Muzica sufletului oltenesc

    Comportamentul nostru este determinat de caracteristicile culturii in care traim, cultura impune noi moduri de a gandi si de a percepe lumea, iar muzica este o forma de expresie culturala cu un rol major in constructia sociala a realitatii. Ea a insotit omul in evolutia sa jucand un rol transcedental in evolutia sa de la cantecele primitive la cele mai urbane ritmuri, cu repercursiuni importante in dezvoltarea societatii, fiind un mijloc de a percepe lumea, de a comunica sentimente si experiente mai presusus chiar de limbaj. Poate exprima totul, nefiind necesar sa fie purtatoare de cuvinte si releva o lume cu intelesuri infinite ce pot varia cu fiecare noua interpretare. Acest set de sunete creaza identitati culturale, un bagaj cultural ce implica idei specifice, sensuri, valori si functii, fiind un limbaj artistic universal care desi isi afla radacinile intr-o cultura localizata, intr-o traditie istorica, contribuie la inflorirea diversitatii culturale prin plasticitatea cu care hraneste dialogul intre culturi diferite.
       Muzica este limbajul universal al omenirii.
   Romanul s-a nascut poet, olteanul s-a nascut cantand si „Din vremea lui Pazvante Chiorul”- Pazvant-Oglu, pasa din Vidin – in Banie, capitala haiducilor lui Iancu Jianu, se tot canta „M-a făcut mama oltean“, un cantec compus pentru Iancu Jianu de un lautar local. Prin aceasta melodie ne recunoastem radacinile, trecutul, ne situam in prezent si proiectam viitorul, muzica fiind o mediere intre traditie si innoire, permanenta si transformare, emotie si cunostiinte.
    Craiova culturala recunoaste muzica ca fiind vehicolul ideal pentru transmiterea valorii culturii si in cetatea Baniei au loc diverse festivaluri nationale si internationale care printre alte activitati culturale o califica la statutul de capitala culturala europeana. Craiova impreuna cu regiunea Oltenia si-a depus candidatura pentru titlul de Craiova Capitala Culturala Europeana 2021.
  Folclorul satelor sursa autentica venita prin circulatia orala, cel care da garantie originalitatii, calitate si ne transmite cultura si identitatea in viitor, este prezent inFestivalul-concurs Naţional al Interpreţilor Cântecului Popular Românesc „Maria Tănase”, iar pe de alta parte folclorul orasenesc vehiculat de arta lautarilor ce au intervenit creator asupra muzicii populare adaugandu-i o serie de alte trasaturi si imbogatind-o, este reprezentat inFestivalului Naţional “Ioana Radu” .
    Impreuna cu „Sărbătoarea Zaibărului şi a Prazului” din Bailestiul natal al lui Amza Pellea – Nea Marin, cel mai hatru si iubit oltean, „Festivalul Antic Pelendava”, Festivalul de datini şi obiceiuri „Tradiţiile verii”, „Tabăra Internaţională de Poezie şi Muzică Folk” de la Calafat, toate ne inscriu in universalitate prin ideea de national in arta ca un sunet specific intre celelalte culturi muzicale europene.
    Viata muzicala a cetatii devine efervescenta prin Festivalul Internaţional „Craiova Muzicală” aflat la cea de-a 40-a ediție aniversara si organizat sub Inaltul Patronaj al Majestătii Sale Regele Mihai I. Acest festival cuprinde tipologii si stiluri diferite: concerte simfonice, vocal-simfonice, muzica de opera, muzica veche, recitaluri instrumentale, vocal-instrumentale, concerte de muzica rock, folk, jazz sau proiectii cinematografice.
  Printre preferatele mele se afla si concertele lui Tudor Gheorghe, bardul vesnic indragostit de limba romana pe care mi-as dori sa-l ascult mult mai des in „Anotimpurile mele” dand „Lectia” pentru „The Best of Taraf”.
     La Casa de Cultura Traian Demetrescu identitatea muzicala culturala ia noi forme printr-un melanj de arte in”Festivalul Internațional de Sound & Slam Poetry”: recitaluri de poezie sonora, poezie slam, ateliere de improvizatie muzicala, performance live a invitatilor poeti si muzicieni.
     Am lasat la urma cel mai drag festival al meu, numit dupa prima diva a Romaniei, mezzosoprana si soprana craioveanca Elena Teodorini, prima cantăreata romanca care a pasit pe scena teatrului Scala din Milano, la numai 23 de ani.
    In 1887 si-a deschis larg portile catre melomani Teatrul Teodorini, astazi Opera Română Craiova si ii cinsteste memoria cu Festivalul Internaţional ˝Elena Teodorini˝ si Concursul Internaţional de Canto „Elena Teodorini”, ambele fiind o punte spre lumea muzicala internationala punand Craiova pe harta alaturi de alte mari orase ca si capitala culturala europeana si imbogatindu-ne existenta spirituala.
    In repertoriul Operei Romane din Craiova puteti gasi productii muzicale de referinta: opere deVerdi, Puccini, Donizetti, Bizet, Mozart, operete; Johann Strauss, Franz Lehár, Emmerich Kálmán, spectacole de balet, comedie muzicala si alte genuri muzicale.
     Toate aceste acte muzicale constituie o declaratie culturala ce ne ajuta sa comunicam ca indivizi fara granite sau bariere, construindu-ne in acelasi timp un sentiment de identitate si oferindu-ne experiente ce ne permit situarea in povesti culturale de pretutindeni.
     Daca esti blogger accepta provocarea lansata de Casa de Cultura Traian Demetrescu in cadrul proiectului „De vazut, de trait si de povestit despre Craiova Culturala” scriind despre evenimentele culturale prezentate pe site-ul CraiovaCulturala.ro la care ai participat sau la care ai fi vrut sa participi si te poti numara printre cei trei premianti olteni sau cei trei premianti din afara Olteniei in cadrul festivitatii din data de 9 Mai – Ziua Europei de laTRADEM.
   Blog Meet-ul Craiovean din aceeasi zi te asteapta sa povestesti din aventurile tale blogosferice si daca te numeri printre finalisti vei fi recompensat si baneste. Cei trei bloggeri castigatori care nu locuiesc in Craiova vor beneficia la ridicarea premiului de decontarea transportului plus o noapte de cazare pentru a vizita mai bine orasul.
     Atmosfera orasului este romantica, boema, oamenii sunt calzi, vorbesc tare de mereu ai impresia ca se cearta si sa nu te sperii, vorbesc in permanenta.
         Implica-te si tu!
Sustine Craiova 2021 Capitala Europeana a Culturii!

15 comentarii la „Muzica sufletului oltenesc

  1. Exista in ultimii doi ani o activitate sporita in domeniul cultural si se pare ca este opera asociatiei Craiova Capitala Europeana 2021. Felicitari tuturor celor implicati in aceste proiecte!

    1. Sunt multe activitati culturale in oras si eu nu am atins aici decat latura muzicala, dar un festival important al orasului este "Shakespeare International Festival".

    1. Si nu am mentionat faptul ca vara de joi pana duminica, institutiile de cultura finantate de primarie -Opera, Filarmonica,Teatrul de Papusi sustin seara recitaluri in aer liber,astfel ca ne-am obisnuit sa iasim din case si sa ne bucuram de muzica si dans, racoriti fiind de fantanile arteziene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.