni s-a mai intamplat si am participat cam la toate din ultimii opt ani. De ce? Fiindca astfel am fi pierdut ocazia unor conversatii placute fata in fata si astfel din puterea de a transforma aceasta adversitate-pandemia- in oportunitatea unei constiinte colective. Da, cred ca SuperBlogul a reusit sa creeze asa ceva si chiar daca se simtea in aer si inainte, in pandemie s-a materializat. Prima data am simtit energia asta pozitiva cand ne-am mobilizat sa-l ajutam pe Radu Tuglea sa treaca emotional si material peste boala, dar apoi, odata cu venirea pandemiei, s-au cumulat toate undele, ale noastre si ale cititorilor nostri. Toti am simtit la unison aceleasi emotii, frici, provocari si am incercat sa ne ajutam unii pe altii pentru a trece peste diversele incercari pandemice.
Vezi si :
Decameronul SuperBlog
De fapt, prezenti la Gala SuperBlog n-am fost numai 100 de bloggeri, ci si miile de cititori ai comunitatilor noastre reunite. In aceste zile, de pandemie, am asistat la evolutia unei societati care se agata de lucrurile mici, care nu vrea sa cedeze pesimismului si care nu a incetat sa lupte, iar singurul lucru care ne-a mentinut a fost increderea, speranta intr-un viitor mai bun si sprijinul oamenilor din jur. Aceasta pandemie a facut ca multi oameni sa se retraga chiar din propria familie, temandu-se de contagiune, boala, dar articolele noastre imi place sa cred ca au usurat din temerile cititorilor, iar comentariile lor au reusit sa ne ajute si sustina moral pe noi. Zilele au trecut mai repede, mai usor, mai putin dureroase, mai colorate, mai pline de speranta. Pandemia chiar daca ne-a izolat in case, de fapt ne-a unit. Rutina nostra de solidaritate in comunitate si in particular cu fiecare om s-a schimbat.
Am invatat sa ne pretuim mai mult familia, prietenii, cititorii, sa ne iubim, sa ne pretuim asa cum suntem, cu imperfectiuni si in continua invatare, sa ne bucuram, sa multumim, sa ne impartim sentimentele, sa respiram, sa imbratisam aerul si natura, sa traim pe deplin. Ne-am reinventat si o sa ne reinventam de cate ori o sa fie nevoie, pentru ca trecutul nu se mai intoarce, si noi vom crea o noua lume, o noua normalitate.
14 comentarii la „Ganduri pe malul marii de la Gala Spring SuperBlog 2021”
Am savurat articolul ăsta! În primul rând, felicitări pentru poziția din clasamentul Spring Superblog 2021, se vede că ai savurat din plin această întâlnire cu ceilalți bloggeri! Mi-aș dori să am și eu asemenea experiențe!
Pare ca v-ati distrat. Felicitari ca duci provocarea Superblogului de atatia ani!
A fost o intalnire tare frumoasa si mi-as fi dorit si eu sa pot fi prezenta. Poate la editiile viitoare ma alatur si eu pentru ca am admirat fiecare poza in parte si se vede bucuria pe chipul vostru
E bine să cunoști oameni care au aceleași pasiuni ca și tine și să discuți cu ei diverse teme.
Cred că la mare e cel mai frumos loc de întâlnire.
Pare sa fi fost o reuniune super! Ma bucur ca ai ajuns acolo si te-ai distrat!
Foarte frumos evenimentul! Cred ca te’ai distrat pe cinste.
Se pare ca v-ati distrat perfect! Frumos! Anul acesta n-am avut cum sa particip. Poate la anul 🙂
O activitate interesanta și productiva,mi-ar fi plăcut și mie sa particip însă de la vreme încerc sa nu ma stresez,sa nu ma incarc cu prea multe emotii.
Iubesc intalnirile de genul si se pare ca v-ati distrat si de aceasta data. Poate data viitoare reusesc si eu sa ajung sa va revad
Frumoase fotografii, big like 😉