Trei cărți de Gabriel Garcia Marquez pentru un Crăciun mai bun

Trei cărți de Gabriel Garcia pentru a-mi face un Craciun mai bun.

 De două săptămâni sunt asaltată cu cereri de prietenie pe Facebook de către persoane pe care nu le cunosc, dar care au sigla unui partid ori pe avatar, ori pe fotografia de cover. Adie a campanie electorală și vor să îngrașe porcul în ajun. De circul cu alegerile din SUA nu mai zic, am citit chiar acum că a câștigat chipul american al populismului, Trump, așa că am părăsit social media și am revenit la prima mea dragoste, cartea și anume trei cărți de Gabriel Garcia Marquez pentru a-mi face un Craciun mai bun.

La noi în casă, toată familia citește în funcție de gusturile literare ale fiecăruia și starea de spirit a momentului. Iris citește din secțiunea Ficțiune Tineri, Vali Non-Ficțiune și anume Istorie, Eseistică, Politică, iar eu iubesc secțiunile RAO Clasic și RAO Class. De asta ne place editura RAO, la ei există diversitate, găsești de toate pentru toți, așa că fiecare își alege ce i se potrivește, ce are nevoie, ce vrea să încerce, ce-i place.
  Vrând să pătrund in spiritul Crăciunului, am pus deoparte să recitesc trei cărți ale lui Gabriel Garcia Marquez, autor columbian laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1982, cărți din seria RAO Clasic: „Generalul în labirintul său„, „Toamna patriarhului„, „A trăi pentru a-ți povesti viața„.
  Este un clasic contemporan cu lucrări de cotitură între modernism și postmodernism, iar editura RAO deține exclusivitatea cărților sale, o parte sunt în Biblioteca RAO,  o parte în secțiunea RAO Clasic. Ador secțiunea RAO Clasic pentru profunzimea scrierilor și ideilor care vor fi mereu relevante și de actualitate.
În așteptarea Crăciunului, anul acesta caut în cărți cuvinte diferite, mă deranjează paralizia politică. Popor, democrație, independență, bunăstare, politic, sunt cuvinte ce momentan și-au pierdut semnificația, nu mai prezintă realitatea, sunt stoarse de înțeles și epuizate. Caut cuvinte pentru un Crăciun mai bun în cărțile lui.
  Acest Crăciun mai bun vine cu responsabilitate politică, civică,  unire,  empatie cu cei mai încercați de soartă. Nu poți sta fericit și mulțumit, în turnul tău de fildeș trăind magia acestor momente de sărbătoare fără a te gândi la cei din jur și a face o faptă bună, chiar dacă aceasta constă în a face cadou unui copil o carte.

   Sper să nu ne întâlnim ca Scrooge fantoma Crăciunului trecut în „Toamna patriarhului„, pe cea a prezentului în „A trăi pentru a-ți povesti viața” și pe cea a viitorului în „Generalul în labirintul său” pentru ca bunătatea să revină în inimile noastre. Știu că lumea nu-i perfectă, dar niciun Crăciun nu va fi perfect până când toți oamenii de pe planetă nu vor trăi în armonie. Nimeni nu poate realiza acest lucru singur, dar dacă fiecare din noi face tot ce îi stă în putință, atunci avem o șansă.  Cărțile ne dau această șansă.

A trăi pentru a-ți povesti viața” este o recomandare generală pentru a-l putea înțelege mai bine pe autor, „Toamna patriarhului” o recomand cu precădere alegătorilor de la parlamentarele din decembrie, iar „Generalul în labirintul său” proaspeților aleși. Politica nu este prezentată în mod direct, Marquez este mult prea subtil pentru această abordare, dar descrie prin personaje și evenimente efectul dăunător al politicii asupra vieții individului.
  Am descoperit cărțile lui acum douăzeci de ani și m-au fascinat prin felul în care scrisul său coboară în adâncuri pentru a lumina înălțimile sufletului omenesc, aduce viață, vitalitate în lumea din jurul său, simplu, elegant, cu înțelepciune.
 
Gabriel Garcia Marquez

Fragment din cartea

 Ai să-mi spui că nu voi găsi cuvintele potrivite tocmai în modelul realismului magic, într-o lume în care sunt combinate fantasticul și realul, dar scrierile lui Marquez reflectă viața și conflictele de oriunde.
  Acum mă așez comod în fotoliul meu lângă o ceașca de ceai aromat, mă scufund în atmosfera cărților și te invit să mi te alături. Uită ca afară-i frig, trage-ți fotoliul lângă al meu, ia niște șosete groase, ceaiul îl dau eu și hai să citim.

A trăi pentru a-ți povesti viața

 
Coperta cartii   „A trăi pentru a-ți povesti viața” este un volum de memorii ce se întinde de la nașterea sa, 1927, prin cariera de scriitor și se încheie odată cu plecarea în Europa, 1950.
„Viața nu este ce ai trăit, ci ce îți amintești că ai trăit și cum ți-o amintești pentru a o povesti.”
  În ea vei găsi urmele realității cărților ce vor urma, trasează dezvoltarea realismului magic din poveștile femeilor din casa copilăriei, influența politică a bunicului sau, cariera sa de jurnalist și mai presus de toate dorința arzătoare de a deveni scriitor. Politica i-a ocupat cea mai mare parte a timpului de reflecție și de analiză, s-a concentrat pe represiunile și sărăcia țării sale, iar vocea sa a fost ca „genele unui bici peste un oraș uimit”. Atunci când a murit, în 2014, președintele Columbiei a declarat trei zile de doliu național.
Citat din
 

Generalul în labirintul său

 
Coperta cartii Generalul în labirintul său” redă sfârșitul destinului extraordinar al lui Simon Bolivar, eroul care a eliberat America Latină de trei secole de dominație spaniolă și a creat șase noi republici.
  Marquez descrie o poveste mitică, parte vis, parte halucinații și o parte istorică ce seamănă cu o tragedie clasică. Este o odisee ce trece de la un fel de procesiune funerară lentă la panoramarea realizărilor eroului ce s-a retras bolnav de la președenția Columbiei, pe care el o fondase. Acest erou epuizat fizic, psihic, agonizează retrăindu-și viața știind că visul său de unire va fi transformat în cenușă. Este greu de imaginat un titlu mai mare decât cel dat de popor, ”Eliberatorul”, dar și o concediere mai rușinoasă de pe scena istoriei a acestuia.
Ideile lui Bolivar sunt și astăzi de actualitate, și-a imaginat America Latină ca o alianță autonomă, unitară.
 
 
Citat din
 

Toamna patriarhului

 
Coperta cartii Toamna patriarhului” reia tema mitică, suprarealistă, rabelaisiană, a salturilor înainte și înapoi în spațiu. Este povestea unei dictaturi interminabile, a unui conducător patetic, izolat de contactul uman, întruchiparea râului egocentric, maniacal, un expozeu spiritual împotriva oricărei societăți care permite și încurajează existența unui astfel de monstru lipsit de sens. Pentru noi care am trecut prin așa ceva, tonul cărții este familiar, cunoaștem contribuția la viață a unui dictator – frica. Patriarhul nu are nume (rangul său exact este de general al Universului), nici vârsta certă (undeva între 107 și 232 de ani), dar are o asemenea putere încât ordonă ca trandafirii să se deschidă cu două ore înainte de a cade roua sau schimbă ora trei de dimineață în ora opt pentru a se eliberă de întuneric. Venalitatea îl deteriorează într-o fiară solitară, fără minte, aflată pe „tronul de iluzii” ce se gandește la el ca la însuși Dumnezeu.
 
 
Citat din
 
  Nu cred că literatura este o armă, dar poate avea un impact puternic, evocă, invită la reflexie, stimulează o poziție critică față de lume, contribuie la luarea unei poziții ideologice. Cărțile lui Marquez sunt o oglindă a istoriei Columbiei dar și a altor țări unde există stări conflictuale, oferindu-ne adevărate lecții de viață.
  Te invit la o introspecție, cu sau fară cele trei cărți de Gabriel Garcia Marquez, pentru  pentru a avea cu toții un Crăciun mai bun, pentru a aduce în orice casă spiritul sărbătorilor, lacrimi de emoție pe fețele lipite de geam așteptand magia dansului fulgilor de nea, miros de sărmăluțe, de cozonac, copii fremătând de nerăbdare în preajma bradului frumos împodobit.
  Cuvintele lui Marquez aduc lumină ca o stea de Craciun, căldură ca un foc de sobă, antrenează ca un ceai fierbinte, eliberează ca o ninsoare, înfrumusețează ca un brad, satură ca o masă bogată, te imbrățisează ca o familie, sunt esențiale unui Craciun mai bun.
                                       Pregătește-ți nu numai casa de Crăciun, ci și sufletul!
 
 
SuperBlog 2016
Un veac de singuratate - Gabriel Garcia Marquez
Un veac de singuratate - Gabriel Garcia Marquez
Scandalul secolului - Gabriel Garcia Marquez
A trai pentru a-ti povesti viata - Gabriel Garcia Marquez
Cronica unei morti anuntate - Gabriel Garcia Marquez}
Cronica unei morti anuntate - Gabriel Garcia Marquez

42 de comentarii la „Trei cărți de Gabriel Garcia Marquez pentru un Crăciun mai bun

    1. Poti incerca Dragostea in vremea holerei, Un veac de singuratate. Nici astea nu-s greoaie, cred ca am pus eu accent prea mult pe politica, dar se citesc usor. Poate Toamna patriarhului e un pic mai incomoda din cauza ca are cate-o fraza si de doua pagini, dar asa a ales autorul sa exprime singuratatea si frica.

  1. Gabriel Garcia Marquez este un scriitor al carui stil chiar imi place.
    Buna si adevarata asta: "Viața nu este ce ai trăit, ci ce îți amintești că ai trăit și cum ți-o amintești pentru a o povesti."

  2. Multumesc pentru recomandari! Chiar ieri am intrebat prietenii de pe …Facebook :p daca imi pot recomanda ceva bun de citit. Tot in ideea de a avea ce citi de Craciun 🙂

  3. Nu am mai citit de mult timp o carte doar pentru mine. Citeam mult cand eram insarcinata si in general carti e au legatura cu pasiunea mea: India. Acum citesc povesti :)) Ma ia pe mine somnul inaintea copiluui.

    1. Stiu si eu adormeam la fel :)) Ma tragea fie-mea de maneca sa citesc mai departe. Am avut cel mai curios copil, nu a adormit niciodata la film sau atunci cand i-am citit ceva :))

  4. Wow, cand ai timp sa citesti atatea carti? Eu tanjesc sa citesc o carte cap coada, dar din lipsa de timp o incep azi si nu stiu cand o termin…In schimb citesc zilnic povesti cu si pentru piticii mei <3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.