Teroarea renaste ultimul Resident Evil

   La 21 de ani de la primul joc video dezvoltat si lansat de Capcom in 1996, la 15 ani de la primul film din franciza „Resident Evil”, ADN-ul seriei nu a disparut ci s-a multiplicat prin aparitia la inceputul lui 2017 al jocului cu numarul 7 ” Resident Evil 7: Biohazard” si la al saselea film „Resident Evil: The Final Chapter” .

1.Resident Evil (2002)
2.Resident Evil: Apocalypse (2004)
3.Resident Evil: Extinction (2007)
4.Resident Evil: Afterlife (2010)
5.Resident Evil: Retribution (2012)
6.Resident Evil: The Final Chapter (2017)
Aseara am fost la premiera filmului „Resident Evil: The Final Chapter”, la Inspire CinemaCinema 3D Craiova , iar dupa cum m-am asteptat am fost ingrozita la maxim si stomacul mi-a stat in gat. De floricele si suc nu mai spun, au pendulat pe esofag, cele care n-au apucat sa evadeze gasindu-si scaparea pe jos. Mr. Bean privind la filme de groaza e mic copil pe langa mine.
  Rezistenta filmelor din franciza „Resident Evil” este unica printre cele bazate pe jocuri video, care rareori au succes suficient de mare pentru a justifica o continuare, iar in acest caz am ajuns la al saselea film din serie. Acest lucru te face sa te intrebi care-i secretul longevitatii sale, al profitului sau? Este mai sangeros, intriga mai buna, mai multe trucuri psihologice, actori mai buni?
   Din start se observa cateva deosebiri: buget relativ mic, nu se repeta actiunea din joc, nu arata ca un joc, nu se adreseaza in principal gamerilor, este simplu, bazandu-se in general pe tensiune si este un hibrid de actiune / SF / groaza. 

Teroarea renaste ultimul Residence Evil? N-as prea crede.
  Dupa cum se prefigureaza si acest film va avea incasari record, asa ca desi regizorul Paul WS Anderson, casatorit cu Milla Jovovich (eroina francizei), declara ca acesta este ultimul capitol, cred ca blufeaza.
Alaturi de Milla Jovovich care a demonstrat deja ca poate duce singura o intreaga franciza, se mai intorc in acest „The Final Chapter” la locul de inceput al cosmarului  – Stupul din Raccon City – inca cateva stele: Shawn Roberts (Land of the Dead, Diary of the Dead), Ali Larter (Final Destination), Iain Glen (Game of Thrones), carora li se adauga Ruby Rose (Orange Is the New Black), Eoin Macken,  Lee Joon-Gi, Fraser James si William Levy.
  Daca nu stii despre ce este vorba in celelalte serii, deruleaza video-ul de mai jos si vei vedea un scurt sinopsis prezentat chiar de catre Milla Jovovich.

  Dupa cum ai vazut s-au intamplat o serie de lucruri nebunesti, o intreaga apocalipsa zombie care cere o adunare a fortelor impotriva corporatiei Umbrella- o organizatie puternica care serveste franciza cu sursa primara de marsavie.
   Nici nu a inceput bine filmul si o scena cinetica m-a inghetat cat sa-mi ramana floricelele-n gat. N-o fi Alice vreun personaj cu caracter complex si nici foarte expresiva din punct de vedere emotional, dar impregneaza rolul cu secvente de lupta minutios coregrafiate care sfideaza gravitatia, pline de fizicalitate. Nu te astepta ca filmul sa-ti raspunda la intrebari existentiale, el decat te va ingrozi, iti va cultiva frica, te va tine in tensiune si te va satura de zombi, monstrii mutanti.
 Filmul este contrar replicii lui Charlie Chaplin, „Gandim prea mult si simtim prea putin”, astfel ca senzorial vei experimenta  o ceata zgomotoasa, bulversanta de miscare si impact, rasturnari de situatie socante fara vreun dialog indelungat, ci mai mult monosilabic.
   Alice se caracterizeaza foarte bine atat pe ea cat si toata seria – “Sometimes I feel like this has been my whole life. Running. Killing.”  Dar nu urmaresti acest film pentru caracterizari profunde, ci pentru latura sa dura, frapanta, izbitoare, a ritmului, actiunii  care sigur nu te va plictisi.
Imagine din Residence Evil The Final Chapter

 

   Violenta este la ea acasa in film, este o lupta pentru supravietuire, iar Alice (Milla Jovovich) este batuta in mod constant, ramanand inconstienta de doua ori si degetele ii sunt taiate. E destul de greu sa te uiti la ecran, sunt monstrii, zombii care te sperie in mod constant, este o gramada de sange, sunt explozii, mingi de foc, accidente auto, etc. M-am bucurat ca peste unele imagini sangeroase s-a trecut rapid fiind aproape nedefinite, ca filmul era editat in viteza si ca se succedau grozaviile, chiar daca asta m-a agitat in mod constant, in schimb n-am ramas cu vreo imagine intiparita pe retina a vreunei scene violente, pentru ca a fost impanat cu asa ceva.
 De un singur lucru mi-a parut rau, ca soundtrackul nu a fost realizat in colaborare cu Marilyn Manson, Rammstein, Depeche Mode, ca in primul film al seriei. Am rezonat insa cu coloana sonora compusa de Paul Haslinger, nervoasa si puternica, in sensul ca mi-au sarit floricelele din punga la cateva acorduri dure.
Ca o concluzie, fanii seriei si cei care-si doresc senzatii tari vor fi cu siguranta incantati de film.

 

11 comentarii la „Teroarea renaste ultimul Resident Evil

  1. Nu ma dau in vant nici eu dupa SF-uri, mai ales daca e si de groza. Cred ca singurul lucru care m-ar determina sa vad un astfel de film ar fi acela ca nu as mai putea manca nimic. Ar fi o idee de dieta 😀

  2. Imi plac mult filmele horror, dar cele SF nu sunt tocmai pe gustul meu. Milla Jovovich este o actrita frumoasa si joaca bine si cu toate astea nu este pe placul meu. Nu cred ca am urmarit vreun film din aceasta serie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.